marți, 14 aprilie 2026

Caută în Jurnalul Național

Sport

Răzvan Lucescu despre tatăl său A învins a pierdut a fost condus de fotbal

Horatiu Popa · 10 aprilie 2026 · Actualizat: 20:05
Mircea Lucescu

Răzvan Lucescu a rostit vineri un discurs emoționant în Biserica Sfântul Elefterie, înainte de înmormântarea tatălui său, Mircea Lucescu. El a descris o viață definită de luptă, de victorii și înfrângeri, dar mai presus de toate, de o pasiune copleșitoare pentru fotbal.

Marele antrenor a fost înhumat cu onoruri militare la cimitirul Bellu din Capitală.

„Viața lui a fost extraordinară”

În fața celor prezenți, Răzvan Lucescu a vorbit despre parcursul tatălui său, mulțumind tuturor celor care i-au fost alături. „Tatăl meu a fost un luptător, s-a luptat, a învins, a pierdut, a fost fericit, a fost mâhnit. A trecut prin toate situaţiile posibile şi imposibile pe care le poate oferi viaţa. A ajutat enorm de multă lume, a făcut greşeli”, a spus el, conform imaginilor transmise de Trinitas TV.

Răzvan Lucescu a interzis jucătorilor de la PAOK să vină la funeraliile tatălui său
RecomandariRăzvan Lucescu a interzis jucătorilor de la PAOK să vină la funeraliile tatălui său

Și a continuat, subliniind forța care l-a ghidat pe „Il Luce” întreaga carieră. „Viaţa lui a fost condusă de pasiune, de o mare pasiune: fotbalul. A întâlnit foarte mulţi oameni în viaţa aceasta, le datorează foarte mult multora. Noi vrem să mulţumim tuturor celor care măcar pentru un moment au făcut parte din viaţa lui.”

Discursul s-a încheiat cu un mesaj de împăcare și recunoștință. „Vrem să mulţumim tuturor celor care au fost prezenţi alături de el în aceste momente şi care îl conduc pe ultimul drum. Viaţa lui a fost extraordinară şi eu ca fiu al lui îmi doresc ca el să fie fericit pentru ceea ce a obţinut”, a conchis Răzvan Lucescu.

Ultimele săptămâni de luptă

Mircea Lucescu a încetat din viață marți seara, în jurul orei 20:30. Problemele sale de sănătate s-au acutizat în ultima perioadă, fiind internat încă din data de 29 martie, după ce i s-a făcut rău în timpul unui cantonament. Momentul a survenit la scurt timp după ce echipa națională a României a ratat calificarea la Cupa Mondială, pierzând cu 0-1 semifinala barajului cu Turcia.

Răzvan Lucescu, după Al Sadd – Al Hilal, scor 1-4: E minunat că am învins în deplasare
RecomandariRăzvan Lucescu, după Al Sadd – Al Hilal, scor 1-4: E minunat că am învins în deplasare

Deși medicii plănuiau să-l externeze pe 3 aprilie, antrenorul a suferit un infarct și a rămas sub supraveghere medicală. De atunci, starea sa de sănătate s-a înrăutățit constant.

În ziua decesului, medicii i-au efectuat un CT care a relevat o situație medicală extrem de gravă. Analiza a evidențiat multiple semne de accidente vasculare ischemice cerebrale și focare de trombembolism pulmonar.

Potrivit surselor, Mircea Lucescu aflase în urmă cu două luni că suferă de o boală gravă. Însă a ales să rămână pe teren, lângă echipă, până în ultima clipă.

Răzvan Lucescu primește condoleanțe de la Hagi și Halep la Arena Națională
RecomandariRăzvan Lucescu primește condoleanțe de la Hagi și Halep la Arena Națională