Simona Bucura-Oprescu: ”Fără drumuri inutile!”

De Jurnalul Național Actuale Bani 147 citiri
6 min citire

Inrolare trafic.ro




În România, doar câteva luni îi mai despart pe români de creșterea pensiilor mult așteptată. Aproximativ trei milioane de seniori vor primi, de la 1 septembrie, venituri mai mari. Asta promit guvernanții.

Cu toate acestea, pensionarii sunt neliniștiți cu privire la sumele pe care le vor primi din această toamnă. Și asta deoarece nu toți vor primi bani mai mulți după recalculare. Dimpotrivă chiar, în cazul unora dintre ei, recalcularea poate duce la un cuantum mai mic decât cel aflat în plată.

Și aici însă autoritățile în domeniu spun că nu există motive de îngrijorare, în condițiile în care, potrivit noii legi a pensiilor, dacă venitul care reiese după recalculare este mai mic, se va lua în calcul cel mai avantajos dintre cele două.

În explicaţiile sale, ”Există un articol clar în lege că atunci când, în urma recalculării unei pensii, iese un punctaj mai mic, se păstrează cuantumul în plată. Ce aș vrea eu să reținem de la apariția acestor norme, că noi acum, Guvernul Ciolacu, este extrem de determinat ca de la 1 septembrie seniorii noștri să primească pensiile conform legii”, a explicat Marius Budăi la Antena 3 CNN.

 

Aceasă informație a fost confirmată și de premierul Marcel Ciolacu.

Astfel, „Un element fundamental al acestor norme este că nicio pensie nu scade ca efect al noii legi”, spune Marcel Ciolacu.

„Dimpotrivă, creștem pensiile românilor în mod echitabil, pe merit! Am majorat cu 13,8% pensiile în ianuarie 2024, iar începând cu septembrie 2024 plătim pensiile recalculate”, a transmis Ciolacu.

 

simona bucura oprescu pensionari raman activitate 1 septembrie 2024

Veniturile cu caracter nepermanent vor fi luate în calcul

O altă noutate cu care vine noua lege a pensiilor este faptul că, pentru prima dată, se vor lua în considerare, la recalculare, și veniturile și sporurile cu caracter nepermanent care până în acest moment nu erau luate în calcul.

Aşadar, ”Există o noutate în noua lege a pensiilor, faptul că acele venituri brute care includ și sporurile cu caracter nepermanent, și aici mă refer la al 13-lea salariu, la acordul global, la diferite prime și sporuri pe care le-au primit sporadic în activitate și nu au avut acel caracter permanent, lună de lună.

Aceste sporuri nu sunt în prezent luate în calcul, pentru că nu au această frecvență de caracter permanent, și noi intenționăm ca de la 1 septembrie să le luăm în calcul la calculul pensiilor, cu condiția ca asupra acestor sporuri să se fi datorat și să se fi achitat contribuții de asigurări sociale.

 

simona bucura oprescu pensie anticipata fara penalitate barbati stagiu cotizare 40 ani

”Sporurile se vor lua în calcul de la 1 septembrie”

Acolo era acest risc, în special la acordul global, ca adeverința pe care o eliberează un angajator să fie cu niște sume mai mici decât sumele din carnetul de muncă. Iar noi am specificat foarte clar în lege și în norme că dacă vin cu asemenea adeverințe, cu sume mai mici, pensia lor să nu scadă. La fel ca și la recalculare, pe noua formulă de calcul, să rămână cu cuantumul cel mai avantajos în plată.

Sporurile se vor lua în calcul de la 1 septembrie, pentru cei care vor ieși după 1 septembrie, dar și pentru toți pensionarii în plată care fie au aceste sporuri în dosarele de pensie și nu mai trebuie să meargă să își ia aceste adeverințe, pentru că ele se află în dosar, și noi le calculăm din oficiu, iar cei care nu le au, vorbim de pensionarii în plată, trebuie să meargă să își obțină aceste adeverințe de la angajatorii pe unde și-au desfășurat activitatea. Aceste sporuri sunt valabile și pentru pensionarii în plată, este foarte clar specificat în lege, că și pentru pensionarii aflați în plată cât și pentru viitorii pensionari”, a explicat șeful CNPP, Daniel Baciu, la Antena 3 CNN.

 

daniel baciu a doua recalculare sporuri pensii

Românii care nu trebuie să depună documentele

Și deși există seniori care sunt nevoiți să se deplaseze la Casele Naționale de Pensii pentru a depune documentele doveditoare acestor venituri, Simona Bucura-Oprescu, ministru Muncii, a explicat că doar un număr mic de pensionari vor fi obligați să facă acest lucru.

Astfel, ”Demnitarul a atras atenția persoanelor aflate în pensie că nu trebuie să facă drumuri inutile la serviciile private de arhivare sau la casele de pensii pentru depunerea de noi documente care să ateste veniturile realizate, dacă acestea sunt după anul 2001”, au scris, luni, reprezentanții Ministerului Muncii.

 

a treia crestere a pensiilor simona bucura oprescu calcule

„Această lege a fost gândită pentru a corecta inechitățile care există în prezent. În primul rând garantăm prin lege că 1 ianuarie este data la care, an de an, se majorează pensiile. Nu vor mai fi pensii diferite în funcție de legile care au existat de-a lungul timpului. Regula de bază a pensiilor este că pentru muncă și contribuții egale pensiile vor fi egale”, a declarat și ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu.

Sursa – www.antena3.ro