Rusia promite să ajute China în caz de criză energetică globală

Rusia a declarat că este pregătită să ajute China în cazul unei eventuale penurii de energie, o ofertă care vine în contextul în care războiul din Orientul Mijlociu accentuează tensiunile geopolitice și amenință aprovizionarea globală cu materii prime. Anunțul a fost făcut de ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, în timpul unei vizite la Beijing.
Mișcarea subliniază apropierea strategică dintre cele două puteri.
Oferta a fost formulată clar și direct, în cadrul unei conferințe de presă. „Rusia poate, cu siguranţă, să acopere deficitul de resurse apărut în China şi în alte ţări interesate să colaboreze cu noi pe baze egale şi reciproc avantajoase”, a declarat miercuri Lavrov, potrivit agenţiei de presă Interfax. Șeful diplomației ruse a comentat și capacitatea celor două țări de a face față impactului economic generat de operațiunile militare „agresive” ale Statelor Unite împotriva Iranului, care au dus la creșteri puternice ale prețurilor la petrol și gaze la nivel global.
RecomandăriCe a decis China în criza din Iran. 26 de state pregătesc o misiune militară„Mulţumită lui Dumnezeu, noi şi China avem toate capacităţile, cele deja utilizate, cele aflate în rezervă şi cele planificate, pentru a evita dependenţa de această aventură agresivă [situaţia din Orientul Mijlociu], care subminează economia şi energia globală”, a adăugat ministrul rus.
Prietenie de neclintit
Declarațiile au venit imediat după ce Serghei Lavrov s-a întâlnit la Beijing cu președintele chinez Xi Jinping. În cadrul discuțiilor, oficialii au reafirmat prietenia și cooperarea strategică dintre cele două state, descriind relația bilaterală drept „de neclintit în faţa oricăror furtuni”.
La rândul său, Ministerul chinez de Externe a transmis că Rusia și China desfășoară deja o „cooperare practică în domeniul energiei”. Aceasta se bazează pe „respect reciproc şi beneficiu reciproc”, potrivit relatărilor agenției Reuters.
RecomandăriRusia intră pe fir în criza din România. Avertismentul Moscovei după demisiile din Guvernul BolojanParteneriatul energetic dintre Moscova și Beijing nu este nou, dar capătă o nouă dimensiune în contextul actual. Pe fondul sancțiunilor occidentale, Rusia și-a reorientat masiv exporturile de hidrocarburi către Asia, iar China a devenit principalul său client. Această dependență reciprocă pare să se adâncească, pe măsură ce instabilitatea globală crește.
Interese comune în Orientul Mijlociu
Atât Moscova, cât și Beijingul au condamnat operațiunile militare ale Statelor Unite și Israelului împotriva Iranului. Deși conflictul s-a dovedit profitabil pentru Rusia, prin creșterea semnificativă a prețurilor petrolului, ambele capitale au interesul ca războiul să se încheie cât mai repede.
Iranul este un aliat important al Moscovei în Orientul Mijlociu, iar Kremlinul nu dorește să piardă un alt partener strategic în regiune. Or, China depinde de Iran pentru o parte importantă din importurile de petrol brut. Mai mult, aceste materii prime trebuie transportate prin Strâmtoarea Ormuz, o rută maritimă aflată în prezent sub blocadă americană, ceea ce creează o vulnerabilitate majoră pentru economia chineză.
RecomandăriSorin Grindeanu admite criza politică dar promite o rezolvare rapidăDeși China are rezerve importante de petrol și de un mix energetic diversificat, expunerea sa la șocul energetic global este considerată mai ușor de gestionat decât în cazul altor economii majore. Totuși, ca a doua economie a lumii, depinde de stabilitatea aprovizionării globale cu energie. Perturbările pe termen lung ar putea deveni extrem de costisitoare pentru Beijing.
Un prim semnal de alarmă a apărut deja. Datele publicate marți arată că importurile Chinei de petrol și gaze au scăzut în martie comparativ cu anul trecut, un semn că perturbările din aprovizionarea din Orientul Mijlociu încep să se resimtă în cifrele oficiale.







