Momente dureroase la Suceava. Românca ucisă de un rechin, în Marea Roșie, este condusă astăzi pe ultimul drum. Părinții sunt îngenunchiați de durere. Era singurul lor copil.
Astfel că, Roxana Donisan, românca în vârstă de 44 de ani ucisă de rechin într-o stațiune din Egipt la începutul acestei luni, va fi condusă astăzi pe ultimul drum.
Slujba de înmormântare va avea loc la ora 12:00, la Biserica „Sf. Vineri” din municipiul Suceava, după care sicriul femeii ucise de rechin în Egipt va fi depus în cimitirul Bisericii „Sf. Vineri” din cartierul „George Enescu”.
Mai mult, sicriul cu trupul neînsuflețit al sucevencei Roxana Donisan a fost depus sâmbătă la capela Bisericii „Sf. Vineri” din municipiul Suceava. Înpietriţi de durerea pierderii unicului lor copil, părinții Roxanei Donisan nu s-au dezlipit de sicriu. La capelă au venit să-şi ia rămas bun de la Roxana alte rude, cunoscuți, vecini, însă și foști colegi de la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava.
Cum a murit, de fapt, Roxana Donisan. În raportul oficial al decesului nu se precizează dacă e vorba de un rechin
Roxana Donisan și-a pierdut viața în data de 3 iulie 2022, după ce a fost atacată de un rechin, în Marea Roşie. Nour El Din Farid, activist de mediu al Asociaţiei pentru Protecţia şi Conservarea Mediului în Hurghada (HEPCA), organizaţie care a colaborat cu guvernatorul Regiunii Mării Roşii pentru a cerceta incidentul în care două femei au fost atacate de rechini a vorbit pentru Libertatea despre concluziile la care au ajuns oficialii până în acest moment în cazul dublei tragedii.
„Moartea a survenit în urma pierderii sângelui şi a scăderii presiunii sângelui ca urmare a unui incident cu un animal”, scrie în raportul oficial, conform lui Nour El Din Farid. În document nu se precizează dacă e vorba de un rechin sau nu!
„Nici profesorul Mahmoud Hanafi de la HEPCA, consultantul ştiinţific al guvernatorului, nu a înaintat nicio explicaţie. Ceea ce am putut face a fost să trimitem bărcile în larg, pentru a cerceta prezenţa rechinului, astfel încât să aflăm măcar specia. Nu putem spune decât că este un rechin mare, judecând după întinderea muşcăturii. Dacă vreţi să scrieţi ceva, HEPCA poate transmite că este un eveniment fără precedent, nu a mai fost întâlnit în această regiune”, a mai precizat Nour El Din Farid.
„În mod real, există un risc mult, mult mai mare să fii rănit de un peşte-piatră, care trăieşte pe recifele de corali, iar cei patru ţepi ai săi au un venin foarte puternic, care te poate omorî în 20 de minute. Sau să fii înţepat de scoici de con, a căror înţepătură te poate omorî în 20 de minute. La fel de periculos e peştele scorpion! E mult mai probabil ca aceste specii să fie în apele în care oamenii înoată sau fac scuba-diving”, a mai spus Nour El Din Farid.