luni, 11 mai 2026 ☀️Columbus16°CSenin

Caută în Jurnalul Național

Actuale

Școlile de gladiatori se vor întrece la Cetatea Ulmetum, în Constanța

Horatiu Popa · 22 septembrie 2023 · Actualizat: 12:51
Scolile de gladiatori se vor intrece la Cetatea Ulmetum in

Despre Cetatea Ulmetum, din județul Constanța, au auzit foarte puțini români. În acest weekend se desfășoară un festival cu reenactori, pentru reconstituire istorică, în aer liber, la Ulmetum.

În contextul constructiv, cetatea Ulmetum are forma unui triunghi dreptunghic, fiind o fortificaţie prevăzută cu trei turnuri rotunde. Are două porţi flancate de câte două turnuri cu latura frontală semicirculară în forma literei U. Pe latura de sud-est se află patru turnuri dreptunghiulare la care se mai adaugă încă câte două turnuri de aceeaşi formă, câte unul pe cele două laturi ale cetăţii.

După unele păreri, meşterii care au lucrat la ridicarea fortificaţiei ar fi provenit din spaţiul tracic, existând numeroase similitudini de plan cu alte centre din aceeaşi perioadă. Latura de sud-est a fortificaţiei este prevăzută cu o poartă flancată de două turnuri în formă de U, ce pare a fi funcţionat în perioadele de funcţionare a întregului ansamblu. Pe această latură se aflau patru turnuri dreptunghiulare de mărimi diferite. De asemenea, au mai fost descoperite şi două intrări/ieşiri de mici dimensiuni pe care le putem considera secrete.

Armistitiul cerut de Trump in Ucraina esueaza. Rusia lanseaza 60 de atacuri pe front
RecomandariArmistitiul cerut de Trump in Ucraina esueaza. Rusia lanseaza 60 de atacuri pe front

Din punct de vedere cultural, Festivalul Ulmetum – Eroii din Pădurea de Ulmi este un eveniment artistic conceput pentru a face cunoscută publicului larg istoria Dobrogei. Proiectul a inclus evenimente organizate și în perioada 18 – 21 septembrie, în mai multe localități din județul Constanța, iar partea cea mai spectaculoasă începe astăzi și vor avea loc activități până duminică, 24 septembrie.

Proiectul este al Asociației „Grupul pentru Jurnalism, Cultură și Comunicare”, implementat cu sprijinul Consiliului Județean Constanța.

Evenimentele din cadrul festivalului sunt organizate în aer liber, atât în mediul urban, cât și din mediul rural. Sunt manifestări artistice, de reenactment și de tip „living history”, la care poate participa oricine, cu intrarea liberă. Prima etapă a inclus evenimente în localitățile Pantelimon, Târgușor, Crucea, Hârșova, Ovidiu și Vulturu, cu 6 ateliere de reenactment cu tematică de școală de gladiatori, în cadrul cărora 60 copii cu vârste cuprinse între 10 – 18 ani (câte 10 din fiecare localitate), sub îndrumarea a 6 instructori de reenactment, au deprins cunoștințe specifice coregrafiei de lupte de gladiatori.

Urșii coboară în localitățile din Harghita. IGSU a emis mesaje RO-ALERT în Vărșag și Suseni
RecomandariUrșii coboară în localitățile din Harghita. IGSU a emis mesaje RO-ALERT în Vărșag și Suseni

1695370952 849 Scolile de gladiatori se vor intrece la Cetatea Ulmetum in

Astfel, de astăzi până duminică (22-24 septembrie), evenimentele se desfășoară în apropierea Cetății Ulmetum, din localitatea Pantelimon. Vor avea loc demonstrații de luptă, ateliere de promovare a meșteșugurilor antice tradiționale, prezentări de echipamente și mânuiri de armament și activități specifice de tip reenactment și „living history”, dar și alte activități tematice pentru publicul larg.

În afirmaţiile sale, „Organizatorii pregătesc și un atelier gastronomic și proiecții de filme cu conținut istoric. Pentru promovarea Cetății Ulmetum, vor fi amplasate panouri informative în diverse zone din proximitatea fortificației romano-bizantine, într-un așa numit „Traseu al Porților” și vor fi organizate demonstrații și întreceri populare, dar și spectacole cu conținut tradițional”, a declarat Valentin Coman, președintele Asociației „Grupul pentru Jurnalism, Cultură și Comunicare”.

Amenzi de 60.000 lei pentru restaurantele de pe Decebal. Politia a gasit clienti care fumau
RecomandariAmenzi de 60.000 lei pentru restaurantele de pe Decebal. Politia a gasit clienti care fumau

Astăzi vineri 22 septembrie, deschiderea oficială a evenimentului este la ora 14.00, iar până la ora 18.00 vor fi organizate ateliere de meșteșuguri antice și tradiționale, ateliere de podoabe, ateliere de îndemânare pentru copii, prezentare de echipamente și vestimentații antice, demonstrații de mânuiri de arme, lupte demonstrative gladiatori, atelier gastronomic. La 18.30 va fi o proiecție de film, pentru publicul larg.

Iar, mâine, atelierele vor fi organizate între orele 12.00 – 18.00, apoi vor avea loc demonstrații ale școlilor de gladiatori, întreceri sportive între școlile de gladiatori, festivitate de premiere, cu proiecție de film de la ora 18.30. Duminică va începe programul tot de la ora 12.00, cu aceleași ateliere, iar de la 18.00 vor fi demonstrații ale școlilor de gladiatori și întreceri sportive populare, în cadrul concursului „Cel mai puternic om din Buricul Lumii”, urmând festivitatea de premiere. De la ora 18.00, publicul va mai putea urmări un spectacol de dansuri folclorice.

Sursa – www.antena3.ro

Etichete: evenimente festival