Pactul UE pentru migrație intră în vigoare vineri. Ce schimbă cele 10 reguli pentru Schengen și România

Uniunea Europeană pune în aplicare vineri o reformă majoră a politicii de migrație, după ani de blocaj politic, iar testul real va fi dacă noile reguli reduc presiunea asupra statelor de la frontiera externă și limitează motivele invocate de unele guverne pentru controale în interiorul spațiului Schengen.

Mai precis, noul „Pact pentru Migrație și Azil” cuprinde 10 reforme care introduc verificări la frontieră și proceduri accelerate pentru persoanele cu șanse reduse să primească azil, inclusiv pentru cei veniți din țări de origine considerate sigure. Miza pentru România nu este una abstractă: succesul pactului ar putea întări argumentul că libera circulație în UE poate funcționa fără controale interne prelungite, într-un moment în care 11 state Schengen mențin astfel de verificări, iar șapte dintre ele invocă explicit migrația în comunicările către Comisia Europeană.

Pentru București, implicația cea mai clară ține de funcționarea Schengen, nu doar de politica de azil. Dacă noul cadru reușește să reducă „mișcările secundare”, adică deplasarea migranților dintr-un stat membru în altul după intrarea în UE, scade și presiunea politică folosită de unele capitale pentru a justifica filtrele la frontierele interne. Iar asta contează direct pentru un stat ca România, interesat ca libera circulație să rămână regula, nu excepția.

Reforma este răspunsul Bruxellesului la criza din 2015, când peste un milion de oameni au ajuns în Europa, mulți fugind de violențele din Siria. Atunci, Uniunea a preluat o responsabilitate mare fără un mecanism funcțional comun, iar efectele s-au văzut rapid: lipsă de coordonare, dispute între state și revenirea controalelor în interiorul blocului.

Solidaritatea este acum legată de bani sau relocări

Noul sistem prevede sprijin pentru statele care primesc cei mai mulți migranți, fie prin bani, fie prin relocare, fie prin alte forme de asistență. În prima încercare a „fondului de solidaritate”, statele membre și-au fixat ca obiectiv să preia 21.000 de migranți din Italia, Spania, Grecia și Cipru sau să plătească 420 de milioane de euro acestor țări, ori să combine cele două variante.

Aceasta este, de fapt, zona cu efecte potențiale pentru România. Dosarul disponibil nu indică o cotă exactă pentru București, nici câți migranți ar putea fi relocați în România și în ce formulă ar participa statul român la mecanism. Dar arată clar cadrul în care România va trebui să opereze: obligațiile de solidaritate pot însemna contribuție financiară, preluare de persoane sau un mix între cele două. Față de statele care refuză complet mecanismul, poziția practică a fiecărei capitale va conta în evaluarea solidarității europene.

Ungaria și Slovacia au refuzat deja să ofere sprijin financiar sau să preia migranți în cadrul mecanismului de solidaritate. Iar această opoziție arată că intrarea în vigoare a pactului nu închide disputa, ci doar mută confruntarea în faza aplicării.

Potrivit Politico, cel mai recent raport de progres al Comisiei Europene, publicat în mai, arăta că mai multe state erau în întârziere cu pregătirile pentru implementare. Asta înseamnă că presiunea se mută acum din zona negocierii politice în cea administrativă: baze de date, proceduri de control, personal și cooperare între autorități.

Eurodac devine instrumentul-cheie pentru urmărirea traseului migranților

Una dintre piesele centrale ale pactului este noua bază de date Eurodac, descrisă drept „coloana vertebrală digitală” a sistemului. Ea va înregistra informațiile solicitanților de azil, inclusiv documente de călătorie și amprente, pentru a permite urmărirea mișcărilor acestora în interiorul Uniunii.

Pentru România, asta înseamnă că aplicarea noilor reguli nu se rezumă la decizii politice, ci cere infrastructură administrativă și conectare efectivă la mecanismul european de evidență. Dosarul nu oferă lista măsurilor asumate de Guvernul României și nici o poziție oficială a executivului de la București. Numai că tocmai această etapă tehnică va separa statele pregătite de cele care vor invoca întârzieri.

Magnus Brunner (comisar european pentru migrație) a explicat după acordul privind noile reguli de deportare de ce Bruxellesul a împins reforma până la capăt.

„Trebuie să le redăm oamenilor sentimentul că avem control asupra a ceea ce se întâmplă. Pentru că acum 10 ani, ne-am asumat multă responsabilitate ca Uniune Europeană, dar nu aveam un sistem, nu aveam reguli.”

Și tot Magnus Brunner a transmis într-un comentariu scris că intrarea în vigoare nu închide dosarul.

„Astăzi nu este sfârșitul procesului, este începutul. Și statele membre au făcut multe progrese pentru a se asigura că bazele pentru funcționarea noului sistem sunt puse.”

Succesul pactului poate reduce presiunea pe Schengen, eșecul readuce scenariul din 2015

Legătura cu Schengen este directă. Dacă procedurile de frontieră funcționează și reduc circulația necontrolată dintr-un stat în altul, scade argumentul politic pentru menținerea controalelor interne. Dacă nu funcționează, presiunea se mută din nou pe statele de la marginea UE și pe țările de tranzit.

Lukas Gehrke (directorul biroului Organizației Internaționale pentru Migrație din Bruxelles) a rezumat exact pariul reformei: dacă procedura de frontieră produce rezultate, „mișcările secundare, de-a lungul timpului, ar putea fi într-adevăr mai mici, iar apoi mecanismul de solidaritate ar putea avea spațiu de respirație pentru a funcționa”.

Dar avertismentele merg în ambele direcții. Tomas Tobé (europarlamentar suedez, membru al Partidului Popular European) a spus că, dacă presiunea asupra țărilor aflate sub presiune nu este redusă, „ne vom întoarce din nou la situația din 2015”. Iar Matjaž Nemec (europarlamentar socialist sloven) a rezumat momentul politic în fraza: „Statele membre nu mai au scuze.”

Există și o critică separată, venită din zona drepturilor omului. Julie Lejeune (director al Consiliului European pentru Refugiați și Exilați) susține că pactul aduce „reguli mai dure” și acces limitat la procedurile obișnuite de azil, în timp ce garanții precum monitorizarea independentă și verificările de vulnerabilitate nu au primit resursele necesare din partea statelor membre. Iar ea avertizează că este „extrem de puțin probabil” ca statele membre să fie pregătite să absoarbă impactul asupra drepturilor fundamentale.

Un oficial al Comisiei Europene, care a vorbit sub protecția anonimatului, a spus că pactul a permis statelor să „depășească neîncrederea”. Faptul concret care urmează este altul: Comisia a arătat deja, în raportul din mai, că mai multe state au rămas în urmă cu pregătirile, iar de vineri începe faza în care întârzierile nu mai pot fi mascate prin negocieri politice.