Paștele 2026 aduce cumpărături calculate 92% dintre români se uită la preț

Românii intră în sezonul cheltuielilor de Paște 2026 cu un comportament de consum mult mai pragmatic și mai bine informat. Un studiu recent arată că prețul a devenit un criteriu dominant pentru 92% dintre respondenți, o creștere semnificativă față de 82% în 2025, în timp ce interesul pentru campaniile de reduceri atinge cel mai ridicat nivel din ultimii ani.
„comportamentul românilor de Paște se orientează tot mai mult către informare, comparație și decizie calculată. Consumatorii nu mai cumpără impulsiv, ci își bazează alegerile pe date, opinii și analize comparative. Sărbătorile pascale îi determină pe români să fie pragmatici și orientați spre optimizarea bugetului, fără a genera însă schimbări majore în stilul de consum”, spune Georgiana Iancu, Partener, coordonator al practicii de Impozite indirecte și lider al sectorului de Retail și Produse de Consum, EY România.
Vânătoarea de promoții, sport național
Mai mult de jumătate dintre români urmăresc campaniile de reduceri pentru cumpărăturile de Paște. Potrivit datelor, 65% dintre respondenți declară că urmăresc activ promoțiile, în creștere față de 61% anul trecut. Iar femeile (69%) sunt mai atente la oferte decât bărbații (58%).
RecomandăriPetrescu (ASF): OCDE estimează o contracţie a economiei României de 0,1% în 2026, urmată de o revenire în 2027Numai ca marea schimbare este alta. Cel mai vizibil salt îl reprezintă căutarea simultană de oferte atât online, cât și în magazine fizice: 63% dintre respondenți adoptă această abordare combinată în 2026, față de doar 39% în 2025. E drept că preferința exclusiv online a scăzut ușor, de la 8% la 6%, în timp ce căutarea promoțiilor doar în magazine a crescut de la 5% la 11%. Ponderea celor complet dezinteresați de oferte a devenit, practic, inexistentă, scăzând de la 20% în 2025 la sub 1% anul acesta.
Calitatea rămâne pe primul loc, dar la mustață
Chiar dacă prețul a devenit un factor de decizie pentru 92% dintre români (o creștere de 10 puncte procentuale într-un singur an), calitatea rămâne, la prima vedere, pe primul loc. Un procent de 95% o consideră importantă sau foarte importantă. Decalajul dintre cele două criterii este însă cel mai mic înregistrat vreodată în seria de studii, de doar 3 puncte procentuale.
Bugetele alocate cumpărăturilor de Paște s-au schimbat și ele sub presiunea inflației. Cel mai mare segment, de 34%, intenționează să cheltuiască între 500 și 999 de lei. În același timp, 30% vor depăși pragul de 1.000 de lei. Comparativ cu 2025, ponderea celor care alocă sub 500 de lei a scăzut dramatic, de la 56% la 36%. Dar cum se împart cheltuielile între sexe? Ei bine, 75% dintre bărbați estimează că vor cheltui sub 1.000 de lei, comparativ cu 69% dintre femei. În schimb, femeile par mai dispuse să aloce bugete mai mari: 31% dintre ele spun că vor depăși suma de 1.000 de lei, față de numai 25% dintre bărbați.
RecomandăriTermenul CAEN Rev.3 se apropie: ce trebuie să facă urgent orice firmă din România până pe 25 septembrie 2026Pe ce se duc banii românilor
Produsele alimentare rămân, de departe, categoria principală de cheltuieli. Aproape 40% dintre respondenți declară că vor aloca peste 500 de lei pentru mâncare. Pe locul doi, dar la mare distanță, se situează vacanțele, cu 14% dintre români dispuși să depășească pragul de 1.000 de lei pentru o escapadă.
Cadourile pentru familie și prieteni completează podiumul, 47% alocând sume de peste 300 de lei.
La polul opus, băuturile (alcoolice și non-alcoolice) și produsele de curățenie sunt tratate ca achiziții cu buget redus. Peste 60% dintre respondenți alocă sub 100 de lei pentru fiecare dintre aceste categorii.
RecomandăriCostul vechimii la pensie crește din 2026. Românii vor plăti mai mult.Informația înseamnă putere
S-a dus vremea cumpărăturilor impulsive. Cea mai răspândită practică este acum citirea recenziilor altor clienți, menționată de 60% dintre respondenți. Pe locul al doilea se află compararea prețurilor online (55%), urmată de recomandările primite de la familie și prieteni (53%).
Dar preocuparea pentru sustenabilitate? Rămâne secundară. Cumpărarea de articole durabile și ecologice este menționată de doar 33% dintre respondenți, iar achizițiile de produse second-hand de numai 10%. Până la urmă, raportul calitate-preț pare să fie rege.
Tradiția bate Inteligența Artificială
Deși se vorbește tot mai mult de AI, consumatorul român rămâne tradiționalist când vine vorba de masa de Paște. Peste 60% dintre respondenți declară că nu folosesc deloc instrumente de inteligență artificială pentru rețete, liste de cumpărături sau planificarea călătoriilor. Un segment de aproximativ o cincime a început, totuși, să le utilizeze.
Gătitul acasă își consolidează poziția dominantă. Un total de 93% dintre români mențin sau chiar își amplifică obiceiul de a găti acasă de sărbători. În schimb, ieșirile la restaurant și comenzile cu livrare la domiciliu prezintă o tendință clară de moderație, 64% declarând că le vor face mai rar sau vor renunța complet la ele.







