Jurnalul Național
Știri și analize

Caută în Jurnalul Național

Economie

SUA amână din nou sancțiunile pentru cele 300 de benzinării Lukoil din România

Ionut Badea · 14 aprilie 2026 · Actualizat: 21:00
sancțiuni Lukoil

Trezoreria Statelor Unite a anunțat o nouă amânare, de șase luni, pentru aplicarea sancțiunilor în cazul benzinăriilor deținute de gigantul petrolier rus Lukoil la nivel global. Măsura vizează inclusiv rețeaua de peste 300 de stații de carburanți din România. Licența aflată în vigoare expira peste doar două săptămâni, pe 29 aprilie.

Noul termen este acum 29 octombrie.

Mai exact, Biroul pentru controlul activelor străine (OFAC) al Trezoreriei americane a emis marți o nouă licență generală care permite continuarea operațiunilor. În România, Lukoil deține o rețea de 321 de stații de distribuție și 5 depozite regionale, conform documentelor oficiale ale companiei. Decizia vine într-un context în care Guvernul de la București a luat deja măsuri pentru a monitoriza atent activele companiei rusești de pe teritoriul național.

Guvernul a pus sub supraveghere activele Lukoil

Executivul a adoptat pe 12 februarie o hotărâre de Guvern care a implementat măsura supravegherii extinse pentru activele deținute de Lukoil în România. Această decizie a reglementat cadrul de aplicare a sancțiunilor internaționale la nivel local.

În calitate de supraveghetor al activității operatorilor a fost desemnat Ion – Bogdan Bugheanu, consilier la Ministerul Energiei. Acesta a fost încadrat ca personal contractual în cadrul Cabinetului Ministrului.

Cele patru entități din România care au intrat sub supraveghere extinsă sunt:

  • Lukoil România SRL
  • Petrotel-Lukoil S.A.
  • Lukoil Lubricants East Europe
  • Lukoil Overseas Atash B.V. Amsterdam Olanda, Sucursala București

Miza rafinăriei Petrotel

Unul dintre cele mai valoroase active vizate este rafinăria Petrotel. Potrivit informațiilor confirmate pentru Mediafax, Ministerul Energiei a solicitat responsabililor americani o prelungire a licenței OFAC cu cel puțin trei luni. În ultima perioadă, aceasta fusese prelungită cu o frecvență lunară, iar autoritățile române au dorit un context mai stabil pentru a putea redeschide rafinăria.

Activitatea de la Petrotel a fost oprită în octombrie anul trecut pentru lucrări programate de revizie tehnică. Însă, unitatea nu a mai fost repornită ulterior, pe fondul sancțiunilor internaționale impuse Rusiei.

Rafinăria are o pondere de 21% din producția națională de carburanți. Între timp, pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu, Guvernul a adoptat un pachet de măsuri pentru a atenua scumpirile la pompă, inclusiv declararea stării de criză pe piața țițeiului până la 30 iunie, limitarea adaosurilor comerciale și reducerea accizei la motorină.

Cine procesează țițeiul în România

În prezent, în România funcționează trei rafinării. Rafinăria Petrobrazi din Ploiești, operată de OMV Petrom, și rafinăriile Petromidia Năvodari și Vega Ploiești, ambele operate de Rompetrol, care au fost redeschise recent după reviziile planificate și merg la capacitate maximă.

Petromidia este cea mai mare rafinărie din țară, cu o capacitate de procesare de peste 5 milioane de tone de materie primă pe an, fiind una dintre cele mai moderne din sud-estul Europei. Acționarii semnificativi ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International, cu 54,63%, și statul român, prin Ministerul Energiei, cu 44,7%.

A doua rafinărie ca mărime este Petrobrazi, operată de OMV Petrom. Aceasta se întinde pe 400 de hectare și are o capacitate anuală de 4,5 milioane de tone, asigurând procesarea întregii producții interne de țiței a companiei și acoperind aproximativ o treime din cererea națională de combustibil. OMV Petrom este controlată de grupul omonim din Austria, iar statul român deține, prin Ministerul Energiei, 20,69% din pachetul de acțiuni.