Toate statele UE din NATO depășesc 2% din PIB pentru apărare

Pentru prima dată în 2025, toate statele membre ale Uniunii Europene din NATO au ajuns la cel puțin 2% din PIB pentru apărare, iar cheltuiala totală a urcat la aproximativ 739 de miliarde de euro, cu 14% peste nivelul anterior. Este cea mai abruptă creștere din anii 1950, pe fondul războiului din Ucraina și al presiunii de a întări flancul estic al Alianței.

În practică, pragul de 2% nu mai separă statele care fac efort de cele care rămân în urmă. Diferența reală este acum între țările care au trecut mult peste acest nivel și cele care s-au oprit exact la limită. Colectiv, membrii UE ai NATO au cheltuit 2,5% din PIB pentru apărare în 2025, cu 0,4 puncte procentuale peste anul precedent, dar sub media NATO de 2,76%.

Miza pentru România este dublă, chiar dacă datele publicate acum nu indică separat procentul cheltuit de București în 2025. Mai întâi, comparația relevantă nu mai este cu vechiul prag de 2%, ci cu statele din jurul României și cu noua țintă NATO. Apoi, creșterea cheltuielilor nu spune singură câtă capacitate militară nouă apare efectiv, mai ales când o parte mare din bani merge spre echipamente cumpărate din afara Uniunii Europene.

Flancul estic și nordul Europei cheltuie clar peste minim

Polonia este cazul cel mai clar. A alocat 4,48% din PIB pentru apărare în 2025, cel mai ridicat procent din NATO, peste Statele Unite, care sunt la 3,22%, potrivit estimărilor Alianței. Cu alte cuvinte, Polonia cheltuie aproape dublu față de pragul minim și cu 1,72 puncte procentuale peste media NATO.

Și statele baltice rămân în prima linie a efortului bugetar: Lituania a ajuns la 4%, Letonia la 3,73%, iar Estonia la 3,38%. Li se adaugă țările nordice, cu Danemarca la 3,22%, Finlanda la 2,77% și Suedia la 2,51%, plus Grecia la 2,85%.

Pentru România, comparația utilă este tocmai cu aceste state de frontieră sau apropiate de zona de risc. Ele sunt cele mai expuse și tocmai de aceea au trecut bine peste vechiul prag de 2%. Iar asta va conta în dezbaterea despre împărțirea poverii în NATO, mai ales când Alianța mută ținta către 5% din PIB până în 2035, din care 3,5% trebuie să meargă către apărarea de bază.

Marile economii vestice respectă ținta, dar fără marjă

La celălalt capăt sunt statele care au bifat pragul aproape contabil. Italia este la 2,01%, Franța la 2,05%, iar Spania, Belgia, Portugalia, Cehia și Luxemburg sunt toate la 2%. Slovenia, Croația, Slovacia, Bulgaria și Ungaria se află între 2,02% și 2,06%.

Dar imaginea devine și mai clară când sunt privite variațiile anuale. În Ungaria și Cehia, ponderea cheltuielilor de apărare în PIB a scăzut anul trecut. Asta înseamnă că atingerea pragului nu echivalează automat cu accelerarea înarmării.

Acesta este și punctul sensibil pentru coeziunea Alianței. Statele de pe flancul estic împing cheltuiala mult peste minim, în timp ce unele economii mari din vest respectă doar baremul. Pentru țările aflate mai aproape de războiul din Ucraina, inclusiv pentru România, diferența nu este teoretică. Ea se vede în ritmul investițiilor, în infrastructura militară și în presiunea pusă pe bugetele naționale.

Mai mulți bani nu înseamnă automat și mai multă producție europeană

O parte importantă din creșterea bugetelor merge spre achiziții de echipamente. Datele arată că echipamentele au reprezentat aproximativ 0,5 din creșterea de 0,9 puncte procentuale a cheltuielilor de apărare raportate la PIB din 2021 până acum. Iar ponderea lor în total a urcat la aproximativ o treime, față de un sfert acum cinci ani.

Numai că o parte consistentă din acești bani nu rămâne în industria europeană. Oxford Economics estimează că în jur de 40% din cheltuielile UE pentru echipamente de apărare merg către furnizori din afara blocului. Cu alte cuvinte, aproape 4 euro din 10 plătiți pentru tehnică militară ies din piața europeană.

Asta contează direct și pentru state precum România: bugetele pot crește, dar efectul economic intern sau regional rămâne limitat dacă producția locală și europeană nu ține pasul. Potrivit Euronews, problema nu este lipsa unui sector industrial european, ci capacitatea insuficientă în anumite segmente și dependența de tehnologii pe care blocul nu le produce încă la scară suficientă.

Tomas Dvorak, economist la Oxford Economics, a explicat de ce această creștere a cheltuielilor are efecte economice vizibile, dincolo de dimensiunea militară.

„Intensificarea cheltuielilor de apărare a devenit unul dintre puținii factori pozitivi de creștere în Europa, într-un val de șocuri negative continue.”

Același economist susține că ritmul nu pare unul conjunctural.

„Vedem tendința ca fiind durabilă, în special cu stimulul fiscal german, care va oferi efecte de propagare pozitive ale cererii către alte țări UE.”

Iar limita structurală rămâne producția.

„Europa are un sector complex de fabricație în domeniul apărării, dar capacitatea inițială scăzută și lacunele în anumite capabilități și tehnologii autohtone înseamnă că o cantitate considerabilă de echipamente de apărare este importată.”

Noul prag NATO mută discuția de la 2% la 3,5%

Faptul că toate statele UE din NATO au trecut de 2% în 2025 închide o etapă, nu rezolvă problema următoare. Noul obiectiv stabilit la summitul de la Haga cere 5% din PIB până în 2035, iar 3,5% trebuie direcționat către apărarea de bază. Pentru aproape toate economiile europene mari, cu excepția Poloniei, Lituaniei și Letoniei, ar fi nevoie de o creștere suplimentară de între un punct și un punct și jumătate procentuale din PIB pentru a atinge acest prag de 3,5%.

Și aici apare întrebarea care va domina următorii ani: cât din acest efort se transformă în capabilități utile pe flancul estic și cât rămâne doar o ajustare bugetară. Pentru România, discuția are legătură directă cu proiectele logistice NATO din estul Europei, inclusiv cele pentru infrastructura de alimentare cu combustibil din zona României și Bulgariei, unde costurile estimate au stârnit deja rezerve din partea unor aliați occidentali și o contra-propunere din partea Turciei.

Pasul următor este deja fixat politic: până în 2035, statele membre trebuie să ducă partea de apărare de bază la 3,5% din PIB, iar presiunea cea mai mare va cădea pe economiile mari care în 2025 au rămas la 2%-2,05%.