Transgaz anunţă o creştere a consumului de gaze cu peste 10 miliarde de metri cubi

Consumul de gaze din România ar putea exploda în următorii ani. Transgaz estimează o creştere de peste 10 miliarde de metri cubi în următorii 3-4 ani, o veste uriaşă pentru sectorul energetic naţional. Anunţul a fost făcut de Cătălin Tuţă, Director al Direcţiei Relaţii cu Investitorii şi Sustenabilitate în cadrul companiei.
Un hub energetic regional
Proiecţia companiei de stat este una extrem de optimistă şi plasează România într-o poziţie strategică pe harta energetică a Europei. E drept că estimarea nu ia în calcul și Coridorul Vertical, ceea ce face cifra cu atât mai impresionantă. „Estimăm, în următorii 3 – 4 ani, o creştere a consumului de gaze cu peste 10 miliarde de metri cubi în România, exceptând Coridorul Vertical. Acesta ne poziţionează pe harta securităţii energetice şi face din România un hub”, a spus Tuţă, în cadrul unei conferinţe de specialitate.
Acţiunile au explodat la bursă
Iar performanţa companiei pare să susţină aceste planuri ambiţioase. Ultima perioadă s-a dovedit a fi una foarte bună pentru Transgaz, investitorii fiind tot mai atraşi de proiectele şi investiţiile derulate. Cifrele vorbesc de la sine. „În ultimul an, cel puţin pe piaţa de capital, pentru Transgaz a fost un an foarte bun. Realizările investiţiilor au fost în termen. Echipa şi strategia de management au fost implementate exact cum ne-am dorit, chiar puţin mai devreme, în anumite cazuri. Am avut o acţiune care, de la momentul listării, s-a mărit de 12 ori până în prezent. Numai anul acesta, avem un plus de 38% faţă de începutul anului”.
Cifrele sunt, pe bune, impresionante.
Investiţii masive şi interes crescut
Dincolo de performanța bursieră, compania are un plan de dezvoltare solid, menit să convingă investitorii că mizează pe un cal câştigător. Cum vine asta? Printr-o strategie de decarbonizare şi un plan de investiţii uriaş. „Am elaborat, de fapt, o strategie de decarbonizare pentru a arăta investitorilor că investiţiile noastre sunt sustenabile. Avem un plan aprobat de ANRE, revizuit în 2025, care prevede 9,1 miliarde de euro investiţii. Pot spune că, în acest moment, investitorii încep să se documenteze foarte mult. Sunt foarte multe persoane fizice interesate de Bursa de Valori sau de acţiuni.”
Transparenţa, reţeta succesului
Dar de unde vine acest interes subit al micilor investitori? Reprezentantul Transgaz consideră că succesul se datorează în mare parte comunicării deschise și predictibilității. Compania a reuşit să câştige încrederea acţionarilor prin respectarea promisiunilor făcute, un lucru nu foarte des întâlnit la companiile de stat (şi nu numai).
„Acest lucru se observă în întâlnirile noastre cu analiştii financiari, atât anual, cât şi trimestrial. Tot mai mulţi acţionari persoane fizice participă, ne trimit întrebări. Cred că acesta a fost şi succesul Transgaz până în prezent, pentru că am fost transparenţi: am arătat investiţiile, am prezentat planuri, direcţie şi strategie. De fiecare dată când am avut un plan ne-am ţinut de el, am implementat toate proiectele, cum a fost şi anul trecut, la Podişor.”






