Nicușor Dan anunță scenarii pentru o criză a carburanților în România

Autoritățile de la București au început să lucreze la scenarii de criză pentru o eventuală lipsă a carburanților de pe piață. Anunțul a fost făcut marți de președintele Nicușor Dan, care a precizat că, deși se iau măsuri de precauție, România nu se confruntă în prezent cu o urgență în aprovizionare.
Declarațiile vin după o întâlnire la Palatul Cotroceni la care au participat premierul Ilie Bolojan și reprezentanții celor mai mari producători din industria petrolieră.
Discuții la Cotroceni pe tema aprovizionării
Președintele a explicat că discuția de la Cotroceni s-a concentrat strict pe problema aprovizionării, nu pe cea a prețului. La întâlnire au fost prezenți, pe lângă șeful statului și premier, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, și conducerile OMV Petrom și Rompetrol. Contextul este generat de evoluțiile internaționale, în special de închiderea Strâmtorii Ormuz.
RecomandăriRomânia în criză politică profundă. Anunțul de ultimă oră al Președintelui Nicușor Dan„În discuția de ieri de la Cotroceni am discutat de procurare, de posibilitatea ca la un moment dat să existe o lipsă de combustibil pe piață. Nu suntem acolo”, a declarat Nicușor Dan de la Timișoara.
Șeful statului a subliniat că poziția României este mai bună decât a altor state europene. Motivul este că o parte din producție și din rafinare se realizează intern, scurtând astfel lanțurile de aprovizionare. OMV Petrom operează rafinăria Petrobrazi, iar Rompetrol deține Petromidia Năvodari și Vega Ploiești.
Însă, autoritățile vor să fie pregătite. „Așa cum există niște scenarii de criză pentru gaz, cum există niște scenarii de criză pentru energie electrică, începe să lucreze la un scenariu de criză pentru eventualitatea în care va exista o criză de aprovizionare pe produse din petrol”, a mai spus președintele.
RecomandăriNicușor Dan despre criza carburanților Nu se pune problema raționalizării acumPrețul, o problemă separată și greu de controlat
Dacă pe partea de aprovizionare există un oarecare control, situația prețurilor este mult mai volatilă. Președintele a recunoscut că sunt mulți factori externi pe care România nu îi poate influența în acest moment.
„Pe partea de prețuri, aici lucrurile sunt, cum să spun, sunt mulți factori pe care noi nu-i putem controla în momentul de față”, a afirmat Nicușor Dan.
O eventuală reluare, chiar și parțială, a tranzitului prin Strâmtoarea Ormuz ar putea suplini o parte din necesar, dar incertitudinea persistă. În cazul în care blocajul continuă, presiunea pe preț va fi mare pentru următoarele două-trei luni. Președintele a lăsat deschisă posibilitatea ca bugetul de stat să intervină pentru a compensa scumpirile, dar a adoptat o atitudine prudentă: „o să vedem văzând și făcând”.
RecomandăriBruxelles revizuiește prognoza economică pentru UE. Inflația și prețul carburanților din România cresc.Taxa de solidaritate, criticată de patronate și experți
Întâlnirea de la Cotroceni a avut loc după ce Guvernul a decis, de la 1 aprilie, să declare stare de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere. Vineri, Executivul a redus acciza la motorină cu 30 de bani pe litru, dar a instituit și o nouă taxă de solidaritate pentru unii operatori din industrie.
Măsura a fost imediat criticată.
Confederația Patronală Concordia, care reprezintă marile industrii, a transmis că reducerea accizei este un ajutor „marginal”. În schimb, a criticat dur noua taxă, argumentând că România are deja unul dintre cele mai ridicate niveluri de taxare din UE pentru explorare și producție, în 2021 și 2022 taxarea fiind de patru ori peste media europeană. „A adăuga o cotă de 60% tocmai acum, când ar trebui stimulate investițiile în producția internă pentru a asigura securitatea energetică a țării, este o decizie greu de justificat”, a subliniat directorul executiv al confederației.
Patronatele au propus o alternativă: o cotă de maximum 40%, aplicată doar diferenței pozitive față de un prag de 100 USD pe baril.
Și avocatul specializat în fiscalitate Gabriel Biriș a avertizat că măsurile Guvernului ar putea avea efectul invers. El a opinat că ieftinirea la pompă, chiar și temporară, ar putea entuziasma șoferii și ar putea duce la o creștere a consumului. Astfel, România ar putea ajunge din nou în risc de penurie, exact scenariul pe care Executivul a vrut să îl evite.






