Preţul pentru o cameră dublă pe noapte pe Litoralul românesc este, în medie, de 284 de lei, în creştere cu 15% faţă de anul 2020, în timp ce preţurile la mâncare au crescut cu circa 10%-15%, conform unei analize realizate de o platformă de rezervări.
„Este prima vară lipsită de restricţii după cei doi ani în care călătoriile au suferit condiţionări şi interdicţii, aşa că hotelierii şi operatorii din industria turismului încearcă să atragă românii către destinaţiile din ţară şi gândesc pachete pentru toate buzunarele. În ceea ce priveşte tarifele la cazare la mare, preţul pentru o cameră dublă/noapte este, în medie, de 284 de lei. Bineînţeles, preţurile diferă în funcţie de destinaţia aleasă (cazările de pe litoral sunt, în momentul de faţă, cele mai căutate, iar preţurile cresc în funcţie de cerere), de unitatea de cazare şi facilităţile oferite, dar şi de mulţi alţi factori,” se arată în comunicatul Travelminit.
„Din fericire, încărcarea cardurilor de vacanţă cu suma de 1.450 de lei începând cu luna mai, o măsură anunţată de Guvernul României încă de la finalul anului trecut, a contribuit la creşterea numărului de sejururi de vară. De altfel, acordarea acestor stimulente financiare, care mai reduc din costul total al unei vacanţe, a convins mai mulţi turişti să exploreze România, o decizie care va avea un impact pozitiv pe termen lung,” mai arată comunicatul.

RecomandariPrețurile la cazare în Bulgaria explodează cu până la 30% din cauza regulilor UE
Care sunt cele mai populare stațiuni ale litoralului din România
De asemenea, litoralul românesc este în continuare cea mai căutată destinaţie de vară din România, iar Eforie Nord, Mamaia, Eforie Sud şi Costineşti sunt în topul preferinţelor turiştilor.
Referitor la tarifele pentru mâncare, pentru o porţie de cartofi prăjiţi, turiştii vor plăti aproximativ opt-10 lei, în timp ce o porţie de hamsii este aproximativ 25 de lei. În general, preţurile la mâncare au crescut cu aproximativ 10-15%, dar încă sunt opţiuni accesibile pe tot litoralul, mai ales la autoserviri, menționează sursa citată.
Astfel că, preţurile pentru şezlonguri pornesc de la 25 de lei zi în staţiunile din sudul litoralului şi în Constanţa şi pot ajunge până la 50-100 de lei/şezlong/zi în Mamaia.

RecomandariDescoperă Vacanța Ideală: Cazare pe Litoralul Românesc cu Tichete de Vacanță
Turiștii trebuie să aloce un buget considerabil pentru locurile de parcare, dacă aleg să călătorească cu mașina
Totodată, reprezentanţii platformei hoteliere spun că turiştii trebuie să aloce un buget considerabil pentru locurile de parcare, în caz că vin cu maşina, având în vedere că nu toate hotelurile, vilele şi pensiunile pun la dispoziţie această facilitate.
„În ciuda scumpirilor, turiştii nu renunţă la concediile lor de vară şi caută în continuare promoţii pentru escapadele lor. În plus, oferta este variată: dacă nordul litoralului (Mamaia) este cunoscut pentru diversitatea opţiunilor de distracţie (cluburi, terase) şi preţuri mai mari, sudul litoralului este dedicat mai degrabă familiilor şi turiştilor care caută linişte şi tarife accesibile. Eforie Nord şi Eforie Sud, Costineşti, Neptun şi Olimp sunt cele mai căutate destinaţii de către aceştia, mai ales că aici există numeroase unităţi de cazare care acceptă plata cu vouchere de vacanţă, plajele sunt mari, iar restaurantele şi autoservirile sunt pentru toate gusturile,” se precizează în comunicat.
Stațiunile din sud sunt alese pentru sejururi mai lungi, iar cele din nordul litoralului pentru weekend
Așadar, staţiunile din sud sunt alese pentru sejururi mai lungi, de o săptămână, în timp ce nordul litoralului este cel mai aglomerat în zilele de weekend, când turiştii vin aici pentru o distracţie de câteva zile.

RecomandariPeste 50 de hoteluri pun la dispoziție aproximativ 4.000 de locuri de cazare în programul „Litoralul Pentru Toți”
Portofoliul Travelminit conţine 7.500 de unităţi de cazare (hoteluri, pensiuni, apartamente) din România active pe platformă şi acoperă o gamă largă de cazare în toată ţară (litoral, munte, destinaţii balneoclimaterice şi oraşe mari). Anul trecut, a raportat 13,5 milioane de euro vânzări în România şi 16 milioane de vizite pe platformă. Din 2020, compania face parte din Szallas Group, care are în portofoliu 12 platforme hoteliere în Centrul şi Estul Europei (România, Ungaria, Polonia, Cehia, Croaţia), cu vânzări de peste 150 milioane de euro şi peste 350 de angajaţi.