Tarom dă asigurări că nu anulează zboruri în următoarele 90 de zile

Compania Națională de Transport Aerian Tarom anunță că niciunul dintre scenariile sale de lucru nu prevede anulări de zboruri în următoarele 90 de zile din cauza unei posibile penurii de carburant. Operatorul aerian național precizează că are asigurate cantitățile necesare de kerosen, în ciuda avertismentelor internaționale.
Poziția companiei vine în contextul unei alerte globale.
Mai exact, oficialii Agenţiei Internaţionale pentru Energie (IEA) au avertizat recent că în următoarele șase săptămâni anumite părți din Europa s-ar putea confrunta cu un deficit în aprovizionarea cu combustibil pentru avioane. Potrivit datelor IEA, aproximativ 75% din importurile nete de kerosen ale Europei vin din Orientul Mijlociu, o zonă cu volatilitate ridicată. Tarom contrazice însă aplicabilitatea acestui scenariu pentru România.
„În România nu avem o criză de aprovizionare cu kerosen, impactul resimţit la nivel de industrie provine din volatilitatea preţului ţiţeiului pe termen mediu şi lung. În aceste condiţii de piaţă, niciunul dintre scenariile TAROM nu prevede anulări de zboruri peste următoarele 90 de zile pe motivul penuriei de carburant”, se precizează într-un document al companiei.
Operatorul de stat insistă că și-a securizat lanțul de aprovizionare. „Compania Naţională de Transport Aerian are asigurate cantităţile necesare de kerosen, reconfirmate cu furnizorii săi şi va continua să ofere zboruri sigure, coordonate profesionist, în regim normal”, mai transmite Tarom.
Zvonurile privind închiderea aduc prejudicii comerciale
Pe lângă incertitudinea legată de prețul carburantului, Tarom se confruntă cu o altă problemă care îi afectează direct activitatea comercială. Compania acuză prejudicii serioase după ce în presă au apărut informații conform cărora Guvernul ar urma să decidă în două săptămâni dacă închide operatorul aerian.
Impactul a fost aproape imediat.
Potrivit operatorului aerian, sute de bilete B2B și mai multe contracte pentru curse charter ce urmau a fi semnate cu parteneri au fost puse în așteptare. Blocajul a survenit în mai puțin de 24 de ore de la apariția informațiilor în spațiul public și este de așteptat să continue cel puțin până la finalul lunii aprilie.
Însă oficialii companiei încearcă să clarifice situația și susțin că informațiile au fost interpretate greșit. Aceștia explică faptul că Tarom este menționată în raportul CNR9, un document care indică intenția statului român de a se implica în analizarea direcției strategice a companiei, dar fără a interfera cu activitățile operaționale curente.
„Activitatea TAROM continuă în regim normal, variantele comunicate pe 16 aprilie presei, aflate în evaluare, pot conduce la linii directoare şi decizii viitoare asupra formei pe care strategia companiei o va avea, nu la decizii proxime asupra fondului, respectiv nu asupra operaţiunilor zilnice ale TAROM”, subliniază sursa citată.









