Nenorocirea care va lovi întreaga Planetă!

Șeful sindicatelor din Germania atenţionează că războiul din Ucraina ar putea avea repercusiuni economice grave chiar și la nivel internațional. Acesta propune o serie de măsuri pentru a preveni o criză economică globală ce ar urma.
Președintele Asociaţiei Sindicatelor Germane, Rainer Hoffmann, este de părere că situația din Ucraina ar putea duce la o criză economică mondială. În această situaţie acesta precizează că trebuie luate măsuri.
„Cu cât acest război durează mai mult, cu atât vor fi mai mari consecinţele. Trebuie să folosim toate mijloacele pentru a preveni o criză în economia globală„, a precizat Hoffman.
În plus, acesta a propus măsuri atât la nivel naţional, cât şi la nivel european, cum ar fi un fond de redresare.
„La nivelul UE, ar trebui să creăm un nou fond de redresare, ca în timpul pandemiei, cu emiterea de obligaţiuni europene pentru finanţare”, a precizat el, conform Funke, citat de Adevărul.
Joe Biden, vizită oficială în Polonia
Pe de altă parte, preşedintele american Joseph Biden va călători săptămâna aceasta în Polonia pentru a discuta răspunsul internaţional la invazia Rusiei în Ucraina care a declanşat o „criză umanitară şi a drepturilor omului”, a transmis duminică seara purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, notează Reuters.
Aşadar, Joe Biden va călători vineri la Varşovia, unde va avea o întâlnire bilaterală cu preşedintele Andrzej Duda, a anunţat Casa Albă.
Peste două milioane de refugiaţi au intrat în Polonia din Ucraina de la începutul invaziei ruse pe 24 februarie.
Astfel că, vizita în Polonia va avea loc la o zi după ce preşedintele american se va întâlni la Bruxelles cu aliaţii NATO, liderii G7 şi liderii Uniunii Europene pentru a discuta eforturile internaţionale de sprijinire a Ucrainei după invazia Rusiei.
Summit de urgență NATO
Casa Albă a mai transmis că Joe Biden va găzdui un apel luni, la 15:00 GMT, cu preşedintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Olaf Scholz al Germaniei, prim-ministrul italian Mario Draghi şi premierul britanic Boris Johnson în care va fi discutată coordonarea răspunsurilor la invadarea Ucrainei.
În plus, joi, preşedintele SUA va participa la un summit de urgenţă al NATO cu privire la Ucraina, dar şi la o reuniune a G7. Joe Biden se va participa, totodată, la un summit al Consiliului European pentru a discuta despre Ucraina,”inclusiv despre eforturile transatlantice de a impune costuri economice Rusiei de a oferi sprijin umanitar celor afectaţi de violenţă şi de a aborda alte provocări legate de conflict”, conform Casei Albe.











