Peste 10.000 de clienţi Carrefour au donat PET-uri în schimbul fructelor și legumelor românești

De Jurnalul Național 421 citiri
2 min citire

În cadrul unei campanii organizate, peste 10.000 de clienți au donat PET-uri în schimbul fructelor și legumelor românești în 14 hipermarketuri Carrefour din țară. De altfel,  inițiativa va continua şi în alte șase orașe din țară: Bârlad, Galați, Iași, Ploiești, Sfântu Gheorghe și Suceava.

În prezent, retailerul a extins campania Caravana Plata cu PET în 14 din cele 20 de hipermarketuri planificate pentru acest an. Până în prezent, au fost colectate peste 200.000 de PET-uri, cele mai multe fiind colectate în București, la Carefour Orhideea (peste 36.000), iar cel mai mare număr de persoane participante a fost înregistrat în Satu Mare, unde peste 1.500 de persoane au plătit cu PET-uri și au primit fructe și legume.

„Numărul mare de clienți participanți ne arată faptul că există interes pentru reciclare în rândul românilor, însă au nevoie de o infrastructură potrivită. Anul acesta am reușit să fim prezenți în 19 orașe din țară”, a declarat Felician Cardoș, environmental manager Carrefour România.

 

În România, caravana Plata cu PET, parte din programul de economie circulară Punem Preț pe Plastic al Carrefour România, a început în luna septembrie 2021 și se derulează în parteneriat cu producătorul de băuturi Coca-Cola HBC România și cu susținerea Green Point Management, Financiar Recycling, Recycle International și Green PC Ambalaje.

Aşadar, Punem Preț Pe Plastic este un programul de economie circulară al Carrefour România adresat reducerii cantității de ambalaje din plastic și introducerii plasticului într-un circuit responsabil, prin reducere, refolosire și reciclare. Programul a fost lansat în anul 2019 cu inițiativa Plata cu PET, în cadrul căreia s-au colectat peste 370.000 de PET-uri și s-au dat la schimb peste 92 de tone de fructe și legume românești în 14 hipermarketuri participante în primele două ediții ale campaniei, în perioada 2019 – 2020.

Cum îți construiești un fond de urgență care chiar funcționează

Un fond de urgență nu e despre frică. E despre libertate. Nu-l faci pentru că ești pesimist, ci pentru că [...]

Vârsta de pensionare crește. Cine sunt românii vizați

Guvernul are în vedere majorarea vârstei de pensionare pentru beneficiarii pensiilor speciale, ca parte a unui proces mai amplu de [...]

Oraşele cu cele mai salarii. În ce domenii se câștigă cel mai bine

  Oraşele cu cele mai salarii. Printre centrele urbane din România cu cele mai ridicate venituri salariale se regăsesc, în [...]

Horoscop financiar aprilie 2025. Ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele

Horoscop financiar aprilie 2025. Luna aprilie vine cu un aer proaspăt în zona financiară, iar tranzitele planetare anunță schimbări importante [...]