Sprijin pentru mame după naştere

De Jurnalul Național Actuale Politică Sănătate 215 citiri
3 min citire

Inrolare trafic.ro




Conform unui proiect de lege depus în Parlament, femeile pot beneficia de servicii de consiliere psihologică după ce nasc. Iniţiatorii proiectului sunt deputaţii Filip Havârneanu de la USR şi Natalia Intotero, PSD.

Așadar, sprijin pentru mame după naştere. Milioane de femei vor putea beneficia de consiliere psihologică după ce aduc pe lume un copil.

Sprijin pentru mame după naştere. Vor beneficia de consiliere psihologică

Proiectul de lege depus în Parlament de deputaţii Filip Havârneanu de la USR şi Natalia Intotero, PSD, completează Legea nr. 95/2006 cu privire la  reforma în domeniul sănătăţii. Astfel că, femeile vor avea posibilitatea să beneficieze, la cerere, de servicii de consiliere într-un interval de 126 de zile de la naştere.

De asemenea, cele maximum şase ore de ajutor de specialitate vor fi stabilite împreună cu medicul de obstetrică-ginecologie şi psihologul din cadrul maternităţii în care s-a născut copilul.

„Este un proiect transpartinic pentru că e important ca mamele să fie ajutate şi înţelese, nu ca partidele să aibă un proiect de bifat pe agendă. Sunt numeroase studii de eficienţă care arată că simptomele depresiei postpartum se îmbunătăţesc după prima şedinţă şi prezintă o ameliorare semnificativă după primele şase şedinţe. Aşadar, prevenţia este cel mai bun instrument în reducerea efectelor acestor tulburări.

Până acum, diverse comunităţi solide, organizaţii şi asociaţii au ajutat prin diferite campanii, au oferit informaţii, au creat grupuri de discuţii şi fac o treabă minunată, dar nu este suficient. Statul trebuie să fie primul care intervine, să ofere acest suport atât de important şi să-l facă accesibil, să protejeze mamele cu dificultăţi emoţionale, dacă ne dorim pe mai departe copii dezvoltaţi armonios şi mame puternice”, precizează deputatul USR Filip Havârneanu.

Până în acest moment, mamele puteau beneficia de consiliere psihologică numai pe perioada spitalizării. Iniţiatorii proiectului crede că acest lucru este insuficient, deoarece marile provocări emoţionale, afective, psihologice, apar după naşterea bebeluşului, în primele luni.

„Proiectul vine să corecteze această problemă, eliminând bariera temporală actuală şi propunând ca mamele să poată beneficia de ajutor timp de mai multe luni. Naşterea unui copil vine la pachet, în cazul multor mame, şi cu stări de anxietate sau depresie, cu griji copleşitoare şi multe necunoscute, cu temeri şi situaţii în care ele se simt depăşite şi au nevoie de psihoterapie, dar foarte multe nu îşi permit aceste servicii.

În general, o şedinţă de psihoterapie costă în jur de 200 de lei, iar pentru multe persoane este o dificultate financiară. Este nevoie de o schimbare în bine şi de sprijin pentru mame în această direcţie. Putem contribui la reducerea abandonului în maternităţi, putem chiar să salvăm vieţi”, se mai precizează în comunicatul transmis presei.

TAGGED: , ,