Prognoza meteo ANM pentru următoarea lună!

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a publicat, vineri 4 martie, prognoza meteo pe următoarele patru săptămâni. Conform meteorologilor, vremea va fi rece faţă de normalul acestei perioade.

Iată ce temperaturi vom avea în perioada următoare.

Conform ANM, în următoarele două săptămâni, temperaturile vor fi mai mici decât cele normale, după care se vor situa în jurul celor specifice pentru această perioadă. În ce priveşte precipitaţiile, acestea vor fi deficitare pe parcursul următoarelor patru săptămâni.

Procnoza meteo pentru următoarea perioadă:

Prognoza meteo 07.03.2022 – 14.03.2022

Astfel, valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână, în toate regiunile.

Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile sudice, însă și local deficitar în cele nordice și centrale, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

Prognoza meteo 14.03.2022 – 21.03.2022

Temperatura medie a aerului va avea valori mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale, conform ANM.

De asemenea, cantitățile de precipitații vor fi deficitare în toată țara, dar mai ales în regiunile centrale și la munte.

Prognoza meteo 21.03.2022 – 28.03.2022

Temperaturile medii se vor situa în general în jurul celor normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

Regimul pluviometric va fi deficitar în toate regiunile, dar mai ales în cele centrale și la munte.

Prognoza meteo 28.03.2022 – 04.04.2022

Mediile valorilor termice se vor situa în general în jurul celor specifice pentru această săptămână, posibil ușor mai ridicate în regiunile vestice și nordice.

Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor avea o tendință deficitară în majoritatea regiunilor, dar mai ales în jumătatea vestică a țării.

Prognoza meteo ANM pentru weekend

ANM a publicat prognoza meteo pentru acest weekend. Conform meteorologilor, la sfârşit de săptămână temperaturile rămân scăzute, iar în mai multe zone din țară vor predomina precipitațiile.

Aşadar, la munte ninsorile continuă, iar temperaturile maxime se vor încadra între 2 şi 10 grade, pe când cele minime vor fi în general între -6 şi 0 grade. În cursul zilei de vineri, cerul va fi temporar noros şi trecãtor se vor semnala precipitaţii slabe, local în zonele de munte, în sudul şi sud-vestul teritoriului şi izolat în centru şi în est, iar izolat, dimineaţa, va fi ceaţã.

În Capitală vremea va fi normală pentru această perioadă. Temperaturile maxime ajung la 8 grade, iar cele minime la -1 grad. De asemenea, cerul va fi temporar noros şi cu o probabilitate mai ridicatã spre searã şi noaptea vor fi precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab pânã la moderat, indică ANM.

Weekend-ul începe cu o vreme răcoroasă.

Conform prognozei publicate de ANM, temperaturile vor fi mai scãzute decât în intervalul precedent, caracterizând o vreme rece -ziua în estul ţãrii. În plus, noaptea în majoritatea zonelor, astfel cã maximele se vor încadra între 0…1 grad în nordul Moldovei şi 9 grade în sud-vestul teritoriului, iar cele minime vor fi cuprinse între -11 şi 0 grade, cu cele mai coborâte valori în depresiunile din estul Transilvaniei.

Sursa: capital.ro
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata