Duminică 3 aprilue, în Ungaria, a avut loc un referendum pe tema unei legi cu privire la comunitatea LGBT, dar acesta nu a întrunit cvorumul minim necesar de voturi valide.
Referendumul din Ungaria privind comunitatea LGBT nu a întrunit cvorumul necesar. 44% dintre voturi au fost valide
Astfel, referendumul de duminică pe tema unei legi privind comunitatea LGBT nu a îndeplinit cvorumul minim necesar, susţine Biroul Național Electoral, care mai spune că numai 44% au depus voturi valide la cele patru întrebări care figurau pe buletine, notează agenția spaniolă de presă EFE.
Conform surse anterior citate, 90% dintre voturile valide au fost în favoarea răspunsului ”nu” la toate întrebările.
Aşa că, legea respectivă a fost considerată homofobă atât în interiorul țării, cât și în străinătate. Uniunea Europeană a deschis o procedură de infringement împotriva Ungariei după aprobarea acestei legi, blocul comunitar considerând că actul normativ este homofob, discriminatoriu și contrat valorilor comunitare.
20% din buletinele de vot nu au fost luate în considerare
De asemenea, presa internațională mai spune că 20% din buletinele de vot nu au fost luate în calcul pentru că fie erau completate greșit, fie aveau pe ele notate mesaje de protest, așa cum a cerut opoziția, dar și organizațiile pro-drepturilor LGBT.
„Referendumul propagandei de excludere a fost invalid. Avem în faţă un drum lung şi greu, dar împreună vom reuşi. (…) Le mulţumim tuturor pentru voturile invalide”, a spus Hatter, cea mai importantă organizaţie de apărare a drepturilor LGBT+ din Ungaria.
Luca Dudits, membru în conducerea Hatter, a precizat, înainte de referendum, că Viktor Orban are viziuni homofobe similare cu Vladimir Putin.
”Ca atunci când a dat asigurări că Ungaria este tolerantă faţă de minorităţi, dar că există linii roşii care nu pot fi trecute”, a precizat acesta pentru EFE.
Aşadar, sursa anterior citată mai spune că rezultatul referendumului nu afectează continuitatea legii, aflată deja în vigoare.
Ce întrebări au fost pe buletinele de vot
Presa internațională transmite că pe buletinele de vot au fost trecute patru întrebări care au fost redactate într-un mod în care cetățenii unguri nu aveau cum să se opună.
”Sunteţi de acord ca în centrele de educaţie publică să aibă loc discuţii despre orientări sexuale fără acordul părinţilor?”/”Susţineţi promovarea terapiilor de schimbare de sex la minori?”, sunt numai două dintre întrebările aflate pe buletinele de vot.
Cea de-a treia se referea la acceptul de a difuza „fără control” conţinuturi sexuale care „pot influenţa dezvoltarea minorilor”, iar a patra făcea referire la oportunitatea apariţiei în mijloacele de comunicare în masă a unor informaţii legate de schimbarea de sex, informaţii care puteau ajunge şi la copii.
Întrebările acestea au fost considerate ambigue și înșelătoare de către Consiliul Europei.
În plus, Guvernul, care le-a cerut ungurilor să răspundă cu „nu” la toate întrebările, a dat asigurări că nu-şi doreşte altceva decât să-i apere pe minori de ceea ce crede a fi o încercare a UE de a promova în instituţiile de învăţământ idei pe tema schimbărilor de sex sau a sexualităţii.