duminică, 14 iunie 2026

Caută în Jurnalul Național

Externe

Nudismul a explodat în Marea Britanie

Ioana Matei · 09 august 2022 · Actualizat: 17:22
nudism

Una dintre cele mai neașteptate consecințe ale pandemiei a fost ascensiunea nudismului – stilul de viață în care oamenii renunță la haine este mai popular în prezent decât a fost în ultimii 100 de ani în Marea Britanie,transmite The Guardian.

Astfel că, pandemia l-a lăsat pe Nick Mayhew-Smith, un scriitor de ghiduri de călătorie în vârstă de 53 de ani, copleșit de muncă și de copiii care au rămas acasă din cauza închiderii școlilor. O plimbare printr-o pădure liniștită părea soluția perfectă pentru a se elibera atât de grijile de zi cu zi, cât și de haine.

„Dacă stai într-un loc retras, complet dezbrăcat și nemișcat, animalele sălbatice încep să se obișnuiască cu tine”, a spus Smith, care a adoptat stilul nudist acum trei decenii. „Păsările țopăie mai aproape, veverițele și bursucii apar: ești parte din natură. Este o experiență magică care devine foarte utilă în vremuri stresante”.

Smith este numai unul dintre cei 1,3 milioane de britanici care și-au afirmat apetența pentru practicarea nudismului în public. În prezent, sunt cam tot atâți fani ai nudismului în Marea Britanie cât sunt membri [activi] ai Bisericii Anglicane, conform The Guardian.

La mijlocul anilor ’80, Biserica Anglicană avea 1,26 de milioane de membri activi. Numărul lor a căzut la 722.000 în anul 2019, notează Medium, iar conform site-ului Christian Today, numai 1,14 milioane de anglicani au mers cel puțin o dată pe lună la biserică în anul 2017.

Nudismul britanic este mai popular acum decât a fost vreodată

În timpul primei perioade de carantină, în anul 2020, nudismul britanic a cunoscut cea mai rapidă creșterelegat de numărul de membri noi de când mișcarea a fost fondată în anul 1964. Cuvintele „plajă nud” au fost căutate pe Google de aproape 4 ori mai mult în timpul caniculei din primăvara anului 2020.

În prezent, există grupuri virtuale de yoga nud, cluburi literare nud și activități ca „buff baking” (grup de persoane care gătesc dezbrăcate). Vara aceasta, pe măsură ce mercurul din termometre creștea, afacerile din Marea Britanie, de la piscine publice la localuri cu grădină, au realizat că este benefic din punct de vedere financiar să le satisfacă cerințele celor care practică nudismul.

Din Croația și până în Sardinia, au apărut evenimentele unde hainele sunt opționale organizate în stațiuni turistice, în timp ce companiile caută să pătrundă pe piața înfloritoare a locurilor de vacanță pentru nudiști și fac reclamă la hoteluri, stațiuni și drumeții primitoare pentru nudiști.

Annebella Pollen, autorul cărții „Nudismul într-un climat rece”, afirmă că mișcarea nudistă seamănă cu era în care nudismul de-abia apărea. „După Primul Război Mondial și pandemia de gripă, s-a dezvoltat un apetit uriaș pentru adoptarea unor noi stiluri de viață, explorarea unor noi structuri sociale și pentru a te simți liber”, a precizat Pollen.

Nudismul își are rădăcinile în Germania în anii 1890, atunci când freikörperkultur, sau „cultura corpului liber”, a apărut ca reacție la procesul rapid de urbanizare. Mișcarea punea accent pe plimbările nud în public și comunalism, care erau considerate a fi antidotul pentru traiul mizer din orașele industriale.

Mișcarea a devenit cunoscută în Marea Britanie în anii ’20 sub numele de nudism, sau „gimnosofie”.

„Lumea nu se oprise. Eram dezbrăcată și mă simțeam chiar minunat”

Helen Berriman, în vârstă de 46 de ani, este una dintre persoanele care s-au „convertit la nudism” în timpul pandemiei. Când și-a cunoscut viitorul ei soț, Simon, un adept al nudismului cu 15 ani de experiență în domeniu, acesta i-a spus de la bun început că a adoptat un stil de viață în care hainele sunt opționale.

„Am crezut că este puțin ciudat”, a mărturisit Berriman. „Veneam de la muncă și îl găseam acasă la birou dezbrăcat și urma o conversație serioasă despre asta și își punea ceva pe el și cu asta basta.”

Totul s-a schimbat în luna iulie a anului 2020, atunci când Berriman, manager de retail la un magazin de ochelari, și-a luat concediu și a fost de acord să participe la un eveniment organizat de activiștii nudiști de la Normalising Nudity.

„A fost ca opusul unui curs de desen de natură vie, unde toți artiștii erau dezbrăcați și eu eram modelul complet îmbrăcat”, a mărturisit Berriman. În timp ce stătea în fața clasei, a început să se „simtă puțin aiurea” cu hainele pe ea.

Zece minute mai târziu, și-a luat inima în dinți și s-a dezbrăcat. „Spre marea mea surpriză, lumea nu se oprise și eu eram dezbrăcată și mă simțeam chiar minunat”.

Beneficiile pentru corp și minte ale stilului de viață nudist

Când vorbim despre nudism și îngrijirea sănătății, se pare că germanii știau ceva când au inventat această mișcare. „Există tot mai multe cărți care arată că nudismul are beneficii psihologice și fiziologice”, conform nudistului și academicianului Dr. Helen Bowes-Catton.

„De la o tensiune mai mică la o mai bună stimă de sine și niveluri de stres reduse”, a precizat Catton. „Oamenii cred că nudismul este despre exhibiționism, dar nu este. Este despre cât de minunat este să simți soarele și briza pe pielea ta”.

Festivalurile pentru nudiști, ca petrecerea nud („Party in the Stark”) organizată de Fundația Naturistă în Kent și Nudefest din Somerset, acolo unde sute de nudiști se dezbracă și fac yoga, aruncă cu securea și fac călătorii nud cu trenul, vin în întâmpinarea unei generații mai tinere și mai puțin dedicate stilului de viață nudist, la fel ca evenimentele de caritate World Naked Bike Ride și Naked Run.

Pentru unii dintre participanți, aceste evenimente ar putea fi un pas înspre stilul de viață nudist.

Printre cele mai practicate activități pe care nudiștii le fac dezbrăcați se numără grădinăritul, gătitul, olăritul și vopsitul casei.

A fi dezbrăcat în public în Anglia și în Țara Galilor, spre deosebire de multe alte țări, nu este o infracțiune, cu toate că o persoană poate fi arestată dacă se dovedește că s-a dezbrăcat cu intenția de a șoca sau de a provoca consternare.

Așadar, Berriman explică de ce crede ea că viața este mai frumoasă atunci când o traversezi dezbrăcat: „Nu o să înțelegi sentimentul absolut de libertate și acceptare ce vine atunci când ești dezbrăcat în public până când nu încerci. Da, corpul tău este mai lăsat și mai îmbătrânit decât a fost vreodată, dar acesta este corpul cu care călătorești în viață. De ce să nu îl îmbrățișezi și să începi să trăiești?”