Jurnalul Național
Știri și analize

Caută în Jurnalul Național

Sport

Mircea Lucescu a aflat de leucemie acum două luni și a ales să rămână pe teren

Horatiu Popa · 09 aprilie 2026 · Actualizat: 19:41
Mircea Lucescu

Marele antrenor Mircea Lucescu a fost diagnosticat cu o formă de leucemie în urmă cu două luni, dar a ales conștient să rămână pe banca tehnică a Naționalei României până în ultima clipă. Dezvăluirile au fost făcute de Ovidiu Ioanițoaia, directorul Gazetei Sporturilor și prieten apropiat al antrenorului de peste 50 de ani. Potrivit acestuia, Lucescu a pus interesul echipei mai presus de propria sănătate.

Viața lui a fost fotbalul.

Ovidiu Ioanițoaia a povestit la Prima Sport TV despre discuțiile purtate cu fostul selecționer, a cărui boală a fost ținută departe de ochii presei. Diagnosticul a apărut la începutul anului 2026 și a complicat rapid starea de sănătate a antrenorului. „Acum două luni, două luni și jumătate, nu avea absolut nimic. A apărut leucemia care a complicat totul. De fapt, de la leucemie i s-a tras”, a declarat Ioanițoaia.

S-a aflat pedeapsa pentru bărbatul care l-a amenințat pe premier. Câte luni de închisoare a primit
RecomandariS-a aflat pedeapsa pentru bărbatul care l-a amenințat pe premier. Câte luni de închisoare a primit

Și a adăugat că apropiații au încercat să protejeze viața personală a antrenorului. „Am tot încercat noi să camuflăm diagnosticul, am zis că e o chestiune personală, dar leucemia a provocat și a grăbit sfârșitul.”

Un risc asumat până la capăt

Conform directorului GSP, Mircea Lucescu a fost un luptător care nu a considerat nicio cauză pierdută, nici măcar pe aceasta. Inițial, nu a vrut să creadă gravitatea situației, deși la un moment dat părea că știe, dar maschează. Decizia de a continua pe banca tehnică, inclusiv la meciul de la Istanbul, a fost una personală, un risc pe care și l-a asumat în totalitate.

„Dacă i s-ar fi interzis să meargă la meciul de la Istanbul, ar fi fost probabil și mai rău din punct de vedere sufletesc. A fost destinul lui, a trăit în viteză toată viața și, din păcate, a și murit în viteză, foarte repede”, a mai spus jurnalistul.

Mircea Lucescu, model pentru jucatori. Fostul dinamovist Bogdan Bucur dezvaluie lectiile primite
RecomandariMircea Lucescu, model pentru jucatori. Fostul dinamovist Bogdan Bucur dezvaluie lectiile primite

Ioanițoaia a povestit că a avut o discuție directă cu antrenorul, în care i-a transmis adevărul pe care medicii ezitau să i-l spună. „Eu am avut o discuție cu el cu o săptămână, două, înaintea meciului de la Istanbul și i-am spus, pentru că doctorii au evitat să-i declare adevărul și eu eram un fel de intermediar. I-am zis «Mircea, vezi că e groasă, asta spun doctorii». Și a zis «n-am ce să fac, așa am început, dacă e cazul, așa termin».”

A fost un risc care s-a dovedit fatal.

„Organismul pur și simplu s-a prăbușit”

În ultimele zile, starea de sănătate a lui Mircea Lucescu s-a degradat accelerat. Ovidiu Ioanițoaia, care l-a vizitat aproape zilnic, a descris cum organismul antrenorului a încetat să mai lupte. Imunitatea era extrem de scăzută, iar tratamentele nu mai dădeau rezultate.

Adevărul neștiut despre Mircea Lucescu. Ce le făcea antrenorul jucătorilor tineri
RecomandariAdevărul neștiut despre Mircea Lucescu. Ce le făcea antrenorul jucătorilor tineri

„A avut la un moment dat un furuncul care trebuia să treacă în 2-3-4 zile, a fost și deschis chirurgical, la el nu a trecut nici în două săptămâni, pentru că organismul nu mai răspundea”, a relatat Ioanițoaia. Mai mult, medicii au încercat constant să ajusteze tratamentele hematologice, dar fără succes. „Niciunul dintre răspunsuri nu a fost cel scontat, organismul pur și simplu s-a prăbușit.”

Însă, chiar și în acest context, spiritul lui „Il Luce” a rămas intact. Ultima conversație telefonică dintre cei doi prieteni a avut loc joi seara și a fost una plină de optimism. „Joi seara, pe la 8 și jumătate, era chiar vesel, mi-a zis «Hai că mâine ies, mă duc acasă, fac și eu un duș și după ieșim la un cappuccino»”, a încheiat Ovidiu Ioanițoaia.