MIPE, vine cu vești bune pentru toți beneficiarii cardurilor sociale de alimente

De Jurnalul Național 337 citiri
5 min citire

Programul Sprijin pentru România este de un real ajutor pentru românii aflați în situații vulnerabile.

Din fericire pentru români, guvernanții au decis acordarea cardurilor sociale pentru alimente și anul acesta. Însă, chiar dacă Executivul a reiterat de mai multe ori că va continua să ofere sprijinul necesar românilor defavorizați prin programele sociale, există persoane care, deși ar fi trebuit să primească ajutoarele, nu au primit încă banii, iar programul prevedea ca aceștia să fie virați în luna februarie.

Mai mult decât atât, multe persoane care ar fi îndeplinit criteriile pentru a se înscrie în program în acest an încă nu au primit cardurile necesare.

Problema acestora nu este însă doar că nu și-au primit banii, ci și faptul că nu pot lua legătura cu reprezentanții MIPE pentru a cere informații.

 

În urma unei solicitări făcute de DCBusiness, MIPE a venit însă cu o veste bună pentru românii defavorizați. Aceștia vor putea intra în legătură cu operatorii mult mai ușor decât până în acest moment.

În explicaţiile MIPE, ”Pentru furnizarea de informații telefonice, structura din cadrul MIPE care implementează programul Sprijin pentru România a asigurat planificarea pe ore a persoanelor care asigură gestionarea apelurilor prin call center.

De asemenea, este asigurată permanență și la registratura MIPE, pentru furnizarea de informații persoanelor care vin direct la sediul MIPE.

Totodată, structura de specialitate asigură formularea răspunsurilor la petițiile transmise MIPE în format letric sau pe e-mail”, au scris reprezentanții MIPE, potrivit DCBusiness.

 

valoare carduri sociale scade 125 lei acordate de doua ori an

Peste 2,5 milioane de români beneficiază de carduri sociale pentru alimente

Anul acesta, peste 2,5 milioane de români vor beneficia de cardurile pentru alimente.

În afirmaţiile sale, ”Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială și Casa Națională de Pensii Publice, instituții subordonate și respectiv sub autoritatea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale au transmis către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene situația centralizată cu beneficiarii de carduri sociale pentru alimente:

614.358 persoane, adulți și copii, încadrate în grad de handicap grav, accentuat și mediu
13.098 familii cu cel puțin 2 copii în întreținere;
3.130 familii monoparentale;
192.398 familii beneficiare de ajutor de incluziune;
1.714.246 de pensionari
528 de persoane fără adăpost.

 

daniel baciu decizie pensionare document

”Din acest an, Guvernul României a decis majorarea la 2.000 de lei a nivelului maxim al veniturilor pentru care sunt acordate tichetele sociale. În următoarea perioadă, cele 2.537.758 de carduri active vor fi alimentate cu câte 250 de lei. Cardurile pot fi utilizate pentru alimente sau pentru mese calde. În anul 2024, aceste carduri vor fi alimentate de șase ori: în februarie, aprilie, iunie, august, octombrie și decembrie”, spunea Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, cu ceva vreme în urmă.

schimbari vouchere vacanta suport electronic card virtual aplicatie

Cine beneficiază?

Beneficiarii acestui sprijin acordat de Guvernul României sunt:

-persoanele – copii şi adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
– familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale 675 lei;
-familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei;
-familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condițiile Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare;
-pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidenta caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale -de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
– persoanele fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Sursa – www.antena3.ro

Fosta șefă Google și Yahoo vrea să petreci mai puțin timp pe telefon. Și crede că AI-ul poate face asta posibil

Marissa Mayer, una dintre cele mai influente figuri ale tehnologiei din ultimele două decenii, are un nou obiectiv: să ne [...]

„Pierdeți bani și noroc!” Zodiile lovite de karmă în mai 2025

Previziuni explozive pentru perioada 14–20 mai. Ce trebuie să știe fiecare zodie În plină efervescență politică, cu alegerile prezidențiale pe [...]

Noul post care dă timpul înapoi pentru românii crescuți cu televizor alb-negru

Seriale legendare, desene animate clasice și atmosfera de altădată au revenit pe micile ecrane! Dacă ai crescut cu televizorul alb-negru, [...]

Ce faci când ești copleșit de rate. 3 soluții cu efect rapid

Ce faci când ești copleșit de rate. 3 soluții cu efect rapid. Când ratele lunare devin apăsătoare și nu mai [...]