Românii care aleg să urmeze stagiul militar voluntar vor fi plătiți de stat — aceasta este cea mai importantă prevedere a noii legi privind pregătirea populației pentru situații de război, a anunțat președintele României, Nicușor Dan.
În afirmaţiile sale, „Cea mai importantă parte din această lege este introducerea unui stagiu militar, voluntar, repet, voluntar, în care statul român îi va plăti pe cei care vor vrea să facă acest stagiu militar care va dura patru luni, pentru ca România să aibă niște forțe în rezervă suplimentare în cazul în care țara va avea nevoie, deși eu sper să nu fie vreodată cazul”, a explicat șeful statului în timpul unei conferințe de presă.
În acest sens, președintele a confirmat că proiectul de lege privind pregătirea populației pentru apărare este aproape finalizat și urmează să fie transmis Parlamentului pentru dezbatere. În opinia acestuia, ministrul Apărării va susține o conferință separată în care va detalia toate prevederile legii, menționând că „este posibil ca după acest stagiu militar să fie persoane care vor vrea să rămână în cadrul MApN”.
Cum va funcționa stagiul militar plătit?
Ministerul Apărării Naționale (MApN) propune un program modern de pregătire militară, destinat exclusiv voluntarilor cu vârste între 18 și 35 de ani. Cei care aleg să participe vor beneficia de o indemnizație plătită de stat pe durata celor patru luni de instruire, după care vor putea opta să intre în rezerva Armatei Române sau să continue cariera militară ca soldați profesioniști, în baza unui contract.
Oficialii subliniază că programul nu reprezintă o revenire la serviciul militar obligatoriu, ci o formă de voluntariat care are scopul de a revigora rezerva activă a armatei. În prezent, numărul rezerviștilor este tot mai mic, iar o mare parte dintre aceștia se apropie de vârsta maximă admisă: 55 de ani pentru subofițeri și 62 de ani pentru ofițeri.
Patru luni de pregătire, urmate de intrarea în rezervă
Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a declarat că proiectul urmează să fie analizat în următoarea ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării, urmând apoi să ajungă în Parlament.
El a explicat că scopul principal este crearea unei rezerve tinere și bine instruite, pregătite să intervină în caz de criză.
Astfel, „Rezerva este îmbătrânită. De aceea venim cu acest proiect care introduce termenul de militar voluntar în termen. Tinerii între 18 și 35 de ani vor putea să facă armata patru luni de zile și apoi să intre în rezerva Armatei României”, a spus Moșteanu.
O șansă pentru tinerii care vor o carieră militară
Oficialul a adăugat că stagiul militar voluntar va funcționa și ca un filtru pentru viitorii profesioniști ai armatei.
În viziunea sa, „Unii vor rămâne în sistem, alții se vor îndrăgosti de această carieră. Avem nevoie de oameni buni și pregătiți pentru această misiune”, a subliniat ministrul, menționând că legea se află deja în circuitul interministerial și va stabili clar drepturile, obligațiile și beneficiile voluntarilor.
