Nesăbuința lui Putin ar trebui să ne alarmeze pe toți

Pentru o țară în care a avut loc unul dintre cele mai grave dezastre din lume implicând energia nucleară, cele mai noi acțiuni ale Rusiei din Ucraina sunt extrem de nesăbuite. La circa 40 de ani după ce explozia de la Cernobîl a iradiat întreaga Europă și nu numai, e de înțeles că acțiunile militare din preajma centralei de la Zaporijjia constituie motiv de alarmare.

Nesăbuința lui Putin ar trebui să ne alarmeze pe toți

Astfel că, Agenția Internațională a Energiei Atomice (AIEA) a lansat un avertisment de urgență cu privire la „un risc foarte real de dezastru nuclear”.

În plus, șeful AIEA, Rafael Mariano Grossi, a precizat că e „extrem de îngrijorat” de știrile privind bombardamentele care au loc la cea mai mare centrală atomoelectrică din Europa. Ucraina a transmis că părți ale ei au fost „grav avariate” de loviturile armatei ruse, indică un articol realizat de telegraph.co.uk

Rusia a capturat centrala în luna martie și a menținut personalul ucrainean care o administrează. Kievul spune că forțele ruse lansează rachete în zone civile de pe teritoriul centralei. Moscova precizează, la rândul său că ucrainenii sunt cei lovesc centrala, ca măsură de represalii. Dar Grossi a afirmat că „orice tir militar direcționat înspre sau dinspre centrală echivalează cu a te juca cu focul, cu consecințe potențial catastrofale”.

Primele etape ale conflictului au fost marcate de amenințări nucleare din partea Rusiei

Primele etape ale conflictului au fost marcate de amenințări nucleare din partea Rusiei, cu toate că între timp Kremlinul a renunțat la o retorică atât de periculoasă. Totuși, o catastrofă la un obiectiv nuclear civil reprezintă în acest moment riscul cel mai mare pentru țările non-combatante.

Mai mult, zona de lângă Zaporijjia conține șase reactoare cu apă sub presiune și depozite de deșeuri radioactive. Se află cam la 350 de mile sud de Cernobîl, acolo unde în anul 1986, când Ucraina era parte a URSS, o explozie a provocat unul dintre cele numai două mari accidente nucleare din lume, celălalt fiind la Fukushima, în Japonia, provocat de un tsunami.

Atunci, catastrofa de la Cernobîl a răspândit material radioactiv în toată Europa, dar mai cu seamă în unele părți ale URSS, ceea ce ar trebui să-i dea Kremlinului de gândit. Cu toate că bilanțul imediat al morților de pe urma accidentului a fost relativ mic, se estimează că circa 4.000 de decese din Ucraina, Belarus și Rusia pot fi atribuite bolii provocate de contaminarea radioactivă.

Așadar, consecințele unui atac cu rachete la Zaporijjia, indiferent dacă e deliberat ori accidental, sunt evidente pentru toată lumea, inclusiv Vladimir Putin. Modul în care a acționat el în Ucraina a fost un dezastru pentru Rusia, însă iresponsabila lui violare a normelor de siguranță nucleară amenință să provoace o calamitate și pentru restul Europei. Poate chiar aceasta e intenția lui.

Sursa: capital.ro
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata