Smilecredit – soluția problemelor tale de ordin financiar

Există momente în care câștigurile lunare nu sunt suficiente pentru a acoperi toate categoriile de nevoi, trebuințe sau dorințe care apar, de cele mai multe ori, spontan și neașteptat. De aceea este nevoie să ai mereu la îndemână un punct de sprijin pe care să știi că te poți baza ori de câte ori te confrunți cu o astfel de situație. Smilecredit este tocmai acea instituție care îți vine în ajutor rapid și sigur, fară a-ți pune în cale piedici birocratice sau de orice altă natură. Așadar poți accesa credite nebancare de până la 2500 lei, pe care să le poți folosi exact așa cum îți dorești.
Totul se desfășoară online
Pentru a facilita întreg procesul, Smilecredit a pus bazele unei platforme online prin intermediul căreia oricine are acces la toate serviciile. În acest mod nu doar că se simplifică toate etapele premergătoare, dar se economisește foarte mult timp, atât pentru echipa, cât mai ales pentru clienți. Nu mai sunt necesare efectuarea de drumuri nenumărate la instituție, așteptarea la cozi infernale sau realizarea de dosare stufoase de documente. Cu doar câteva click-uri aplici și soliciți creditul, urmând să semnezi contractul de împrumut în doar câteva ore.
Obții banii simplu și rapid
Tot ce trebuie să faci este să accesezi site-ul Smilecredit și să urmezi toți pașii care te ghidează spre a-ți finaliza cererea. Vă trebui să completezi un formular cu datele personale, suma dorită și perioada de creditare, pe care să le transmiți spre evaluare. Unul din specialiștii echipei te va contacta în cel mai scurt timp și îți va întocmi un contract pe care va trebui să îl semnezi și să îl retransmiți prin email. Din acest punct, banii îți vor fi virați în aproximativ opt ore sau cel tărziu în decursul următoarei zile lucrătoare.
Nu trebuie să îndeplinești coditii complexe
Spre deosebire de un împrumut clasic, serviciile oferite de Smilecredit sunt cu mult simplificate. Acest lucru înseamnă că nu va fi nevoie să aduci nenumărate dovezi și garanții pe baza cărora să îți poată fi acordat creditul. Oricine are 18 ani, o sursă stabilă de venit și un cont cu ajutorul căruia să se poată realiza toate tranzacțiile este eligibil pentru a aplica și a beneficia de aceasta metodă de finanțare.
Motivul pentru care ai nevoie de bani nu reprezintă criteriu de acordare a creditului
De asemenea, la Smilecredit intimitatea clientului este intangibilă. Nu se vor pune întrebări cu privire la motivul pentru care ai ales să apelezi la acest serviciu sau cum intenționezi să folosești suma obținută. Aceste detalii nu fac parte din contract, așadar pot rămâne strict confidențiale.
Ai parte de flexibilitate și înțelegere
Rambursarea se realizează eșalonat, în rate lunare, la o dată fixă pe care tu o stabilești la momentul semnării contractului. Desigur că pot apărea momente în care să nu poți respecta termenul în cauza și acest lucru nu reprezintă neapărat o problemă. Vei putea amână plata cu câte zile ai nevoie, cu condiția ca dobândă și penalitățile aferente să fie achitate la zi.
Este cea mai avantajoasă soluție de ordin financiar de pe piață
Dincolo de avantajele de ordin practic pe care le aduc aceste credite nebancare, există și unele din sectorul financiar care nu sunt deloc de neglijat. Beneficiezi de dobândă fixa, pe toată perioada contractului, care reprezintă doar 1,1% din valoarea împrumutată. De asemenea, politica Smilecredit a exclus total practicarea comisioanelor și taxelor suplimentare. Acest lucru înseamnă că returnezi strict suma pe care o împrumuți, cu un mic adaos. Astfel, vei putea calcula chiar de la început valoarea totală de returnat, fără că aceasta să se mai poată schimba pe parcurs.












