Opinia profesoarei Cristina Tunegaru despre respectul elevilor

Profesoara Cristina Tunegaru a luat zece la titularizare în 2017 și de atunci predă la o școală din Comuna Petrăchioaia, la 25 de kilometri de București. În plus, susține și ore online gratuite pentru elevii care au evaluarea națională la sfârșitul clasei a VIII-a.

În opinia acesteia, „Cred că e o nevoie uriașă să fim alături de acești copii, cu mintea și sufletul deschise la orice întrebare. Când copiii au încredere în ei și nu se mai tem de limba română, este una dintre cele mai mari reușite ale unui profesor”.

-Ce înseamnă respectul pentru tine ca profesor?

Cristina Tunegaru: Respectul pentru mine este strâns legat și de valori și de persoane. Nu pot disocia respectul de libertate, onestitate sau adevăr. Respectul are întotdeauna două fațete – ceea ce primim și ceea ce oferim – iar oamenii tind să ofere ceea ce primesc. Cu toate acestea, ca educator, cred că rolul meu uneori presupune să ofer respect și să transmit o atitudine respectuoasă față de școală, învățare, lectură, să fiu demnă chiar dacă uneori sunt pusă în situații dificile.
În școală, respectul pentru mine înseamnă să îi tratez pe elevi și părinți cu respect, să-i ascult, să nu-i pun niciodată în situații dificile, să mă străduiesc să îi înțeleg, să mă asigur că fac tot ceea ce îmi stă în putință pentru a fi un învățător în sensul clasic al termenului. Ca profesor de limba română, eu nu transmit cunoștințe, informații – așa cum în mod eronat este încă crezut în societate – ci încerc să formez atitudini, deprinderi de viață, să conving, să cuceresc mințile extrem de capabile și creative ale elevilor, să insuflu iubirea pentru lectură.

Aș vrea să vă povestesc scurt o întâmplare. De curând, la una dintre orele de lectură, le citeam copiilor de clasa a V-a o poveste. Din când în când, opream lectura, discutam pe baza celor citite și îi rugam să anticipeze continuarea, încercând să construiesc, să adaug mereu câte un strop de suspans. La un moment dat, interesul copiilor era atât de mare pentru poveste, încât toți au vrut să-și spună presupunerile. Ora se apropia de sfârșit, iar eu m-am oprit din citit într-un moment cheie, chiar când a sunat clopoțelul. Am închis cartea, iar copii din bănci: „Mai stați, doamna, vrem să știm! Vă rugăm!”. După pauză, la ora următoare, toți copiii erau în bănci, așteptând să afle cum se încheie povestea. Câțiva copii mi-au spus chiar: „Ne-ați lăsat în suspans, doamna”; „Cât suspans!”. Am lucrat atât de frumos apoi pe marginea textului.

Respectul pentru mine înseamnă să îmi cunosc clasele și să dau șansa fiecărui copil să se exprime, să comunice, să își spună opinia în clasă și să mă asigur că fiecare contribuție este apreciată. Mi se întâmplă adeseori să cunosc elevi de gimnaziu care sunt surprinși că eu, profesoara de limba română, nu îi cert atunci când greșesc, că nu mă supăr când dau un răspuns greșit. Mă mâhnesc aceste situații, la fel de mult cum mă întristez să văd un copil timid care nu are curaj să răspundă sau copii uitați în ultimele bănci și ignorați.

Pe scurt, respectul înseamnă să nu-i scot pe elevi în fața clasei, „la lecție”, să nu-i ascult „la oral”, să nu le vânez greșelile, să nu-i cert pentru nicio greșeală, să îi îndemn să fie deschiși și să se simtă liberi. Rolul meu este acela de a crea un mediu în care elevii să poată crește frumos, să se apropie de lumea cărților, de lumea ideilor, de cunoaștere cât mai mult, fără teamă.

-Crezi că profesorii sunt respectați în România?

Cristina Tunegaru: În experiența mea m-am simțit întotdeauna respectată de părinții și elevii cu care am lucrat. Și, dacă la un moment dat, a existat o atitudine lipsită de respect, atunci a fost vina mea, fie pentru că nu am înțeles corect contextul, fie pentru că nu am reușit să comunic eficient. Mi-am asumat mereu datoria de a fi un model pentru elevii mei, respectul vine întâi de la mine.

