Un număr de 70 de amenzi în valoare de 545.000 de lei, au fost date în Dragonul Roșu

De Jurnalul Național 70 citiri
3 min citire

 

Inspectori pentru protecția consumatorilor și ofițeri de poliție au efectuat marți controale la Dragonul Roșu, în urma cărora au aplicat amenzi contravenționale de 545.000 lei și au dispus oprirea definitivă de la comercializare a 5.814 jucării și 48,5 kilograme de produse alimentare, în valoare totală de 59.245 lei, precum și a 2.864 de produse, în valoare de 55.985 lei.

În plus, s-a dispus oprirea temporară a prestării de servicii pentru două puncte de lucru ale operatorilor economici verificați, până la remedierea deficiențelor constatate.

În afirmaţiile sale, „Astăzi, 4 martie 2025, echipe de control ale Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), în colaborare cu ofițeri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov (IPJ Ilfov), au desfășurat o acțiune de verificare a activității comerciale, condițiilor și serviciilor prestate de operatorii economici din incinta Dragonul Roșu.

În cadrul acestei acțiuni, au fost verificați 48 de operatori economici care își desfășoară activitatea în zona destinată consumatorilor din Dragonul Roșu. Controalele au avut ca scop protejarea drepturilor consumatorilor și asigurarea respectării reglementărilor legale în vigoare, în special în ceea ce privește comercializarea de produse sigure.

În urma acțiunii de control, au fost constatate mai multe abateri de la prevederile legale, iar măsurile luate au inclus: aplicarea a 72 de amenzi contravenționale, în valoare totală de 545.000 lei; oprirea definitivă de la comercializare a 5.814 jucării și 48,5 kg produse alimentare, în valoare totală de 59.245 lei; oprirea temporară de la comercializare a 2.864 de produse, în valoare totală de 55.985 lei; oprirea temporară a prestării de servicii pentru două puncte de lucru ale operatorilor economici verificați, până la remedierea deficiențelor constatate”, se arată într-un comunicat al ANPC, potrivit Agerpres.

Care au fost neregulile descoperite de ANPC?

Printre principalele abateri de la prevederile legale se numără:

-comercializarea de jucării care imită mâncarea;

-comercializarea de jucării fără etichete care să conțină traducerea în limba română a instrucțiunilor de utilizare;

-comercializarea de produse periculoase (slime) fără a avea menționată compoziția chimică;

-jucării periculoase (păpuși Baby) care prezentau riscuri de desprindere a podoabei capilare;

-comercializarea de jucării fără traducerea în limba română a instrucțiunilor și avertismentelor;

-comercializarea de jucării ce pot imita mărci consacrate;

-lipsa documentelor legale, inclusiv declarațiile de conformitate CE și marcaje CE neconforme.

De asemenea, au fost identificate produse susceptibile de a fi contrafăcute, iar în cazul unor operatori economici, au fost constatate deficiențe legate de autorizațiile pentru punctele de lucru.

Aşadar, „ANPC reamintește consumatorilor să fie vigilenți și să semnaleze orice neregulă constatată în procesul de achiziționare a produselor sau serviciilor. Autoritatea va continua să monitorizeze piața și să aplice sancțiuni corespunzătoare pentru a asigura un mediu sigur pentru consumatori”, se mai arată în comunicat.

Sursa – www.antena3.ro




Românii, loviți în plin de inflație. Pe ce vom ajunge să plătim mai mult

Românii, loviți în plin de inflație. Pe ce vom ajunge să plătim mai mult. Situația economică a României se înrăutățește, [...]

Schimbări MAJORE la pensii! Guvernul anunță noi impozite

Schimbări MAJORE la pensii! Guvernul anunță noi impozite. Autoritățile intenționează să elimine impozitarea progresivă a pensiilor speciale. Un proiect de [...]

Taxa pe stâlp. Cum va fi calculată și ce înseamnă

Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a anunțat marți, în cadrul conferinței PRIA Finance for Key Business Sectors, că normele privind „taxa [...]

Paște scump în 2025! Creșteri de prețuri ULUITOARE la alimente. Ce îi așteaptă pe români

Paște scump în 2025! Creșteri de prețuri ULUITOARE la alimente. În următoarele trei luni, alimentele vor înregistra scumpiri accelerate. Conform [...]