Petre Roman, chemat în dosarul Mineriadei spune că, „Ce s-a întâmplat a fost cu implicarea evidentă a fostei Securități”

De Jurnalul Național 98 citiri
6 min citire

 

Petre Roman a venit miercuri dimineață la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii. El a declarat că învinuirea e „profund nedreaptă” și că „ce s-a întâmplat a fost cu implicarea evidentă a fostei Securități”.

În afirmaţiile sale, „Cum aș fi putut eu, profesor, cercetător, trecut prin baricada de la Inter, care am angajat România pe drumul spre UE, spre NATO, deci cum aș fi putut ca să organizez, să fac un complot, o represiune împotriva cui? A unor oameni care constatarea evidentă e că de două luni blocau traficul la Universitate. Dar eu eram venit de pe baricadele democrației. Nu e niciun plan în care eu să fi fost prezent. Eram după alegerile libere câștigasem cu 67%, anunțasem programul de reformă pentru a crea în România o democrație cu economie de piață. La două săptămâni după aceste evenimente am fost votat în Parlament pentru funcția de premier fără un vot împotrivă. Erau în Parlament toate partidele istorice, asta la două săptămâni.

Nu e nicio dovadă că aș fi fost eu angajat în aducerea minerilor și am declarat în 16 iunie că ce s-a întâmplat a fost cu implicarea evidentă a oamenilor fostei Securități. Atunci am spus pe 16 iunie, chestia asta m-a costat, pentru că după puciul de la Moscova, guvernul Roman a dat cea mai categorică poziţie împotriva puciului şi la scurt timp după aceea au mai adus 10.000 de mineri şi printr-o lovitură de stat, ce au făcut? Au dat jos guvernul Roman. Eu pot să vă spun că n-am avut niciun fel de legătură cu această învinuire, că este profund nedreaptă”, a declarat Petre Roman.

Întrebat dacă a fost cooptat de preşedintele de atunci Ion Iliescu în acest plan, fostul premier a răspuns,

”Nu există niciun asemenea plan în care eu să fi fost prezent, niciun fel”

În doarul Mineriadei sunt urmăriţi penal fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul vicepremier Gelu-Voican Voiculescu, fostul director al SRI Virgil Măgureanu, Adrian Sârbu, Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, foştii generali Vasile Dobrinoiu şi Peter Petre.

Procurorii trebuie să refacă ancheta în acest dosar, după ce probele strânse de anchetatori au fost anulate în instanţă. Iniţial, în iunie 2017, fostul preşedinte Ion Iliescu a fost trimis în judecată pentru infracţiuni contra umanităţii, alături de fostul premier Petre Roman şi fostul director SRI Virgil Măgureanu, însă în decembrie 2020 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis restituirea dosarului la Parchetul Militar, pentru refacerea de la zero a anchetei.

Judecătorii au decis atunci anularea tuturor probelor strânse de procurori

A fost constatată nelegalitatea rechizitoriului prin care Ion Iliescu a fost trimis în judecată, alături de Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, general (rez.) Mugurel Cristian Florescu, amiral (rez.) Emil „Cico” Dumitrescu (decedat între timp), Cazimir Ionescu, Adrian Sârbu şi Miron Cozma.

În zilele de 11 şi 12 iunie 1990, autorităţile statului au hotărât să declanşeze un atac violent împotriva manifestanţilor

Procurorii militari susţineau că, în zilele de 11 şi 12 iunie 1990, autorităţile statului au hotărât să declanşeze un atac violent împotriva manifestanţilor aflaţi în Piaţa Universităţii din Bucureşti, care militau în principal pentru adoptarea punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara şi îşi exprimau paşnic opiniile politice, în contradicţie cu cele ale majorităţii care forma puterea politică la acel moment.

În acest atac ar fi fost implicate, în mod nelegal, forţe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, Serviciului Român de Informaţii, precum şi peste 10.000 de mineri şi alţi muncitori din mai multe zone ale ţării.

Moartea prin împuşcare a patru persoane, două persoane violate, vătămarea integrităţii fizice sau psihice a unui număr total de 1.388 de persoane

În contextul Parchetului Militar, atacul a fost pus în practică în dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, având următoarele consecinţe: moartea prin împuşcare a patru persoane, două persoane violate, vătămarea integrităţii fizice sau psihice a unui număr total de 1.388 de persoane, privarea de dreptul fundamental la libertate, din motive de ordin politic, a unui număr total de 1.250 de persoane.

În cadrul acestei acţiuni, peste 200 de persoane au fost ridicate şi transportate la o unitate militară a Ministerului de Interne din localitatea Măgurele, unde au fost reţinute până în după-amiaza aceleiaşi zile, când au fost lăsate să plece, după o cercetare sumară.
Ion Iliescu era acuzat de procurorii militari că a dat ordinul pentru evacuarea în forţă a manifestanţilor din Piaţa Universităţii, inclusiv prin folosirea unor muncitori din marile întreprinderi din Bucureşti.

Sursa – www.antena3.ro




Horoscop financiar februarie 2025. Ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele

Horoscop financiar februarie 2025. Februarie 2025 promite un val de energie cosmică care va influența profund sectorul financiar al fiecărei [...]

Asigurari auto online: Cum să găsești polița RCA ieftină și fără bătăi de cap in 2025

Când vine vorba de asigurări auto, nimeni nu vrea să piardă timp cu drumuri inutile sau să fie prins în [...]

Subvenții la energie. Cine va beneficia în continuare, după 1 aprilie

Subvenții la energie. Cine va beneficia în continuare, după 1 aprilie? Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a anunțat că a cerut [...]

Câți bani poți scoate de la bancomat. Limitele schimbate în 2025

Câți bani poți scoate de la bancomat. Băncile intensifică eforturile de a reduce utilizarea numerarului, având în vedere preferința românilor [...]