Un pianist brazilian care nu îşi mai putea folosi mâinile cântă cu ajutorul unor mănuşi bionice

Apreciatul pianist brazilian João Carlos Martins, care nu a mai putut cânta cu toate degetele din cauza unei leziuni suferite în urma unui jaf în Bulgaria în 1995, revine pe scenă pentru a interpreta sonatele sale favorite de Bach, grație unei inovații tehnologice: o pereche de „mănuși bionice” concepute de designerul industrial Ubiratan Bizarro, conform Reuters.
„Când mi-a prezentat mănușile, am glumit că arată mai mult ca pentru box decât pentru pian”, a declarat Martins, în vârstă de 80 de ani, referindu-se la mănușile negre din neopren, realizate cu ajutorul unei imprimante 3D.
Aceste mănuși sunt dotate cu tije care ajută degetele să revină în poziția inițială după ce apasă clapele, permițându-i pianistului să continue interpretarea fără întreruperi.
De-a lungul carierei sale, Martins a colaborat cu orchestre de renume din Statele Unite și Europa și a înregistrat lucrările complete pentru pian ale lui Bach. Din păcate, a fost nevoit să își încheie cariera din cauza rănilor suferite. Timp de mulți ani, a cântat folosind o singură mână și degetul mare de la cealaltă, dar a pierdut capacitatea de a-și folosi mâna stângă din cauza distoniei focale, o afecțiune neurologică care afectează mușchii.
„Faptul că pot să îmi folosesc din nou degetele după mai bine de două decenii este un adevărat miracol pentru mine, la această vârstă”, a adăugat el.
Bizarro a explicat că inspirația pentru aceste mănuși a venit din tehnologia utilizată în competițiile de Formula 1. Cu un buget de sub 100 de dolari, a creat prima pereche folosită de Martins, iar acum exportă produsul în Europa sub denumirea comercială de Bionic Extender Gloves.










