Societăți comerciale percheziționate din cauza faptului că ar fi supraevaluat costurile reparațiilor efectuate în baza unor polițe RCA

De Jurnalul Național Asigurări Justiţie 148 citiri
2 min citire




Polițiștii Direcției de Investigații Criminale efectuează miercuri 24 de percheziții domiciliare, la societăti comerciale bănuite că ar fi supraevaluat costurile reparațiilor efectuate în baza unor polite RCA.

”La data 31 martie 2021, poliţiştii Direcţiei de Investigaţii Criminale – I.G.P.R., în colaborare cu Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, efectuează 24 de percheziţii domiciliare, în Bucureşti şi Ilfov, la sediile sociale şi punctele de lucru ale unor persoane juridice. Activităţile sunt derulate într-un dosar penal în care se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată”, anunţă IGPR.

Din cercetări au rezultat indicii că, în perioada 2019-2020, mai multe societăţi comerciale, cu obiect de activitate de efectuare de reparaţii şi închirieri auto, precum şi comercializarea de piese de schimb, ar fi dezvoltat un mecanism infracţional complex, prin care s-ar fi eludat dispoziţiile legale şi care ar fi avut ca rezultat supraevaluarea costurilor reparaţiilor efectuate în baza unor poliţe RCA.

În acest mod, ar fi fost afectate societăţile de asigurare-reasigurare, aspect care ar fi determinat, ulterior, creşterea anuală, constantă, a preţului poliţei de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru autovehicule.

La operaţiune participă poliţişti din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale, poliţişti ai Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, specialişti criminalişti din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică şi D.G.P.M.B. – Serviciul Criminalistic, precum şi luptători din cadrul Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale.

De asemenea, acţiunea a beneficiat de sprijinul specialiştilor din cadrul Registrului Auto Român, Gărzii Naţionale de Mediu şi Inspectoratului Teritorial de Muncă Bucureşti şi Ilfov.

TAGGED: , ,