Mircea Lucescu în stare critică. Antrenorul nu mai răspunde la tratament

Starea de sănătate a lui Mircea Lucescu este foarte gravă, au anunțat medicii duminică dimineață. Marele antrenor a fost transferat de urgență la secția de Anestezie și Terapie Intensivă după ce organismul său a încetat să mai răspundă la tratamentele administrate.
Aritmiile cardiace au devenit severe în cursul nopții.
Degradarea stării sale a fost rapidă pe parcursul weekendului. Sâmbătă seara, Mircea Lucescu a suferit mai multe episoade de aritmii cardiace importante, însă echipa de gardă de la secția de cardiologie a reușit să intervină prompt și să le trateze. Situația părea sub control, dar doar pentru câteva ore. În timpul nopții de duminică, problemele cardiace au revenit mult mai agresiv. De această dată, tratamentul standard nu a mai avut niciun efect, iar starea pacientului s-a înrăutățit brusc, impunând transferul imediat la ATI. În prezent, nu sunt comunicate elemente noi despre evoluția sa.
RecomandăriMircea Lucescu în stare critică – medicii au depistat un AVC și trombembolism pulmonarSăptămâna care a șocat fotbalul românesc
Problemele pentru Mircea Lucescu au început la începutul săptămânii, chiar în timpul cantonamentului echipei naționale a României. Antrenorul a suferit un infarct și a fost transportat de urgență la spital. Evoluția sa a fost inițial una favorabilă, medicii fiind optimiști cu privire la recuperare.
Totul părea să meargă spre bine, externarea sa fiind programată pentru joi.
Dar, chiar în dimineața zilei în care ar fi trebuit să plece acasă, Lucescu a suferit un al doilea infarct, de data aceasta unul miocardic acut. Evenimentul a anulat complet planurile de externare și a necesitat o nouă intervenție de urgență din partea medicilor de la Spitalul Universitar de Urgență București.
RecomandăriMircea Lucescu în stare critică la Terapie Intensivă prognosticul medicilor este rezervatComunicatul spitalului de joi arăta o situație stabilă
După al doilea infarct, de joi, unitatea medicală a transmis un comunicat în care explica procedurile aplicate și starea de la acel moment a antrenorului. Medicii confirmau diagnosticul și precizau că intervențiile s-au desfășurat conform protocoalelor în vigoare.
„În cursul dimineții de joi, pacientul a suferit un infarct miocardic acut. A fost preluat de urgență și a beneficiat prompt de intervențiile medicale și terapeutice necesare, conform protocoalelor în vigoare. În prezent, starea acestuia este stabilă, sub monitorizare atentă de specialitate. Pacientul rămâne internat în cadrul Secției de Cardiologie, unde primește îngrijirile medicale adecvate”, a transmis la acel moment Spitalul Universitar de Urgență București.
Or, evoluția din ultimele 24 de ore a contrazis optimismul de joi. Repetarea aritmiilor, culminând cu episodul sever din timpul nopții, a arătat o fragilitate neașteptată și a condus la situația critică actuală.
RecomandăriMircea Lucescu 80 de ani în stare critică la ATI. Răzvan Lucescu chemat la spital





