S-a anunţat cine îl înlocuieşte pe Nicolae Ciucă în funcția de prim-ministru

De Jurnalul Național 251 citiri
3 min citire

Premierul României, Nicolae Ciucă, a decis să-i liniștească pe cei din PSD și a dat asigurări că acordul semnat de coaliția PNL-PSD va fi respectat. Așadar, următorul premier va fi stabilit de PSD, așa cum s-au înțeles inițial cele două partide.

Astfel că, Premierul României, Nicolae Ciucă, a dat asigurări că acordul format de coaliția PNL-PSD va fi respectat, iar începând cu luna mai a anului 2023, premierul va fi dat de PSD.

„Ceea ce vă pot spune cu certitudine este că, în acest moment, rotația la funcția de premier se va produce pe 25 mai, așa cum am stabilit în momentul în care s-a coagulat această coaliție.

Ceea ce au apărut ca opinii, a fost doar o opinie, noi discutăm cu realitatea faptelor, realitatea angajamentelor, iar în realitate așa urmează să se întâmple”, a precizat Nicolae Ciucă.

De la ce a pornit toată controversa privind viitorul premier?

Declarația lui Nicolae Ciucă vine după ce deputatul PNL de Iași Alexandru Muraru a afirmat, la începutul lunii, că „a schimba un premier cu un an înainte de alegeri, în plin conflict la marginea granițelor României nu ar fi un semnal bun”.

Pe de altă parte, președintele PSD, Marcel Ciolacu, a precizat, în urmă cu câteva zile, că dacă nu se va face rotativa în ceea ce privește premierul, „nu e altă variantă decât alegeri anticipate.”

„Dacă nu se face rotativa, altă variantă decât alegerile anticipate nu există. E o onoare să fii prim-ministru. Dacă colegii mei vor considera că eu trebuie să fiu, eu o să fiu. Categoric. Haideți să nu comentez cum se trezește unul într-o vancață pe plajă să spună. Protocolul e clar, dacă nu se va face această rotativă nu e altă variantă decât alegeri anticipate”, a precizat liderul PSD, Marcel Ciolacu.

Există posibilitatea unei remanieri guvernamentale?

În plus, Marcel Ciolacu a vorbit vineri, 12 august, despre posibilitatea unei remanieri guvernamentale.

Președintele PSD a subliniat în cadrul unei conferințe de presă, susținute alături de ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, şi de ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, că evaluarea miniştrilor s-a încheiat luna trecută, fără a fi făcute propuneri de schimbare de către premier.

„Dar cine să fie remaniat? Vasile (n. red. Dîncu), tu eşti remaniat? Dar cine a anunţat remanierea? A anunţat domnul prim-ministru? De la UDMR, aţi anunţat vreo remaniere? Nu pot să vă promit că nu există remanieri, pentru că este un lucru firesc, eu v-am zis că avem o temă despre care vorbim despre care nu a vorbit nimeni.

Nu mă întrebați pe mine, pentru că eu nu am vorbit despre această temă, şi îl văd pe domnul Dîncu, este aici cu mine şi cică nu este remaniat. La ce să oferim explicaţii?”, a precizat Marcel Ciolacu.




Cum să-ți revii financiar după cheltuielile de sărbători

Sărbătorile de iarnă sunt un prilej de bucurie, întâlniri cu familia și prietenii, dar și o perioadă în care cheltuielile [...]

Horoscop financiar 2025. Ce se întâmplă pentru fiecare zodie în parte

Horoscop financiar 2025. Anul 2025 vine cu numeroase oportunități financiare, provocări și momente de reflecție pentru fiecare zodie. Fie că [...]

Top 5 greșeli financiare pe care să le eviți în 2025

Top 5 greșeli financiare pe care să le eviți în 2025.Într-o lume financiară în continuă schimbare, este mai important ca [...]

Impozit 2025. Taxele pentru Bucureșteni. Ce schimbări vor fi

Impozit 2025. De anul viitor, bucureștenii se vor confrunta cu o creștere semnificativă a impozitelor auto și a taxelor locale. [...]