Seceta a distrus recoltele de grâu și porumb din Moldova

Asociația Forța Fermierilor (AFF) a transmis miercuri, 22 iunie, că mai multe județe din Moldova se confruntă în prezent cu o secetă puternică, care distruge treptat recoltele de grâu și de porumb.

În plus, Asociația Forța Fermierilor (AFF) atrage atenția decidenților politici și administrativi din România, dar și opiniei publice, în general, despre situația dramatică în care se află multe regiuni din țară din cauza secetei.

„Dorim să ne referim în cele ce urmează la regiunea Moldovei, unde lipsesc aproape complet sistemele de irigații de unde primim semnale disperate din partea membrilor noștri din filialele județene respective. În această zonă, sunt situații unde lucrurile stau mai prost decât în 2020, care a fost un an catastrofal din punct de vedere meteorologic pentru majoritatea regiunilor agricole ale țării!

Spre exemplificare, în multe ferme din Moldova, conform informațiilor primite de la membrii AFF din zonă, producțiile de grâu nu vor depăși două tone de grâu la hectar în cel mai bun caz, fiind cazuri în care vorbim și de sub o tonă la hectar. Pentru acești fermieri, aceste producții, în condițiile creșterii de costuri cu inputurile și cu carburanții înseamnă colaps financiar.

Seceta a distrus recoltele de porumb și grâu

Situația este cu atât mai gravă, cu cât nici culturile de primăvară, în special porumbul, nu arată deloc bine, pârjolite fiind de seceta agresivă. Dezastru la grâu, dezastru la porumb, pentru mulți agricultori din zona Moldovei aceasta înseamnă că fermele lor vor fi în moarte clinică la finalul acestui an.

Solicităm decidenților de la nivelul Guvernul și Parlamentului să adopte de urgență de decizia politică de a relansa investițiile în Canalul Siret-Bărăgan, singura soluția pentru construcția unui sistem de irigații viabil în regiunea Moldovei”, este mesajul transmis miercuri, 22 iunie, de către Asociația Forța Fermierilor.

De asemenea, Asociația Forța Fermierilor va transmite acest mesaj și în cadrul evenimentul Agrointeligența EXPO, organizat într-o fermă performantă din Sascut, județul Bacău, în data de joi, 23 iunie, și care vizează lansarea unei campanii naționale de sprijinire a investițiilor în irigații, atât în modernizarea sistemelor existente cât și construcția de obiective noi, care să îi salveze pe fermierii români de seceta cronică instalată și care să întărească securitatea alimentară a României, se arată în comunicatul de presă emis de către AFF.

Sursă: Asociația Forța Fermierilor
Sursă: Asociația Forța Fermierilor
Sursă: Asociația Forța Fermierilor

Asociația Forța Fermierilor (AFF)

Astfel că, Asociația Forța Fermierilor este o organizație profesională legal constituită și care reprezintă interesele tuturor categoriilor de producători agroalimentari din România, indiferent de mărime, sector sau regiune. Totodată, AFF se luptă pentru drepturile și interesele legitime a 20.000 de membri înscriși direct sau care fac parte din organizații afiliate la Asociația Forța Fermierilor.

De asemenea, AFF acordă gratuit membrilor consultanță juridică și pentru accesarea fondurilor europene, dar și suport mediatic și de petiționare pentru toate problemele sesizate de către membri. AFF este partener de dialog instituțional al autorităților publice centrale și locale, pentru atingerea obiectivului membrilor noștri de a pune agricultura în ofensivă.

Sursa: capital.ro
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata