Self care: cum aplici acest concept în viața de zi cu zi

0 12

Termenul de „self care” se referă la acele obiceiuri sănătoase pe care le ai pentru a avea grijă de tine. Acestea pot fi de natură fizică sau spirituală, în funcție de nevoile tale. În special în perioadele complicate, precum cele din pandemie, noțiunea de self care capătă popularitate, datorită nevoii de calm și relaxare. Însă, grija față de tine presupune planuri pe termen lung pentru sănătate și starea de bine generală, dar și schimbări pe care le poți face pentru relații mai bune cu cei din jur și cu tine însăți. Iată câteva sfaturi pentru a adopta un stil de viață echilibrat:

Grija față de sănătate

Una dintre cele mai importante componente ale ideii de self care este chiar grija pe care o acorzi sănătății tale în general. Este important să nu aștepți momentele în care simți că există simptome specifice și să-ți faci un obicei din a face vizite la medicii specialiști. Aceste reguli sunt chiar mai stricte dacă decizi să rămâi însărcinată, deoarece analizele din primul trimestru de sarcina sunt esențiale pentru sănătatea ta și a fătului. Mai apoi, odată cu înaintarea în vârstă, există anumite analize și investigații pe care trebuie să le faci mai des, pentru a preveni afecțiuni grave. De exemplu, medicul te poate informa cu privire la simptome cancer colon înainte ca acesta să progreseze și îți cresc, astfel, șansele de vindecare rapidă. Prevenția este cel mai bun tratament, iar rutina de self care trebuie să includă și aceste aspecte esențiale.

Înlăturarea stresului

Stresul poate fi una dintre cauzele principale care îți provoacă stări negative și chiar simptome fizice. De la probleme gastrointestinale la anxietate, toate acestea îți vor afecta calitatea de viață și te vor influența negativ. În rutina de îngrijire trebuie să incluzi activități care te relaxează, care te fac să te simți bine în pielea ta și care te ajută să vezi lucrurile dintr-o altă perspectivă. Acestea pot include ședințe de spa și masaj, călătorii sau sport. Stresul te va afecta negativ în toate aspectele vieții tale, de la muncă la relațiile cu familia, și îți poate provoca probleme ale pielii, scalpului și multe altele. Dacă reușești să-ți faci un obicei din a-ți acorda cât mai multă atenție în toate momentele, nu doar în cele grele, vei putea gestiona mai ușor perioadele stresante. Ba mai mult, cu ajutorul unei rutine potrivite, poți scăpa de factorii stresori și poți privi lumea diferit.

Protejarea sănătății psihice

Cei mai mulți dintre noi pun pe plan secund sănătatea psihică, dar aceasta are nevoie de la fel de multă atenție precum cea fizică. Simptomele unor tulburări precum depresia și anxietatea sunt ușor de ignorat, dar vor cauza probleme în viața de zi cu zi, precum senzația de burnout. Când te gândești la tehnicile de self care, nu îți imagina doar ședințele de spa sau înfrumusețare, ci și posibilitatea de a începe ședințe cu un psihoterapeut sau cursuri de dezvoltare personală. Dacă simți că este momentul să faci o schimbare în carieră, dar nu știi de unde să începi, adresează-te unui specialist care te poate îndruma spre ceea ce te face fericită. În cazul în care observi simptome ale unei tulburări psihice sau de personalitate, ia legătura cu un terapeut. De asemenea, psihologul te poate ajuta și atunci când treci printr-o perioadă complicată, precum pierderea unei persoane dragi, o despărțire sau dacă te afli într-un mindest negativ.

Ideea de self care merită explorată în fiecare zi, nu doar atunci când decizi să iei o pauză de la ritmul haotic de viață. Alege, de asemenea, acele lucruri de care ai nevoie, fie că sunt o vizită la medic sau un masaj alături de prietena ta cea mai bună.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata