Sunt ştiute cele cinci evenimente de extincție în masă, al șaselea se întâmplă acum și este singurul influențat de om

240

Oamenii de știință definesc extincția în masă ca fiind scăderea pe scară largă și rapidă a biodiversității pe Pământ, mai precis atunci când aproximativ trei sferturi din toate speciile dispar într-un timp geologic scurt. Cinci astfel de fenomene au modelat deja istoria pământului. În prezent, oamenii se află la începutul celui de-al șaselea, care evoluează mult mai rapid decât celelalte și pe care îl influențează în mod direct.

Începând din 1970, populațiile speciilor de vertebrate au scăzut în medie cu 68%, iar în prezent mai mult de 35.000 de specii sunt considerate ca fiind amenințate cu dispariția, potrivit Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (IUCN).

Numai în secolul al XX-lea, până la 543 de vertebrate terestre au dispărut, spun cercetătorii într-un articol publicat în revista PNAS.

Aceste fenomene se întâmplă, încă de la începutul revoluției industriale, iar oamenii au fost principalul factor care a dus la criza de mediu a pământului. De la emisiile de gaze cu efect de seră, la defrișări, poluare cu plastic și comerț ilegal cu animale, oamenii au contribuit la distrugerea unor biosisteme și au amenințat cu dispariția altele.

Însă, există voci, care susțin, că schimbările climatice și dispariția speciilor de animale sunt o parte naturală a vieții și, într-un fel, este adevărat, De altfel, primele cinci extincții în masă au avut loc fără prezența oamenilor. Cu toate acestea, este foarte important de urmărit viteza cu care se produc aceste fenomene.

În prezent, studiile nu ne spun doar ce specii au existat înainte de noi, ci și cât timp poate supraviețui în mod natural o specie înainte de a dispărea fără intervenția umană. În prezent, rata de dispariție a unei specii într-un an este de zeci de mii de ori mai mare, ceea ce înseamnă că speciile dispar mult mai repede decât s-ar întâmpla în mod natural.

Cercetările au arătat că unele specii dispărute de pe Pământ ar fi continuat să supraviețuiască timp de 800 până la 10.000 de ani fără intervenția omului, potrivit unui studiu publicat în revista Science Advances.

În premieră, până acum lumea nu a fost capabilă să facă un pas înapoi, de la viața normală și să ofere naturii un moment de respiro de care are nevoie.

Măsurile de lockdown din 2020 au dus la o scădere a emisiilor de carbon la nivel global cu 17% și la o reducere cu 20% a nivelurilor de oxid de azot, potrivit NASA.

Astfel, căile navigabile s-au limpezit, iar animalele au fost văzute aventurându-se în orașe în întreaga lume. Deși pare o revigorare minunată pentru planetă, este una temporară, deoarece civilizația umană revine la normal și ritmul disparițiilor speciilor revine la ritmul anterior.

Actual, ecoturismul este o industrie care alimentează eforturile de conservare la nivel mondial, însă a fost pe punctul de a se prăbuși de când au fost impuse restricții globale de călătorie. Fără veniturile din partea turiștilor, ecologiștii au probleme cu protejarea speciilor vulnerabile din cauza braconajului, care în timpul pandemiei a crescut, a scris The New York Times.

În conservarea speciilor, una dintre cele mai bune modalități de a preveni dispariția speciilor este de a le monitoriza populațiile și de a identifica orice problemă din timp.

Pe lângă metodele tradiționale de observare în teren, cercetările recente au folosit o combinație de imagini prin satelit și inteligența artificială pentru a observa animalele din spațiu. Folosind fotografii aeriene de înaltă rezoluție asupra pajiștilor africane, cercetătorii au creat un algoritm pentru a parcurge mii de mile și pentru a avea o evidență rapidă a populației de elefanți.

Cu toate acestea, tehnologia este încă la început, este limitată în zonele împădurite și nu poate monitoriza decât animalele mari. Cercetătorii lucrează la îmbunătățirea acestui algoritm, pentru a putea monitoriza și animale mai mici, și pe cele care umblă în colonii sau turme. De exemplu, în cazul coloniilor de pinguini, modelul folosit poate aproxima numărul lor în funcție de mărimea coloniei.

Dar şi o altă soluție potențială pentru combaterea dispariției speciilor ar putea fi clonarea. În februarie 2021, oamenii de știință au comunicat căau clonat, cu succes un dihor cu picioare negre, folosind o copie genetică din celula conservată a unei femele care murise în 1980.  În acest sens, oamenii de știință speră că membrii clonați ai speciei, se pot adapta la viața în sălbăticie.

În prezent, în plan mondial, sunt doar câteva din progresele științifice și tehnologice care vor contribui la conservarea vieții sălbatice a Pământului și de la care există speranța că ar putea încetini cea de-a șasea extincție în masă.

Sursa digi24.ro

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata