O companie elveţiană investeşte masiv în România

De Jurnalul Național 378 citiri
4 min citire

În zona de imobiliare industriale, în pofida crizelor economice, România este recunoscută ca o piață importantă, inclusiv pentru Artemis, compania elveţiană care investeşte masiv în România, fiind vorba de zeci de milioane de euro.

În piața imobiliarelor România și-a consolidat semnificativ poziția

După cum arată o analiză a piețelor europene, România ca devenit o destinație favorabilă pentru investiții în Europa Centrală și de Est. Spre deosebire de alte țări din regiune, piața imobiliară din România nu este dominată în întregime de Capitală. Deși investitorii și dezvoltatorii sunt cei mai activi în București, alte orașe au și ele un mare potențial, iar mai multe companii au decis să exploreze ceea ce au de oferit aceste centre regionale.

În acest sens, este și cazul grupului elvețian Artemis, care anunță finalizarea unei investiții importante, ce se ridică la 10 milioane de euro. Este vorba de o nouă hală de producție întinsă pe o suprafață de 10.000 de metri pătrați. Locația se află într-unul din cele mai mari parcuri industriale din județul Timiș.

Grupul Artemis, compania elveţiană care investeşte masiv în România

Investița finalizată recent face parte dintr-un amplu proiect dezvoltare a zonelor imobiliare industriale pe care elvețienii le au pe plan local. Parcul industrial din Timiș, la acest moment, are o invvestiție totală de peste 70 de milioane de euro, ceea ce face din grupul Artemis un important jucător pe acest segment de piață.

Noua hală finalizată de Artemis Group, de pest 10.000 mp

Din datele Economica.net, hala de peste 10.000 de metri pătrați va fi dată în chirie unui producător  de ferestre și uși, fiind vorba de Mondo Style.

În opinia sa, ”Clădirea Artemis IV a fost construită după necesitățile tehnice ale chiriașului Mondo Style și reprezintă un proiect de referință pentru portofoliul nostru.

Cu noua investiție de peste 10 milioane de euro, investițiile totale ale grupului Artemis în România se ridică la peste 70 de milioane de euro în ultimii 10 ani.

Continuăm investițiile în România, iar fiecare clădire dezvoltată se transpune în noi locuri de muncă și, implicit, în contribuții semnificative la bugetul local”, spune dr. Adriana Cioca, Managing Director al Artemis Group România, conform sursei citate.

În 2016, județul Timiș avea o rată a șomajului de 1,4%

Județul Timiș, cu o rată a șomajului de doar 1,4%, dvenea în 2016 o alegere populară printre dezvoltatori. Unul dintre aceștia este Bardeau Imobiliare, dezvoltatorul Banat International Business Park.

În prezent, Artemis Real Estate, subsidiara din România a grupului elvețian Artemis Holding AG, este de asemenea activă în județ, deținând la acel moment peste 125 ha de terenuri de dezvoltare. Tot în acel an compania făcea trecerea de la investitor la dezvoltator și finalizau un amplu proiect la Sânandrei.

Aşadar, după ce au negociat un contract pe 10 ani, construcția avea să fie livrată la începutul anului 2018, accelerând ulterior și proiectele din Giarmata și din apropierea Aeroportului Timișoara. Grupul Artemis este deținut de miliardarul elvețian Michael Pieper, care deține și 9,9% din compania aeriană Carpatair.

Sursa – playtech.ro




Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc

Prețurile la carnea de porc și produsele din carne de porc reprezintă o preocupare suplimentară pentru mulți români. În perioada [...]

Cine e Călin Georgescu și ce avere are

Alegeri prezidențiale 2024: Ce avere deține Călin Georgescu, candidatul surpriză al primului tur? În conformitate cu legislația în vigoare, toți [...]

Platforma „educațională” a lui Andrew Tate Hustler’s University, spartă de hackeri

O investigație realizată de Daily Dot a dezvăluit un atac cibernetic asupra platformei „The Real World”, creată de influencerul controversat [...]

Cu cât vor creşte pensiile românilor de la 1 ianuarie 2025

Cu cât vor creşte pensiile românilor de la 1 ianuarie 2025. Începând cu 1 ianuarie 2025, valoarea punctului de referință [...]