Ryanair anulează peste 400 zboruri din cauza grevei controlorilor de trafic

Ryanair a transmis că anulează 420 de zboruri, afectând 80.000 de pasageri, din cauza unei greve a controlorilor de trafic aerian în Franţa.

Astfel că, Ryanair a anulat 420 de zboruri programate pentru vineri din cauza unei greve a controlorilor de trafic aerian din Franţa. Direcția Generală de Aeronautică Civilă (DGAC) din Franţa a cerut companiilor aeriene să anuleze circa 50% din zborurile planificate să fie operate în 16 septembrie 2022 din cauza grevei planificate, a anunțat Reuters.

Ryanair a transmis că a anunțat clienții afectați prin e-mail sau SMS, informându-i despre aceste anulări.

Ryanair, cea mai mare companie aeriană din Europa după numărul de pasageri transportaţi, a precizat că va fi afectată în principal de limitarea survolării Franţei. Compania efectuează până la 3.000 de zboruri pe zi în Europa în timpul sezonului de vârf.

Ministerul Afacerilor Externe a precizat joi că sindicatul naţional al controlorilor de trafic aerian din Franţa a anunţat intrarea în grevă de vineri, ora 6:00, până sâmbătă, la aceeaşi oră. În perioada precizată, traficul aerian va fi perturbat atât în Franţa metropolitană, cât şi în teritoriile de peste mări, avându-se în vedere asigurarea a numai jumătate din zborurile prevăzute, se menționează într-un comunicat de presă al MAE.

De asemenea, pentru a urmări eventualele modificări apărute în orarul de zbor şi pentru a verifica informaţiile oferite de operatorii şi companiile aeriene prin intermediul cărora au planificate călătoriile, cetăţenii români sunt rugaţi să consulte site-urile aeroporturilor din Paris, https://www.parisaeroport.fr/passagers/les-vols, şi ale aeroporturilor din localitatea de destinaţie/plecare, mai anunță MAE.

În plus, cetăţenii români pot cere asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Paris: +33147052966 şi +33147052755, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

Totodată, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie următoarele telefoane de permanenţă: misiunea diplomatică a României în Republica Franceză: +33680713729, Consulatul General al României la Marsilia: +33610027164, Consulatul General al României la Lyon: +33643627736 şi Consulatul General al României la Strasbourg: +33627050022, la care pot apela în funcţie de zona în care se află. Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://paris.mae.ro, http://lyon.mae.ro, http://strasbourg.mae.ro, http://marsilia.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că românii care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (www.mae.ro/app_cs), care dă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Sursa: româniatv.net
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata