UE aplică noul Pact privind Migrația și Azilul. Ce se schimbă pentru Schengen și frontierele interne

Uniunea Europeană a intrat în faza de aplicare a noului Pact privind Migrația și Azilul, un pachet de zece acte normative care promite proceduri mai rapide la frontieră, returnări accelerate și un mecanism de solidaritate între statele membre, după ani de negocieri blocate politic.

21.000 de migranți ar trebui preluați, într-o primă etapă, din Italia, Spania, Grecia și Cipru, iar alternativa este o contribuție de aproximativ 420 de milioane de euro. Raportat la obiectivul total, presiunea rămâne concentrată pe patru state de primă linie, în timp ce 11 state membre mențin deja verificări la frontierele interne, iar șapte invocă migrația drept principal motiv. Pentru cetățenii UE, aici este miza practică: dacă noul sistem nu reduce presiunea de la frontierele externe, controalele din interiorul spațiului Schengen pot rămâne sau se pot extinde.

Reforma încearcă să repare exact această ruptură. După valul de migrație provocat în mare parte de războiul din Siria, mai multe state au reintrodus controale interne, semn că libera circulație a continuat formal, dar cu tot mai multe excepții. Noul pact promite mai mult control asupra intrărilor în UE și o împărțire mai clară a responsabilităților, tocmai pentru a evita ca statele aflate la granița externă să suporte singure costul politic și administrativ.

Pentru România, implicația ține de funcționarea generală a Schengen. Dacă presiunea migratorie este gestionată mai bine la frontiera externă, argumentul folosit deja de șapte state pentru controale interne pierde din greutate. Numai că informațiile disponibile până acum nu indică un efect imediat, iar sursa nu precizează încă ce obligații concrete de relocare sau contribuție financiară vor reveni fiecărui stat membru în parte.

Verificările la frontieră și baza Eurodac devin centrul noului sistem

Una dintre schimbările esențiale este procedura de verificare la frontieră, urmată de mecanisme accelerate pentru persoanele venite din țări considerate sigure și care au șanse reduse să obțină protecție internațională. În termeni administrativi, asta înseamnă triere mai rapidă și, pentru state, mai puțin timp pierdut în dosare care oricum s-ar încheia cu respingerea cererii.

Iar noua bază de date Eurodac este descrisă ca „coloana vertebrală digitală” a pactului. Ea va înregistra documente de călătorie și amprente digitale ale solicitanților de azil, un instrument care ar trebui să ajute statele să urmărească mai bine traseul persoanelor și să reducă așa-numitele deplasări secundare, adică trecerea migranților dintr-un stat membru în altul după intrarea în Uniune.

Lukas Gehrke, directorul biroului din Bruxelles al Organizației Internaționale pentru Migrație, a explicat de ce acest punct este decisiv pentru Schengen:

„Dacă procedura de frontieră face ceea ce ar trebui să facă, atunci deplasările secundare s-ar putea reduce în timp, iar mecanismul de solidaritate ar putea avea spațiul necesar pentru a funcționa.”

Tradus politic, pactul va fi judecat nu după numărul de texte adoptate, ci după un rezultat foarte concret: dacă statele vor considera că pot renunța la controalele interne fără să piardă controlul asupra frontierelor externe.

Solidaritatea este obligatorie pe hârtie, contestată în practică

Mecanismul de solidaritate permite statelor membre să aleagă între relocarea unor migranți, contribuții financiare sau alte forme de sprijin pentru țările aflate sub presiune. Cipru a insistat că relocarea este esențială pentru funcționarea sistemului. Fără mutarea efectivă a unei părți din presiune, statele din sud riscă să rămână cu aceeași problemă, dar cu reguli noi și costuri administrative mai mari.

Dar rezistența politică nu a dispărut. Ungaria și Slovacia au anunțat că nu vor participa nici cu bani, nici prin preluarea de persoane. Asta înseamnă că primul test al pactului nu va fi juridic, ci politic: dacă sistemul poate funcționa când unele guverne refuză deschis să intre în logica de împărțire a responsabilităților.

Potrivit Adevarul, eurodeputatul sloven Matjaž Nemec a rezumat presiunea pusă acum pe capitalele europene:

„Statele membre nu mai au nicio scuză.”

Și avertismentul vine chiar din tabăra care a susținut reforma. Tomas Tobé, eurodeputat suedez, a spus:

„Dacă povara asupra țărilor aflate sub presiune nu este redusă, ne vom întoarce din nou la situația din 2015.”

Comisia vede întârzieri, iar organizațiile pentru refugiați avertizează asupra costului în drepturi

Comisia Europeană a semnalat, în raportul de progres din luna mai, întârzieri în pregătirile administrative și logistice ale statelor membre. Aici apare cea mai sensibilă necunoscută pentru aplicarea reală a pactului: sistemul cere personal, infrastructură la frontieră, baze de date funcționale și proceduri de monitorizare independente. Sursa menționează că aceste mecanisme de monitorizare și evaluările privind vulnerabilitatea persoanelor nu au primit atenția și resursele necesare, dar nu indică un calendar exact pentru corectarea întârzierilor și nici sancțiuni concrete pentru statele care rămân în urmă.

Magnus Brunner, comisarul european pentru migrație, a susținut că etapa abia începe și că fundația administrativă este în lucru: „Astăzi nu este sfârșitul procesului, ci începutul. Statele membre au făcut progrese importante pentru a se asigura că bazele noului sistem sunt pregătite.”

Există însă și critica din partea organizațiilor pentru drepturile refugiaților. Julie Lejeune, directoarea Consiliului European pentru Refugiați și Exilați, a avertizat că statele nu par pregătite pentru efectul noilor reguli asupra garanțiilor individuale: „Pare foarte puțin probabil ca acestea să fie pregătite să absoarbă șocul asupra drepturilor fundamentale pe care îl va aduce pactul.”

Aceasta este cealaltă miză a reformei. Dacă procedurile accelerate reduc timpul de analiză, riscul invocat de critici este ca accesul la protecție internațională să devină mai greu tocmai pentru persoanele vulnerabile.

Disputa despre migrație rămâne deschisă chiar după adoptarea regulilor

Noul pact este prezentat la Bruxelles drept cel mai amplu pachet de reforme în materie de migrație din ultimul deceniu. Dar nu închide conflictul dintre statele care cer control mai dur, statele de frontieră care cer împărțirea poverii și organizațiile care avertizează asupra efectelor asupra drepturilor omului.

Magnus Brunner a formulat chiar miza politică a întregii reforme după convenirea recentă a noilor reguli privind deportările: „Trebuie să le redăm oamenilor sentimentul că avem control asupra a ceea ce se întâmplă. Pentru că acum 10 ani ne-am asumat multe responsabilități ca Uniune Europeană, dar nu aveam un sistem și nu aveam reguli.”

Raportul Comisiei din luna mai, care a semnalat întârzieri în pregătiri, rămâne deocamdată cel mai clar indicator despre stadiul real al implementării.