SUA și Iran semnează vineri un armistițiu de 60 de zile. Ce aduce pentru Strâmtoarea Hormuz și piețele energiei

Un acord interimar de încetare a focului între SUA și Iran urmează să fie semnat vineri de reprezentanți ai celor două state, deschizând o pauză de 60 de zile a ostilităților într-un dosar care influențează direct securitatea energetică globală și echilibrul de putere din Orientul Mijlociu.

Concret, în aceste 60 de zile, Washingtonul și Teheranul ar urma să discute cele mai sensibile puncte lăsate în afara armistițiului: stocul de uraniu îmbogățit și programul nuclear al Iranului, sancțiunile și deblocarea a miliarde de dolari din active iraniene înghețate. Comparația arată cât de strâns este calendarul: acordul din 2015 cu Iranul a fost negociat în 18 luni, nu în două luni.

Miza imediată este Strâmtoarea Hormuz, culoarul prin care trece în mod normal o cincime din aprovizionarea mondială cu petrol și gaze lichide. Dacă acordul este respectat, SUA ridică blocada navală a Iranului, iar Teheranul permite trecerea liberă a tuturor navelor. Pentru piețe, asta înseamnă reluarea unui flux esențial. Pentru statele din Golf, înseamnă o scurtă reducere a riscului, nu o garanție.

Negocierile de 60 de zile lasă multe aspecte sensibile nerezolvate

Numai că tocmai aici apare limita armistițiului. Nu au fost anunțate public mecanismele exacte de control pentru programul nuclear iranian. Nici calendarul și condițiile deblocării activelor înghețate nu sunt precizate. Iar garanțiile privind respectarea liberului tranzit prin Hormuz nu au fost detaliate până acum.

În mai multe capitale din regiune, reacția a combinat ușurarea cu neîncrederea. Iyad Joumma (37 de ani), inginer din Kuweit, a rezumat această stare de spirit spunând că acordul ar putea da regiunii un răgaz, dar că succesul lui depinde de rezolvarea cauzelor reale ale tensiunilor.

„Deși acordul ar putea permite regiunii să-și tragă sufletul, succesul său va depinde de capacitatea părților implicate de a aborda cauzele profunde ale tensiunilor.”

Neil Quilliam, expert în Orientul Mijlociu la Chatham House din Londra, a formulat și mai direct riscul principal: pauza de 60 de zile ar putea funcționa doar ca o amânare a următoarei crize.

„E doar un mare pansament și un conflict viitor este probabil să apară la un moment dat”, a avertizat el.

Pe baza informațiilor publicate de Theguardian, acordul interimar include și o încetare a focului în Liban, impusă spre nemulțumirea Israelului, care pare să se mențină pentru moment. Dar acest tablou nu schimbă faptul că principalele dosare sensibile, nucleare și militare, au fost doar mutate în următoarea rundă de negocieri.

Gaza arată cum poate funcționa o încetare a focului fără să aducă pace

Exemplul invocat frecvent de analiști este Gaza. De când Donald Trump a intermediat sfârșitul războiului acolo anul trecut, peste 1.000 de palestinieni au fost uciși, Israelul a ocupat peste 60% din teritoriu, iar Hamas nu a renunțat la arme. Cifrele arată că oprirea formală a unui război nu înseamnă și rezolvarea lui.

Alia Brahimi, de la Atlantic Council din Washington, spune că tocmai această lecție face ca optimismul privind noul armistițiu să fie limitat.

„Gaza este un exemplu elocvent. Acordul de acolo nu a abordat trecutul: crimele de război comise. Nici prezentul: cum să dezarmăm Hamas. Nici viitorul: o cale către un stat palestinian viabil și o rezolvare a conflictului. Este aproape ca și cum… poți folosi acoperirea unei încetări a focului pentru a-ți continua atingerea scopurilor, inclusiv a celor militare.”

Și Mkhaimar Abusada, profesor de științe politice la Universitatea al-Azhar din Gaza, aflat acum în Cairo, descrie o stabilitate doar de suprafață: Hamas evită să tragă pentru a nu oferi pretextul unei noi invazii terestre israeliene la scară largă, dar situația umanitară din Gaza rămâne, în cuvintele sale, „dezastruoasă”.

Hormuz rămâne punctul cu impact direct asupra economiei globale

Pentru economia mondială, partea cea mai concretă a acordului este redeschiderea Strâmtorii Hormuz. Dacă prin acest culoar trece o cincime din petrolul și gazele lichide ale lumii, orice blocaj sau simplă amenințare produce un efect în lanț mult peste regiune.

Alia Brahimi a explicat de ce simpla capacitate a Iranului de a lovi un petrolier sau două schimbă calculul global.

„Strâmtoarea Hormuz are o importanță integrală pentru economia globală, așa cum au demonstrat iranienii. Ei ne-au arătat ceea ce știam întotdeauna în teorie: că pot impune o tensiune globală în cascadă aruncând câteva proiectile către un petrolier sau două.”

Din acest motiv, o perioadă de 60 de zile fără blocadă navală și fără restricții de tranzit poate readuce un grad de predictibilitate pentru piața energiei. Dar numai pe termen scurt. H.A. Hellyer, de la Royal United Services Institute din Londra, spune că petrolul și gazele ar putea curge din nou și că titlurile pot deveni pozitive în 60 de zile, fără ca asta să însemne un progres major.

El avertizează că statele din Golf au reținut deja o concluzie strategică: nu se mai pot baza pe SUA, iar în rest au poziții diferite despre cum ar trebui gestionată influența Iranului. Nemulțumirile față de felul în care Teheranul își proiectează puterea în regiune, spune Hellyer, nu sunt atinse de acordul actual.

Israelul și statele din Golf văd aceeași amenințare, dar fără o soluție comună

Frustrarea Israelului față de armistițiul din Liban și scepticismul statelor din Golf au aceeași rădăcină: problema mai largă a așa-numitei „Axe a Rezistenței”, rețeaua de aliați și grupări susținute de Iran. Acordul de 60 de zile nu oferă un plan pentru limitarea acestei influențe.

Danny Orbach, profesor de istorie militară la Universitatea Ebraică din Ierusalim, spune că obiectivul structural al Israelului este ca această axă să nu mai poată amenința statul israelian cu distrugerea. În evaluarea sa, memoria atacului din 7 octombrie va continua să modeleze politica regională ani la rând. El a rezumat și dilema americană printr-o formulă tăioasă: „O «superputere» care nu este pregătită să suporte 100 de victime nu este o superputere.”

Ce urmează este clar doar procedural: vineri ar urma să fie semnat acordul interimar, iar apoi începe fereastra de 60 de zile în care SUA și Iranul trebuie să negocieze uraniul îmbogățit, sancțiunile și fondurile blocate, fără ca mecanismele acestor discuții să fi fost anunțate public până acum.