Studiu pe 218 adolescenți arată cum chimicalele eterne slăbesc oasele copiilor

Un nou studiu aduce vești îngrijorătoare pentru sănătatea copiilor. Expunerea la substanțele per- și polifluoroalchilice (PFAS) în primii ani de viață ar putea influența negativ modul în care se dezvoltă oasele acestora în perioada adolescenței. Vorbim despre chimicale omniprezente, de la apă la ambalaje alimentare, care par să aibă un impact pe termen lung.

Ce sunt aceste „chimicale eterne”?

PFAS sunt, de fapt, substanțe chimice sintetice. Le găsim frecvent în apă, în alimente și într-o gamă extrem de variată de produse de uz cotidian. Denumite nu de puține ori „substanțe chimice eterne”, multe dintre acestea nu se descompun ușor în mediul înconjurător. Și, mai grav, se pot acumula în interiorul corpului uman. Oamenii de știință sunt îngrijorați că această persistență ar putea interfera cu dezvoltarea normală a organismului, inclusiv cu formarea unor oase sănătoase și puternice. V-ați gândit vreodată câte substanțe de acest fel se acumulează în organism de-a lungul anilor?

Studiul pe 218 adolescenți

Pentru a explora această legătură, cercetătorii au analizat probe de sânge de la 218 de adolescenți. Aceștia făceau parte dintr-o cohortă de sarcină și naștere pe termen lung (un tip de studiu care urmărește aceiași indivizi pe o perioadă extinsă de timp), permițând o monitorizare detaliată.

Metodologia a fost riguroasă.

Iar nivelurile de PFAS au fost măsurate în mai multe etape critice ale dezvoltării: la naștere, apoi la vârstele de 3, 8 și 12 ani. Ulterior, densitatea osoasă a fost evaluată când participanții au împlinit vârsta de 12 ani, pentru a vedea dacă există vreo corelație directă.

Rezultate diferite în funcție de gen și expunere

Hai să vedem ce au descoperit, pe bune. Studiul a constatat că adolescenții cu niveluri mai ridicate de acid perfluorooctanoic (PFOA), un tip de PFAS, în sânge aveau o densitate osoasă mai scăzută la nivelul antebrațului. Dar lucrurile sunt și mai nuanțate. În cazul altor compuși PFAS, relația cu densitatea osoasă a variat în funcție de momentul exact în care a avut loc expunerea.

Acest detaliu sugerează că anumite etape de dezvoltare pot fi mai sensibile la aceste substanțe chimice decât altele. Mai mult, legătura dintre nivelurile de PFAS și o densitate osoasă mai scăzută a fost mai puternică la fete decât la băieți, indicând o posibilă vulnerabilitate diferențiată pe criteriu de gen.