Romsilva dublează artificial prețul lemnului de foc

De Jurnalul Național Actuale Bani Utile 168 citiri
3 min citire

Romsilva își bate joc de români și dublează prețul lemnului de foc fără să țină cont de faptul că în urmă cu câteva săptămâni, coaliția de guvernare a hotărât plafonarea acestuia. România are o rezervă foarte mare de lemn de foc care este blocată să ajungă pe piață.

Așadar, bătaie de joc! Romsilva dublează artificial prețul lemnului de foc fără să țină cont de faptul că în urmă cu câteva săptămâni, coaliția de guvernare a decis plafonarea acestuia. Astfel, românii cumpără lemnul de foc la un preț mult mai mare decât cel stabilit prin plafonare, atrage atenția Cătălin Tobescu, președintele Asociației Industriei Lemnului.

„Lemnul pleacă scump de la Romsilva. În cazul în care operatorii economici îl achiziționează, prețurile de pornire la licitație pornesc de la 350 lei-400 lei metru cub. Acest lemn este achiziționat prin licitație, deci acesta este prețul de pornire. Așadar, prețul în piață nu poate să fie ieftin, prețurile sunt artificial ridicate chiar de către Romsilva. Regia Națională a Pădurilor stabilește prețurile de pornire la licitație, duble față de cele de referință”, a precizat Cătălin Tobescu pentru Digi24.

Mai mult, președintele Asociației Industriei Lemnului susține că prețul lemnului din România este mult mai mare decât cel de pe piața europeană. În plus, acesta acuză Romsilva că blochează accesul rezervelor pe piață.

“Măsurile reale sunt cele care ar conduce la un echilibru în piață, între cerere și oferta. Este nevoie de lemn în piață care să balanseze cererea crescută. Există rezerve de lemn nerecoltat, foarte mari, dar sunt și  blocade care să împiedice acest lemn să intre în piață la prețuri corecte. Prețurile de referințe ar trebui stabilite de Romsilva undeva la 160-170 lei pe metru cub. Din păcate Romsilva stabilește prețurile de pornire la licitație, duble față de aceste prețuri de referință.

Nu înțelegem de ce Romsilva nu își respectă propriile decizii cu privire la prețurile de referință. Se intră în piață cu lemn foarte scump achiziționat de la Romsilva și atunci, în funcție de exploatare, de transport și de distribuție se ajunge la prețurile ridicate pe care le vedem. Aceste prețuri sunt mult mai mari decât cele de pe piața europeană și ajung să fie greu de suportat din punct de vedere social, de către populație”, a încheiat Cătălin Tobescu.