Scandalul PISS – Cum s-au tocat 87 mil. € pe studii auto-publicate
Lumea științei e zguduită. O nouă fraudă academică a apărut. E subtilă. Și extrem de costisitoare. Numele ei? PISS. Un acronim care sună urât, dar descrie perfect realitatea: zeci de milioane de euro din banii noștri se duc pe studii de umplutură, bune doar pentru a umfla artificial niște CV-uri, potrivit English.elpais.
Trei cercetători i-au dat numele: inginerul spaniol Pablo Gómez Barreiro, economistul italian Paolo Crosetto și imunologul canadian Mark Hanson. Ei au numit-o PISS, adică „Published In Support of Self” – Publicat în Sprijin Propriu. O investigație din English.elpais arată clar dimensiunea problemei: un fenomen care inundă știința cu lucrări irelevante, scoase pe bandă rulantă în ediții speciale controlate chiar de cei care le scriu.
Fabrica de CV-uri umflate: Cum funcționează sistemul
Sistemul e de o simplitate perversă. Pe vremuri, edițiile speciale erau rare. Evenimente. Coordonate de somități. Acum? Orice cercetător, fie el și mediocru, primește pe mail zeci de invitații să editeze numere speciale. Totul s-a schimbat odată cu modelul „open access”. Acum nu mai plătește cititorul, ci autorul. O taxă de publicare. Care sare frecvent de 2.000 de euro și vine, cel mai adesea, direct din fonduri publice de cercetare.
Aici apare problema.
Universitățile vor multe publicații pentru promovări și salarii mai mari. Editurile vor multe publicații pentru profituri mai mari. Rezultatul? Un cerc vicios care omoară calitatea. Mii de cercetători văd oportunitatea și își publică propriile studii, fiind în același timp și autori, și editori. Un conflict de interese strigător la cer.
Cazuri șocante: 27 din 28 de articole, semnate de același autor
Cei trei au analizat 110.000 de ediții speciale. Și au găsit niște cazuri de-a dreptul șocante. De exemplu, în jurnalul Processes al editurii MDPI, o ediție specială avea 28 de studii. Dintre ele, 27 erau semnate de același om: editorul invitat, Jochen Strube. Coincidență? Greu de crezut. Alt caz, la aceeași editură, în jurnalul Nutrients. Nutriționista Anita Macdonald a semnat 23 din cele 24 de studii publicate.
Practic, îți umfli CV-ul dintr-un foc. Ani de muncă, condensați într-o singură ediție specială. Pentru a fi obiectivi, cercetătorii au setat un prag destul de generos: o ediție e PISS dacă editorii semnează peste 33% din articole. Chiar și cu această marjă, au găsit peste 1.000 de astfel de numere speciale anual. Și asta doar în eșantionul lor.
MDPI, gigantul elvețian, în centrul controversei
Surprinzător sau nu, o singură firmă domină peisajul. O analiză mai veche arătase deja că 88% din studiile publicate de MDPI apar în ediții speciale. Vorbim de un gigant fondat în Elveția de chimistul chinez Shu-Kun Lin. Cifrele spun totul. O editură de prestigiu evaluează un studiu în circa 185 de zile. MDPI? Doar 37 de zile. Și acceptă peste jumătate din ce primește.
Noua analiză confirmă. Din edițiile speciale suspecte, 87% sunt ale MDPI. Asta înseamnă cam 12.200 de numere. Următorul clasat, Frontiers, e la ani lumină distanță, cu doar 1.600. Cei de la MDPI admit că auto-publicarea este „o problemă la nivelul întregii industrii” și spun că au o limită internă: editorul invitat nu poate semna mai mult de 25% din articole.
„Costul inacțiunii este imens”: zeci de milioane de euro aruncați pe fereastră
Impactul financiar? Uriaș. Avertismentul celor trei cercetători e direct: „Costul inacțiunii este imens dacă nu vrem să continuăm să risipim sute de milioane de euro din fonduri de cercetare”. Calculele lor, unele chiar conservatoare, indică o gaură de 33 până la 87 de milioane de euro din bani publici în ultimii 11 ani. Bani aruncați pe studii PISS. Și atenție, estimarea se bazează pe analiza a doar 900 din cele 47.000 de jurnale academice existente.
Efectele se văd deja. În Spania, agenția de acreditare ANECA a început să taie din punctaj pentru CV-urile umflate cu astfel de publicații. Experții vorbesc deja despre apariția „profesorilor MDPI” – universitari care urcă în ierarhie pe scurtătură, cu CV-uri clădite pe studii făcute pe genunchi. Ironia sorții… Sistemul care trebuia să premieze calitatea a ajuns să încurajeze cantitatea. O cantitate toxică.
