Șobolanii și șoarecii: Când devin o problemă și când să apelezi la servicii de deratizare?

Prezența șobolanilor și a șoarecilor în locuințe, spații comerciale sau alte medii în care există activitate umană reprezenta o amenințare serioasă pentru sănătate, siguranță și bunăstare.
Rozătoarele provoacă daune materiale și pot transmite boli grave, așadar, cea mai bună opțiune pe care o ai când te confrunți cu ele este să apelezi la servicii deratizare.
Pericolele asociate cu șobolanii și șoarecii
- Transmiterea bolilor
Rozătoarele sunt purtătoare de agenți patogeni care pot afecta grav sănătatea umană. Printre bolile transmise de șobolani și șoareci se numără:
- Leptospiroza. Contractată prin contactul cu urina rozătoarelor, această boală poate cauza insuficiență renală sau hepatică dacă nu este tratată corespunzător.
- Hantavirusul.Transmis prin inhalarea particulelor din excrementele uscate ale rozătoarelor, poate duce la afecțiuni respiratorii severe.
- Salmonella. Contaminarea alimentelor cu excrementele rozătoarelor poate provoca intoxicații alimentare grave.
- Coriomeningita limfocitară (CML). O infecție virală transmisă de șoareci, ce poate afecta sistemul nervos central.
- Daune materiale
Rozătoarele sunt cunoscute pentru capacitatea lor de a roade aproape orice material, de la cablurile electrice (ceea ce provoacă adeseori scurcircuite sau chiar incendii), până la mobilier, haine sau chiar părți din structura clădirii.
- Contaminarea mediului
Excrementele și urina rozătoarelor pot contamina suprafețele din locuințe sau spațiile comerciale, generând mirosuri neplăcute și risc crescut de infecții.
Când știi că ai probleme cu rozătoarele?
Este important să identifici rapid prezența șobolanilor sau a șoarecilor pentru a preveni o infestare masivă. Iată câteva indicii:
- Excremente mici, negre, găsite în apropierea surselor de hrană sau pe traseele frecventate de rozătoare.
- Urme de cabluri roase, mobilier ros sau alimente mâncate;
- Miros neplăcut de urină, specific rozătoarelor.
- Zgomote nocturne provenind din pereți, tavan sau podea.
Când să apelezi la specialiști pentru deratizare?
Există situații în care metodele casnice de combatere a rozătoarelor nu sunt suficiente.
Spre exemplu, atunci când numărul rozătoarelor depășește capacitatea metodelor simple (capcane sau momeli) și simți că nu faci față, este timpul pentru profesioniști. De asemenea, dacă apar bolile cauzate de rozătoare, dacă spațiul este unul în care activitatea este de bucătărie sau dacă daunele materiale sunt vizibile, cel mai bine este să cauți o firmă DDD cu experiență și certificările necesare.
Serviciile profesionale oferă soluții personalizate și mult mai eficiente decât produsele pe care le poți găsi în comerț. În general, sunt folosite substanțe raticide aprobate și sigure pentru oameni și animale domestice, se identifică rapid sursa infestării și se aplică măsuri preventive, care elimină riscul de reapariție.
Ce metode folosesc profesioniștii pentru deratizare?
1.Capcane mecanice sau adezive. Folosite mai ales în interiorul clădirilor unde utilizarea substanțelor toxice este limitată.
2Substanțe raticide. Aplicate sub formă de granule, geluri sau pulberi în zonele frecventate de rozătoare.
3.Deratizarea preventivă. Amplasarea momelilor în jurul clădirilor pentru a împiedica pătrunderea rozătoarelor.
4.Monitorizarea continuă. Implementarea stațiilor de monitorizare pentru a detecta rapid orice nou semn de infestare.
Combaterea infestării cu șobolani și șoareci necesită o combinație între măsuri preventive eficiente și intervenții profesionale atunci când situația scapă de sub control. Ignorarea problemei poate duce la consecințe grave asupra sănătății și siguranței tale, motiv pentru care apelarea la servicii specializate este adesea cea mai bună soluție.









