luni, 20 aprilie 2026

Caută în Jurnalul Național

Actuale

„Mohammad Munaf trebuie să părăsească în 15 zile teritoriul României”

Lucian Cojocaru · 07 iulie 2022 · Actualizat: 15:18
munaf

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a transmis joi că Mohammad Munaf, complicele lui Omar Hayssam în dosarul răpirii jurnaliştilor în Irak, eliberat de curând din închisoare, trebuie să părăsească în 15 zile teritoriul României.

„A fost eliberat, ca să spunem foarte clar, în baza unor decizii ale unor comisii de specialitate, nu a fost eliberat aşa pur şi simplu. El, fiind cetăţean străin, a fost preluat de către Inspectoratul General pentru Imigrări, acolo i s-au făcut toate formalităţile legale, după care a plecat spre reşedinţă. I s-a pus în vedere faptul că în 15 zile trebuie să părăsească România, iar, conform deciziilor statului român, timp de 15 ani are interdicţie de a intra pe teritoriul României”, a spus Bode, întrebat de jurnalişti despre situaţia lui Munaf.

Așadar, tribunalul Ilfov a decis miercuri eliberarea condiţionată din închisoare a lui Mohammad Munaf, care executa o condamnare de 10 ani pentru terorism în dosarul răpirii jurnaliştilor români în Irak.

Ucraina a lovit nave rusești de 150 milioane dolari și rafinăria Tuapse
RecomandariUcraina a lovit nave rusești de 150 milioane dolari și rafinăria Tuapse

Acesta ar fi trebuit să fie eliberat la termen în anul 2025, pentru că a început să execute pedeapsa de 10 ani în anul 2015, când a fost dus în România, dar Tribunalul Ilfov a dispus ca el să iasă mai devreme cu trei ani din penitenciar.

În anul 2008, Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat pe Mohammad Munaf la 10 ani de închisoare pentru participare la răpirea jurnaliştilor Ovidiu Ohanesian, Sorin Mişcoci şi Marie-Jeanne Ion.

Completul Curţii de Apel Bucureşti a decis la acea vreme ca Mohammad Munaf să plătească câte două milioane de euro ziariştilor Ovidiu Ohanesian, Sorin Mişcoci şi Marie-Jeanne Ion, reprezentând daune morale, notează Agerpres. În plus, s-a stabilit la acea dată plata a 100.000 de lei cheltuieli de judecată către statul român.

Un Airbus cu 96 de pasageri a evitat la limită prăbușirea la Bacău
RecomandariUn Airbus cu 96 de pasageri a evitat la limită prăbușirea la Bacău

Mohammad Munaf, irakian stabilit în România şi având dublă cetăţenie – irakiană şi americană, a servit drept ghid celor trei jurnalişti români răpiţi în Irak la sfârşitul lunii martie 2005, fiind ţinut ostatic, la fel ca şi aceştia, timp de 55 de zile.

După eliberarea jurnaliştilor, deoarece s-a presupus că a fost complicele sirianului Omar Hayssam, cel care a pus la cale răpirea ziariştilor, Munaf a fost plasat în detenţie de forţele americane în Irak.

Iniţial, în luna octombrie a anului 2006, Munaf a fost condamnat la moarte prin spânzurare de Tribunalul Penal Central din Bagdad, dar sentinţa a fost anulată de Curtea irakiană de Casaţie, care a motivat decizia prin faptul că nu se poate determina rolul pe care Munaf şi ceilalţi acuzaţi l-au avut în răpirea celor trei jurnalişti români.

Coșmar în parcul din Caransebeș 14 tineri blocați 40 de minute cu capul în jos
RecomandariCoșmar în parcul din Caransebeș 14 tineri blocați 40 de minute cu capul în jos

În luna august a anului 2015, Munaf a fost adus în România şi plasat în detenţie.

Etichete: irak Lucian Bode