Trăim într-o epocă a vitezei, a nerăbdării, a efectelor imediate. În educație, lucrurile nu stau așa, efectele muncii unui profesor se văd întotdeauna foarte târziu. De asemenea, munca unui profesor e dificil de cuantificat, sunt intervenții uneori mărunte, dar extrem de semnificative pe care un profesor le face și care au efect în timp, de exemplu să te asiguri că elevii se ascultă unii pe ceilalți și că în clasă există un dialog între elevi. Munca profesorului are loc pe multe planuri: la clasă, am zeci de obiective pe care le urmăresc de-a lungul unui an școlar, obiective care țin de conținuturile disciplinei, altele atitudinale sau comportamentale. Fiecare reușită măruntă e un succes pe termen scurt pentru că munca e asiduă.

Pe de altă parte, în societatea per ansamblu, nu cred că mai există soclul pe care profesorul stătea în vechime. Și nici nu cred că avem nevoie de acest soclu. Profesorul a coborât unde trebuie să fie, printre oameni. Dar pentru ca munca lui să fie eficientă, e nevoie de respect și de încredere.

-Respectul în școală are mai multe aspecte. Respectul pentru profesor al elevilor, părinților, dar vorbim și de respectul profesorului pentru elevi și părinți. Ce se întâmplă practic în școală?

Cristina Tunegaru: Din păcate, în școala românească, frica este adeseori confundată cu respectul. Ceea ce am învățat într-un deceniu de predare este că această realitate se schimbă tot mai mult pentru că profesorii și părinții înțeleg tot mai mult că învățarea prin frică nu este de dorit. În interacțiunea elevilor și a părinților cu școala, profesorul este elementul cheie, imaginea școlii, de aceea cred că are această grea sarcină de a insufla respectul pentru învățare și de a transmite, prin elevii săi, o anumită atitudine față de școală.

Școala românească e extrem de polarizată. Avem de-a face cu școlile rurale și urbane, cele rurale fiind dezavantajate semnificativ în raport cu cele urbane. În mediul rural respectul față de școală e diferit și e direct legat de experiența familiei cu școala. Părinții au mai mare încredere în profesor, nu îi contestă deciziile, dar uneori și o implicare redusă în viața școlară a copilului. Școala devine respectabilă de la distanță și nu întotdeauna o necesitate. Am vorbit cu mulți colegi profesori care consideră că sunt mai respectați la sat, pentru că au libertate mai mare de decizie și mai puține sarcini birocratice.

-Pe de-o parte, există o percepție că generațiile actuale de elevi sunt lipsite de respect, pe de altă parte, profesorii au o nostalgie pentru învățământul din trecut și nu se simt respectați de către elevi, părinți și societate. De fapt, cât e percepție și cât e realitate?

Cristina Tunegaru: Percepția că generațiile actuale sunt lipsite de respect este, cred, una profund falsă. Cu siguranță generațiile s-au schimbat, felul în care copiii interacționează cu profesorii s-a schimbat, felul în care părinții se implică în educația copiilor este diferit. Școala, însă, ține cu greu pasul cu ritmul schimbărilor din societate.

Din păcate, adeseori, în societatea românească încă vedem nostalgia pentru vremurile trecute când copiii stăteau cuminți în bănci cu mâinile la spate, când vorbeau numai dacă erau întrebați și ascultați în fața clasei. Cred totuși că, pe măsură ce elevii noștri devin profesori, școala se apropie tot mai mult de prezent, atitudinea față de ideea de respect se schimbă. Școala trebuie să se ralieze la societate și să fie deschisă.

Copiii și părinții au alte așteptări și înțeleg respectul altfel. De exemplu, părinții își doresc mai mult să fie factori de decizie în ceea ce privește deciziile educaționale. Ceea ce cred că este extraordinar.

