Jurnalul Național
Știri și analize

Caută în Jurnalul Național

Externe

Ucraina a documentat peste 1.200 de posibile crime de război

Ioana Matei · 05 aprilie 2022 · Actualizat: 14:24
Bucha

Agenţii de securitate ucraineni au documentat şi înregistrat, numai în regiunea Kievului, peste 1.200 de acte considerate crime de război atribuite trupelor ruse, a precizat marţi ministrul ucrainean de interne, Denis Monastîrski.

„Numai în regiunea Kievului, am înregistrat peste 1.200 de cazuri de crime de război. Este vorba despre jafuri şi crime comise de orci (aşa cum îi numesc ucraineni pe soldaţii ruşi) pe pământul nostru”, a spus ministrul într-o declaraţie făcută posturilor de televiziune locale, citate de Ukrinform, conform Agerpres.

În plus, referitor la presupusele crime ale trupelor ruse înregistrate în zonele deja eliberate de armata ucraineană, Monastîrski a precizat că „anchetatori ai poliţiei naţionale, ai Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) şi ai biroului procurorului general acţionează deja împreună pentru a stabili, a înregistra dovezi şi pentru a-i identifica pe cei care ar fi putut comite aceste crime”.

Peste 100 de experți americani acuză SUA de posibile crime de război în Iran
RecomandariPeste 100 de experți americani acuză SUA de posibile crime de război în Iran

„Toţi acei (ruşi) care au fost luaţi prizonieri sunt identificaţi şi puşi la dispoziţia SBU şi autorităţilor militare pentru ca legea să fie aplicată în privinţa lor”, a menţionat acesta.

Odată încheiată  această procedură, ei „vor fi transferaţi la Ministerul Justiţiei”, a declarat ministrul, adăugând că după aceasta prizonierii ruşi „vor fi puşi la dispoziţia justiţiei şi vor putea fi interogaţi”.

600 de prizonieri de război

Anterior, vicepremierul Irina Vereşciuk precizase că Ucraina deţine pe teritoriul ei aproximativ 600 de prizonieri ruşi capturaţi de la începutul invaziei în 24 februarie.

Războiul din Ucraina a remodelat complet harta crimei organizate globale
RecomandariRăzboiul din Ucraina a remodelat complet harta crimei organizate globale

Suspiciunile conform cărora armata rusă ar fi comis crime de război în Ucraina s-au înmulţit după descoperirea a sute de cadavre de civili, unii dintre ei cu mâinile legate la spate şi cu semne de tortură, în oraşe ca Bucha, după retragerea trupelor ruse.

Guvernul de la Kiev şi numeroase organizaţii neguvernamentale şi organisme internaţionale au cerut o anchetă exhaustivă pentru a documenta aceste posibile crime de război pe care Rusia le neagă şi le atribuie unei înscenări.

Astfel că, uciderile în masă, în Bucha, o suburbie a Kievului, sunt „o răzbunare a ruşilor pentru rezistenţa opusă de ucraineni”, a spus primarul localităţii respective, Anatoli Fedoruk, într-un interviu pentru publicaţia italiană Corriere della Sera, citată marţi de dpa.

26 de țări UE promit justiție deplină pentru crimele de război din Ucraina
Recomandari26 de țări UE promit justiție deplină pentru crimele de război din Ucraina

„Oamenii au fost împuşcaţi din amuzament sau din furie”, a spus Fedoruk. „Ruşii au tras în tot ce mişca: trecători, persoane circulând pe biciclete, autoturisme cu însemnul copii”, a mai adăugat el.

„Bucha este răzbunarea ruşilor pentru rezistenţa ucraineană”, a continuat edilul, adăugând că unele „zone ale localităţii au fost transformate în adevărate lagăre de concentrare”, fără mâncare sau apă şi „oricine a îndrăznit să iasă de acolo să caute de mâncare a fost împuşcat”.

Vitali Kliciko cere întreruperea legăturilor comerciale cu Moscova

În această situaţie, primarul Kievului, Vitali Kliciko, le-a cerut politicienilor europeni să întrerupă toate legăturile comerciale cu Moscova pentru că toate plăţile făcute Rusiei constituie „bani însângeraţi” care-i alimentează armata, scrie Reuters.

„Fiecare euro, fiecare cent pe care îi primiţi din Rusia sau pe care îi trimiteţi în Rusia are pe el sânge, sunt bani plini de sânge, iar sângele de pe aceşti bani este sânge ucrainean, sângele poporului ucrainean”, a precizat Kliciko într-o înregistrare video prin care s-a adresat participanţilor la o conferinţă a primarilor la Geneva.

În acelaşi discurs, acesata a calificat drept „genocid împotriva ucrainenilor” după ce a vizitat mai multe localităţi de la periferia Kievului precum Bucha. Vitali Kliciko a afirmat că a văzut civili morţi, inclusiv o femeie în vârstă, şi o maşină cu un steag alb şi înscrisul copii la exterior, asupra căreia s-a tras, mărturie stând petele de sânge dinăuntru.