Proiectul Data Intelligence Solutions este lansat de Publicis Groupe România

119

În prezent, grupul de comunicare Publicis Groupe România pune la dispoziţia clienţilor peste 25 de soluţii de date unice şi consultanţă strategică, prin intermediul unei echipe specializate, care deserveşte toate agenţiile membre, conform unui comunicat al companiei.

Graţie demersului de dezvoltareData Întelligence Soluţions, grupul îşi propune ca, până la finalul anului, să dezvolte încă minimum 10 astfel de soluţii şi să dubleze numărul de clienţi care beneficiază de ele. Serviciile sunt menite să le ofere companiilor cliente posibilitatea de a-şi adapta strategiile de marketing, de vânzări şi de business mai rapid ca niciodată şi de a obţine rezultate cuantificabile.

În acest fel, soluţiile de date sunt achiziţionate sau dezvoltate chiar de Publicis Groupe România şi pot fi accesate din AIQ portal, platformă securizată, dezvoltată de grup pentru clienţii săi. Pe baza acestora şi a consultanţei oferite de echipa Data Intelligence, clienţii pot înţelege comportamentul consumatorilor, performanţa şi notorietatea concurenţei, modalităţi prin care să evalueze şi să îmbunătăţească eficienţa campaniilor de marketing şi analize care să susţină deciziile de business. Toate aceste informaţii sunt oferite în timp real şi suplimentate de rapoarte şi analize recurente.

În momentul de faţă, toate agenţiile membre Publicis Groupe România au acces la resursele Data Intelligence.

„Comunicarea este o ştiinţă. Înseamnă mai mult decât creativitate şi inspiraţie, înseamnă semnale primite de la consumatori sub forma unor multitudini de date care pot determina succesul unei afaceri. Monitorizarea şi analiza acestor date într-un timp cât mai scurt susţine procesul decizional, bazat pe informaţii actuale, ajutând oamenii de business să înţeleagă contextul de piaţă prezent, competiţia, nevoile consumatorilor şi manifestările sociale care impactează comportamentul de consum. Accesul la aceste seturi de date, analizate în funcţie de obiectivele fiecărui client, determină obţinerea unui real avantaj competitiv. Drumul de la informaţie la decizie nu a fost niciodată mai scurt”, a declarat Rodica Mihalache, Data Intelligence Lead, Publicis Groupe România.

Astfel, peste 40 de clienţi au accesat până acum soluţiile Publicis Groupe România şi au primit consultanţă, atât pentru interpretarea şi analizarea datelor, cât şi privind opţiunile disponibile pentru a-şi îmbunătăţi performanţa campaniilor. Grupul îşi propune ca, până la finalul anului, să dubleze numărul de clienţi care beneficiază de aceste servicii.

În contextul economic actual, soluţiile Data Intelligence acoperă patru piloni: Business, Brand, Comunicare şi Consumator. După o sesiune de consultanţă oferită de echipa dedicată din Publicis Groupe România, clienţii primesc o recomandare personalizată pe propriile nevoi şi obiective cu privire la soluţia sau mixul de instrumente care poate răspunde cel mai bine acestor provocări. Fiecare soluţie oferită este însoţită de asistenţă tehnică, sesiuni de pregătire, analiza datelor şi revizuirea trimestrială a utilităţii acesteia pentru client, fiind aduse îmbunătăţiri de UX, integrând noi surse de date sau noi algoritmi de calcul.

Aşadar, platforma AIQ portal cuprinde soluţiile de date puse la dispoziţie de Publicis Groupe România, împreună cu raportările periodice (lunare, trimestriale) realizate pe baza lor. Accesul se poate face de pe orice dispozitiv 24/7, după crearea unui cont şi pe bază de dublă autentificare, securitatea datelor fiind o prioritate a grupului.

Publicis Groupe România, prezent de 25 ani pe piaţa locală, este cel mai mare grup de marketing, comunicare şi transformare digitală din România.

Sursa: agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata