Tensiunile generate de carantina dură impusă locuitorilor din Shanghai a expus diviziunile dintre aceștia: bătrâni împotriva tineri, localnici versus străini și, cel mai important, persoane testate negativ la Covid împotriva celor testate pozitiv, notează Reuters.
Astfel, cei 25 de milioane de locuitori ai Shanghaiului, majoritatea dintre aceștia trăind în blocuri cu apartamente, au construit noi legături comunitare în timpul focarului de coronavirus care a izbucnit în oraș, prin schimburi de bunuri și achiziții comune, dar și stabilirea de centre pentru împărțirea alimentelor.
Dar restricțiile generale, care au fost impuse în unele cazuri timp de 4 săptămâni, nu par că vor fi înlăturate prea curând. În plus, frustrările se acumulează în spatele porților complexelor rezidențiale închise, deseori oamenii manifestându-se pe grupurile de mesagerie WeChat.
De asemenea, într-unul dintre aceste schimburi de mesaje, un conflict a izbucnit când o femeie care a fost dusă la un centru de carantinare – unde a fost testată negativ – și-a acuzat vecinul că a denunțat-o autorităților.
Nu este neobișnuit ca rezultatele testelor să fie împărtășite iar cazurile pozitive să fie anunțate într-un grup de WeChat al unui bloc de locuințe, în situaţia în care autoritățile încearcă să controleze cel mai mare focar de coronavirus din China, de la identificare virusului în Wuhan, la sfârșitul anului 2019.
De asemenmea, unui cetățean american i s-a comunicat că va fi trimisă într-un centru de carantinare, după ce rezultate mixte, inclusiv ale ei, au ieșit pozitive săptămâna trecută, stârnind panica. Alți trei oameni, ale căror teste au fost în același grup, au fost trimiși în carantină, dar testele femeii, pe care și le-a făcut în casă, au continuat să arate negativ.
„În grupurile de chat, spuneau lucruri precum «încă mai sunt oamenii pozitivi aici, încă mai sunt oamenii pozitivi aici?»”, a afirmat femeia din SUA, refuzând să-și divulge numele.
Mulți dintre locuitorii mai în vârstă, care sunt mai vulnerabili la Covid-19, au cerut excluderea imediată a cazurilor pozitive din blocurile lor.
„Din cauza exagerărilor din partea presei privind boala, și având în vedere că bătrânii au sistemul imunitar mai slăbit, le este mai mult frică de virus decât tinerilor”, precizează un locuitor care a văzut acest lucru.
Un alt locuitor străin, care a vrut să fie identificat numai după numele Alexi, a fost bănuit de vecini că este pozitiv la Covid-19 după ce rezultatul testului său nu s-a încărcat în aplicația sanitară.
Mai mult, administrația clădirii în care locuiește a încercat să blocheze livrările de alimente ale familiei sale dacă nu împărtășesc rezultatele testelor făcute acasă cu restul rezidenților – o cerere despre care câțiva locuitori din Shanghai au spus că este răspândită și încalcă informațiile confidențiale.
„Nu au instrucțiuni iar Centrul pentru controlul bolilor este copleșit”, a afirmat acesta. „S-au simțit că sunt învestiți cu cea mai importantă misiune a vieții lor, a fi capabil să joace doctor, polițist și judecător în același timp”.
Unora nu le-a fost permis accesul în propriile case și au fost îndemnați să stea în hoteluri după ce au ieșit din centrele de carantină, astfel încălcând normele de stat.
O altă locuitoare din rândul celor veniți din afara țării, care a fost testată pozitiv, a precizat că a fost pusă să stea în apartamentul ei, în loc să fie trimisă în carantină centralizată, provocând mâhnirea vecinilor, care au cerut ca ea să plece. Aceștia au încercat să o excludă din grupul de comenzi pentru cumpărături și chiar i-au cerut să-și ceară scuze în mod formal.
În plus, un vecin a numit-o „gunoi străin”, în vreme ce altul răspândea minciuni despre starea ei psihică, iar comitetul rezidențial nu intervenea, susţine femeia.
„Am văzut capturi de ecran cu aceștia spunând locatarilor să continue să ceară excluderea mea”, a precizat aceasta, adăugând că se va muta cât de curând posibil.