Primăria din Timișoara, acţiune de verificare a terenurilor

Autoritățile locale din Timișoara au demarat în ziua de miercuri, 18 mai, o amplă acţiune de verificare şi recuperare a terenurilor aparținând patrimoniului orașului. Primele terenuri vizate sunt cele de pe malurile Canalului Bega.

Primăria din Timișoara a demarat o amplă acţiune de verificare şi recuperare a terenurilor aparținând patrimoniului

Hotărârea a fost luată după ce reprezentanţii instituţiei au aflat că o suprafaţă de peste 11 hectare este ocupată ilegal de către persoane juridice. Mai exact, sunt luate în discuţie terenuri care aparţin municipiului, dar care în ultimele decenii au fost ocupate şi folosite de persoane juridice fără un titlu de drept.

Trebuie precizat că pe multe dintre aceste terenuri au apărut construcţii pentru care se va verifica dacă există autorizaţie de construire şi documentele legale în baza cărora funcţionează, conform informațiilor transmise de autoritățile locale din Timișoara după demararea controalelor.

Dominic Fritz spune că situaţia este extrem de gravă

În această situaţie, primarul Timişoarei spune că a realizat o analiză preliminară iar situația este „extrem de gravă”.

„În ultimele luni am făcut o analiză preliminară, plecând de la rapoartele Curţii de Conturi şi am constatat că situaţia este extrem de gravă. În zona centrală a oraşului, pe faleza Begăi şi în jurul stadionului, peste 11 hectare, adică suprafaţa a 15 stadioane de fotbal, sunt proprietatea primăriei pe care funcţionează diverse activităţi private. Foarte multe funcţionează fără a avea niciun document şi fără să plătească niciun leu bugetului local. Prin aceasta s-au pierdut zeci de milioane de lei în ultimii ani.

Eu nu voi închide ochii, cum au făcut-o alţii. Ştiu că această acţiune îmi va pune o grămadă de mafioţi în cap. Ştiu că deranjez un cuib de viespi care până acum a avut protecţie. Mă aştept la procese, la denigrări şi campanii de manipulare prin ricoşeu. Vom aduce milioane de lei în bugetul local şi vom valorifica malul Begăi în beneficiul tuturor timişorenilor”, a precizat Dominic Fritz.

În plus, acesta a dat câteva exemple de situaţii descoperite în verificarea preliminară, cum ar fi terasele care fie nu au plătit taxa de ocupare a domeniului public din anul 2013, fie au plătit o singură lună pe an, în august sau localurile care funcţionează fără acord de funcţionare, autorizaţie ISU şi au fost ridicate fără autorizaţie de construire.

De asemenea, primarul susţine că verificarea va fi realizată de o comisie mixtă, cu funcţionari din toate departamentele relevante ale primăriei, respectiv, de la Juridic, Patrimoniu, Comerţ, Urbanism-disciplină în construcţii, Poliţia Locală, Direcţia Economică.

Sursa: capital.ro
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata