Un plasture nou distruge 97% din celulele de melanom fără operație

Oamenii de știință au dezvoltat un plasture inteligent care poate trata melanomul fără a fi nevoie de operație. Noua tehnologie folosește ioni de cupru, activați prin căldură, pentru a distruge celulele canceroase direct la sursă. Acest tratament local se anunță a fi o alternativă neinvazivă la excizia chirurgicală, metoda standard folosită în prezent.
Rezultatele preliminare sunt extrem de promițătoare.
Melanomul este una dintre cele mai agresive forme de cancer de piele. De regulă, acesta se dezvoltă în straturile superficiale și intermediare ale pielii, ceea ce face dificilă eliminarea selectivă a celulelor tumorale fără a afecta țesutul sănătos. Intervenția chirurgicală, deși eficientă, lasă în urmă cicatrici și poate fi complicată în anumite zone ale corpului, iar noul plasture a fost conceput tocmai pentru a depăși aceste provocări.
Un burete de carbon și ioni de cupru
Dispozitivul este un plasture flexibil, fabricat dintr-un polimer de silicon. În interiorul său se află un material special, creat cu ajutorul laserului, care seamănă cu un burete foarte fin din carbon. În porii acestui burete, cercetătorii au introdus compuși pe bază de cupru. Când nu este folosit, plasturele este moale, elastic, permeabil la aer și complet inert din punct de vedere chimic, fiind sigur pentru contactul cu pielea.
Mecanismul se activează la o încălzire ușoară.
Odată aplicat pe zona afectată și încălzit, plasturele eliberează controlat ioni de cupru. Acești ioni pătrund în celulele de melanom și le atacă direct ADN-ul. Procesul, cunoscut sub numele de stres oxidativ, implică molecule reactive care afectează structurile celulare esențiale și, în final, le distrug. Totul se întâmplă țintit, strict în zona tumorii, protejând pielea sănătoasă din jur.
Dar efectele nu se opresc aici. Potrivit studiului publicat în revista ACS Nano, acest mecanism ar putea, si, să declanșeze un răspuns imun local. Acest răspuns ar ajuta la limitarea migrării celulelor tumorale către alte părți ale corpului, un risc major în cazul melanomului.
Leziunile s-au redus cu 97% în teste
Eficacitatea tratamentului a fost demonstrată în mai multe etape. În testele de laborator, realizate pe celule de melanom cultivate in vitro, plasturele a fost încălzit la 42 de grade Celsius cu un laser de intensitate scăzută. Majoritatea celulelor canceroase au fost distruse, iar mobilitatea celor care au supraviețuit a fost redusă serios.
A urmat un studiu preliminar pe animale, care a confirmat potențialul tehnologiei. Timp de zece zile, plasturii au fost aplicați pe șoareci diagnosticați cu melanom. Activarea s-a făcut doar de două ori, în prima și a cincea zi, pentru o durată de o oră de fiecare dată. La finalul studiului, leziunile de melanom s-au redus cu un procent solid de 97%.
Și analizele probelor de țesut au adus și mai multe vești bune. Testele au arătat că celulele canceroase nu s-au extins dincolo de limitele tumorii inițiale. Mai mult, ionii de cupru nu s-au acumulat în organe sau în sânge, ceea ce indică un profil de siguranță ridicat pentru acest tip de tratament.
Autorii studiului susțin că aceste rezultate, împreună cu faptul că plasturele poate fi reutilizat și este ușor de aplicat, transformă tehnologia într-un potențial tratament țintit, sigur și eficient pentru melanom.








