Rezultate simulare BAC 2026 – 1 din 4 elevi nu a luat 5 la Română dar notele au crescut

Ministerul Educației a finalizat evaluarea lucrărilor de la simularea examenului de Bacalaureat, iar rezultatele arată o imagine complexă a pregătirii elevilor. Deși s-a înregistrat un progres general față de anul trecut, cifrele arată că un sfert dintre liceeni nu au reușit să obțină nici măcar nota 5 la Limba și literatura română. Situația este și mai dificilă la proba obligatorie a profilului.
Datele au fost publicate marți de minister.
Punctele slabe: Româna și Matematica îi încurcă pe elevi
Cea mai mare rată de eșec s-a înregistrat la proba obligatorie a profilului, Matematică sau Istorie. Aici, unul din trei elevi, adică peste 35% dintre participanți, nu a atins pragul minim de promovare. Acest rezultat confirmă tendința din anii anteriori, unde disciplinele exacte sau cele care necesită o memorare aprofundată a materiei pun cele mai mari probleme.
La Limba și literatura română, situația este puțin mai bună, dar încă departe de a fi ideală. Aproximativ 22,77% dintre elevi au obținut note sub 5, ceea ce înseamnă că mai mult de unul din cinci candidați a picat simularea la această materie. O rată de eșec similară, de peste 26%, s-a înregistrat și la proba la alegere a profilului și specializării.
Aceste procente sunt calculate pe baza datelor oficiale și oferă o hartă a competențelor elevilor cu câteva luni înainte de examenul real.
Creștere pe linie față de anul trecut
Însă, tabloul general este unul optimist dacă privim evoluția față de simularea din 2025. Atât prezența, cât și notele au înregistrat creșteri la toate probele, în ciuda unui context marcat de discuții despre un posibil boicot din partea sindicatelor.
Numărul elevilor participanți a crescut la toate examenele. La Limba română s-au prezentat peste 114.600 de elevi, cu aproape 14.000 mai mulți decât cei circa 101.000 din 2025. O creștere similară s-a văzut și la proba obligatorie, unde au participat peste 113.100 de elevi, față de 99.900 anul trecut. La proba la alegere, diferența a fost si vizibilă, de la 98.300 de elevi în 2025 la peste 111.100 anul acesta. În total, sistemul a procesat 778.464 de evaluări, cu aproximativ 13% mai multe decât în anul precedent.
Și rezultatele concrete arată un salt calitativ.
La Limba română, procentul notelor de trecere (peste 5) a ajuns la 77,23%, o creștere de peste 10 puncte procentuale față de cele 66,84% înregistrate în 2025. La proba obligatorie, progresul a fost mai modest, de la 63,28% la 64,48%. Cea mai vizibilă îmbunătățire s-a consemnat la proba la alegere, unde rata de promovare a urcat de la 69,46% la 73,69%. Chiar și la Limba maternă, procentul a crescut de la 82,5% la 86,56%.
Mai mulți elevi au obținut și note de top. La proba la alegere, aproape unul din cinci elevi (19,33%) a luat o notă între 9 și 10. La Matematică sau Istorie, procentul notelor de excelență a fost de 9,06%, în timp ce la Română, 6,56% dintre candidați au obținut note între 9 și 10.
Ce urmează pentru elevi și profesori
Rezultatele obținute la simulare au fost deja transmise către inspectoratele școlare județene și, ulterior, către fiecare unitate de învățământ. Aceste note nu vor fi trecute în catalog, cu excepția situațiilor în care elevii solicită acest lucru în mod explicit.
Rolul acestei evaluări este unul formativ.
Lucrările scrise ale elevilor vor rămâne în școli, unde vor fi folosite ca instrument de lucru. Potrivit metodologiei, profesorii au obligația de a discuta individual sau la nivel de clasă rezultatele, analizând borderourile de corectare împreună cu elevii. Obiectivul este ca fiecare elev să înțeleagă exact unde a greșit și ce anume trebuie să aprofundeze în perioada rămasă până la examenul de Bacalaureat din vară.