-Oferi ore de limba română gratuit pe internet pentru elevii care susțin evaluarea națională la sfârșitul clasei a VIII-a. Cum ți-a venit această idee și ce feedback ai primit de la elevi, părinți și profesori? E mai mare aceasta nevoie în școlile din rural față de cele urban?

Cristina Tunegaru: Am început să susțin ore online imediat ce cursurile au fost suspendate pentru prima dată din cauza pandemiei. Între timp, a mai trecut o generație de copii de clasa a VIII-a marcată de pandemie. Am simțit atunci că elevii care au Evaluarea Națională nu pot fi lăsați singuri cu câteva luni înaintea primului examen important din viața lor și am încercat cât pot eu mai bine, cu resursele pe care le aveam, să le prezint conținuturile pentru examen. Între timp, felul în care am realizat orele s-a îmbunătățit. Acum am un trepied și o lavalieră într-o „clasă” virtuală din mansardă.

Feedback-ul pe care îl primesc de la elevii din toată țara este extraordinar. Mulți mi-au scris mesaje sau mi-au trimis emailuri de mulțumire. Cu fiecare email am simțit că munca, efortul meu au dat roade. Zilele trecute mi-a scris o fetiță care acum e în clasa a IX-a că vrea să se înscrie la olimpiada de limba română încurajată de nota mare de la Evaluarea Națională. Mă bucur extrem de mult când văd copii care încep să aibă încredere în ei și nu se mai tem de limba română, nu mai cred că toate acele conținuturi de gramatică sau literatură sunt insurmontabile. Cred că acesta e una dintre cele mai mari reușite ale unui profesor.

Dar cel mai mult am fost surprinsă să primesc feedback de la elevi pe stradă. Ultima dată, acum câteva săptămâni, în Cișmigiu, un grup de fete a venit spre mine; apoi m-au întrebat cu timiditate și reținere dacă eu sunt profesoara alături de care au învățat pentru examen. Am schimbat câteva cuvinte și m-am simțit recunoscătoare pentru că au venit să-mi vorbească și încă o dată responsabilă pentru viața școlară a acestor copii pe care îi cunosc foarte puțin. Toți copiii sunt minunați, au nevoie doar de puțin sprijin pentru a-și descoperi forțele.

Am lucrat în online cu elevi din toată țara, din sat sau oraș, iar nevoile lor erau similare. Pentru copiii de clasa a VIII-a examenul de Evaluare e unul plin de emoție și adeseori de nesiguranță, iar confuzia a fost cu atât mai accentuată în timpul pandemiei. Întrebările și nelămuririle lor dinaintea examenului pot părea copilărești, dar ele există. Eu le-am răspuns cât de bine am putut, cu răbdare, și încercând să reduc angoasa față de examen. Am realizat și sesiuni de întrebări și răspunsuri cu câteva zile înainte de examen și vă mărturisesc că am avut nevoie de o persoană care să mă ajute, pentru că pagina de întrebări era imposibil de urmărit în timp real. Mii de copii conectați în fiecare secundă. Cred că e o nevoie uriașă să fim alături de acești copii, cu mintea și sufletul deschise la orice întrebare, oricât de naivă ar părea.

-Cum crezi că putem insufla respect pentru școală, cunoaștere și educație, pentru a avea o societate mai bună?

Cristina Tunegaru: Cred că e datoria fiecăruia dintre noi să insuflăm respect pentru școală. Și e mai mult decât o datorie, e o necesitate. O societate care nu respectă școala și educația este una suferindă și care poate progresa foarte lent.

Cred că respectul pentru școală este, în primul rând, o construcție culturală, atât copiii, cât și adulții vor respecta școala, dacă ierarhia valorilor din societate e una care promovează educația. Când am văzut ultima oară un model promovat în mass-media pentru performanțe deosebite în științe, cultură, olimpiade? Ce valoare au performanțele academice ale studenților noștri pentru mediul politic și administrație?

E un drum lung, o relație biunivocă: cetățenii educați răsplătesc și promovează oamenii valoroși în poziții de decizie, iar aceștia împlinesc atât așteptările imediate de bunăstare, dar pun și temelia educațională pe care se construiește viitorul. E un drum pe care trebuie să începem să pășim, este părerea profesoarei de nota 10.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata