Sorin Grindeanu: Sunt și subiecte care țin de alte autorități ale statului

De Jurnalul Național Actuale Companii 169 citiri
3 min citire

Inrolare trafic.ro




 

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a oferit declarații după ce a avut discuții cu reprezentanți ai patronatelor din transporturi.

Ministerul Trasnporturilor a transmis că, Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, s-a întâlnit cu reprezentanții patronatelor de transporturi cu care a ajuns la niște acorduri.

În afirmaţiile sale, „Acord o foarte mare atenție solicitărilor industriei și sunt sigur că pentru orice problemă există și o soluție. Sunt probleme care pot fi rezolvate de către Ministerul Transporturilor și de companiile din subordine, dar și subiecte care necesită un răspuns din partea altor autorități ale statului”, a precizat Sorin Grindeanu.

Ministerul Transporturilor precizează că, în urma discuțiilor, părțile implicate au convenit următoarele:

• Ministerul Transporturilor și Infrastructurii va sprijini demersurile partenerilor sociali care țin de competența ASF, MAI, Autoritatea Vamală Română și Ministerul Finanțelor (problemele legate de RCA, indemnizația de hrană și cazare, acciza aferentă motorinei, pentru realizarea unor puncte de trecere a frontierei dedicate, prima dată în regim pilot între România și țările nonUE pentru fluidizarea traficului rutier);

• Reducerea timpilor de așteptare la frontierele UE și non UE prin implementarea a 2 măsuri, respectiv separarea fluxurilor UE și nonUE, unde este posibil, precum și preselecția camioanelor (se vor separa camioanele goale față de cele încărcate prin cântărire dinamică), inițial în vămile Giurgiu și Nădlac cu extindere ulterioară la nivel național;

• În cazul problemelor referitoare la amendarea generată de expirarea rovinietei din cauza așteptărilor la frontieră, în termen de 7 zile se vor implementa măsurile necesare și suficiente pentru eliminarea acestui aspect;

• Cu privire la eliminarea toleranțelor se va reveni la toleranța de 4% pe axă și 5% pe masă totală și la toleranțele aplicate la depășirea dimensiunilor maxim admise. Termen 15 zile

• Partenerii sociali au fost de acord cu urgentarea procedurilor de dialog social aferente proiectelor de acte normative privind ajustarea tarifelor AST. Termen 7 zile;

• MTI va promova un proiect de act normativ referitor la despăgubirea CMR (conform convenției CMR). Termen 10 zile

• Ministerul Transporturilor și Infrastructurii va organiza un grup de lucru pentru îmbunătățirea cadrului normativ care are ca scop eliminarea ”pirateriei” în transporturi și corelarea HG nr. 1317/2023 cu OG nr. 43/1997. Termen imediat

• Crearea unui Grup de lucru din care să facă parte Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și Autoritatea pentru Digitalizarea României, pentru modificarea OG nr. 49/2022 privind transportul alternativ. Retragerea din procedura de consultare publică/modificarea proiectului de OG prin care se modifică cadrul normativ referitor la transportul alternativ, potrivit Mediafax.

Sursa – www.antena3.ro